Povestea impostorului care, timp de 41 de ani, s-a dat drept fiul dispărut al unei familii bogate din India

0
Publicat:
Ultima actualizare:
40 de ani mai târziu, impostorul a fost condamnat la 7 ani de închisoare
40 de ani mai târziu, impostorul a fost condamnat la 7 ani de închisoare

Un tribunal din India a condamnat la închisoare un bărbat care a fost găsit vinovat pentru furt de identitate, după ce s-a dat drept fiul dispărut al unei familii, relatează BBC.

În luna februarie a anului 1977, un adolescent a dispărut în timp ce se îndrepta spre casă, în statul Bihar, situat în estul Indiei. 

Kanhaiya Singh, singurul fiu al unui proprietar bogat de terenuri din districtul Nalanda, a dispărut după ce a plecat de la şcoală. Familia a semnalat dispariţia băiatului. 

Eforturile de a-l găsi pe tânăr au fost în zadar. Un şaman din sat i-a spus tatălui, care a intrat în depresie după dispariţia fiului, că tânărul trăieşte şi că va „apărea” în curând, potrivit BBC

În luna septembrie a anului 1981, un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns într-un sat aflat la doar 15 kilometri de locul unde locuia Singh. 

Bărbatul cerşea pentru a-şi câştiga existenţa. De asemenea, el le-a spus localnicilor că este „fiul unei persoane renumite” din Murgawan, satul de unde era băiatul dispărut. 

Zvonurile că fiul său dispărut s-a întors au ajuns şi la tatăl băiatului, Kameshwar Singh, care a călătorit în satul vecin pentru a vedea dacă acela este băiatul său. 

Unii dintre vecinii, care l-au însoţit pe Singh, i-au spus acestuia că este într-adevăr fiul său şi l-a dus acasă. 

„Vederea mea nu e bună. Dacă spui că este fiul meu, îl voi lua cu mine", a afirmat Singh, conform înregistrărilor poliţiei. 

Patru zile mai târziu, vestea revenirii fiului a ajuns şi la soţia lui Singh, Ramsakhi Devi, care vizita capitala statului, Patna, alături de fiica ei. Cele două s-au întors în sat, iar aceasta şi-a dat seama că bărbatul nu era fiul ei. 

Devi a spus că fiul ei avea o „cicatrice de la o tăietură în partea stângă a capului”, pe care bărbatul nu o avea. Cu toate acestea, Singh era convins că bărbatul era fiul lor. 

După incident, Ramsakhi Devi s-a îndreptat către poliţie, unde a depus o plângere pentru înşelăciune şi furt de identitate, iar impostorul a fost arestat timp de o lună, înainte de a fi eliberat pe cauţiune. 

După ce a fost eliberat, bărbatul a continuat să-şi păstreze noua identitate, a mers la facultate, s-a căsătorit şi s-a folosit şi de alte identităţi false. 

Utilizând aceste identităţi, el a votat, a plătit taxe, a primit o licenţă de port-armă şi a vândut 37 de acri din proprietatea presupusului tată. 

După patru decenii de la deschiderea cazului, judecătorii au hotărât, la începutul lunii aprilie, ca impostorul, pe numele său Dayanand Gosain, să execute şapte ani de închisoare. 

La moartea lui Singh, Gosain a moştenit jumătate din conacul familiei. 

Unul dintre fii săi, Gautam Kumar, a afirmat că în familie nu s-a vorbit niciodată despre impostura lui Gosain. 

„Este tatăl nostru. Dacă bunicul meu l-a acceptat drept fiul său, cine suntem noi să punem asta la îndoială? Cum să nu ai încredere în tatăl tău?”, a spus el. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite