Parlamentul japonez deschide calea abdicării împăratului Akihito

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul japonez a votat vineri o lege care-i permite împăratului Akihito, în vârstă de 83 de ani, să cedeze tronul fiului său mai mare şi a deschis astfel calea primei abdicări din ultimii peste 200 de ani, relatează AFP.

Akihito a creat o surpriză în august, când a sugerat într-o alocuţiune televizată că se teme că nu mai este capabil să îşi îndeplinească multiplele sarcini legate de rangul său de „simbol al naţiunii şi de unitatea poporului“, din cauza vârstei.

Legea, iniţiată de Guvernul premierului conservator Shinzo Abe, i se aplică doar lui, iar împăratul trebuie să-i cedeze locul prinţului moştenitor Naruhito la o dată care va fi stabilită prin decret, în următorii trei ani de la intrarea în vigoare a textului legislativ.

Dacă totul decurge cum s-a prevăzut, împăratul va putea, potrivit presei japoneze, să renunţe la funcţie încă din 2018 şi să lase prinţului moştenitor Tronul Crizantemei la începutul lui 2019, după trei decenii de domnie intitulată Heisei sau „finalizarea păcii“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite