Preşedintele tadjik a ordonat mobilizarea a 20.000 de rezervişti pentru a întări frontiera cu Afganistanul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fortele afgane luptand impotriva talibanilor FOTO EPA-EFE
Fortele afgane luptand impotriva talibanilor FOTO EPA-EFE

Preşedintele Tadjikistanului, Emomali Rakhmon, a ordonat luni mobilizarea a 20.000 de militari rezervişti pentru a întări frontiera cu Afganistanul, după ce peste 1.000 de membri ai forţelor de securitate afgane au trecut graniţa ca urmare a avansului militanţilor talibani, transmite Reuters.

Venirea militarilor afgani scoate în evidenţă înrăutăţirea rapidă a situaţiei din Afganistan, de unde trupele străine se retrag în totalitate după 20 de ani de război şi în condiţiile în care negocierile de pace sunt blocate.

Preşedintele tadjik Emomali Rakhmon a făcut o mulţime de apeluri telefonice internaţionale pentru a discuta situaţia cu aliaţii din regiune, inclusiv cu omologul său rus Vladimir Putin, a cărui ţară are o prezenţă militară mare în Tadjikistan.

Putin l-a asigurat pe Rakhmon că Moscova va sprijini fosta republică sovietică să-şi stabilizeze graniţa cu Afganistanul dacă va fi necesar, atât direct, cât şi printr-un bloc regional de securitate, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

Rusia îşi operează cea mai mare bază militară în străinătate în ţara săracă din Asia Centrală, unde staţionează tancuri, elicoptere şi aeronave de atac terestre.

Tadjikistanul caută să stabilească tabere pentru potenţiali refugiaţi din Afganistan, au declarat luni surse guvernamentale.

Sute de membri ai forţelor de securitate afgane au fugit de progrese rapidele ale talibanilor islamişti din nord. Dar retragerile de duminică au fost cele mai mari confirmate, venind la doar două zile după ce Statele Unite au eliberat oficial principala bază aeriană Bagram din Afganistan, ca parte a unui plan de retragere a tuturor trupelor străine până la 11 septembrie.

Talibanii au preluat şase districte cheie din provincia nordică Badakhshan, care se învecinează atât cu Tadjikistanul, cât şi cu China, după care 1.037 militari afgani au fugit peste graniţă cu permisiunea Tadjikistanului, a declarat serviciul său de grăniceri.

Duminică, preşedintele afgan Ashraf Ghani a vorbit telefonic cu Rakhmon pentru a discuta despre evoluţii.

"O atenţie specială a fost acordată escaladării situaţiei în zonele nordice ale Afganistanului adiacente Tadjikistanului", a anunţat biroul preşedintelui tadjik într-un comunicat. Acesta a adăugat că Rakhmon şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la ”treceri forţate” ale membrilor forţelor de securitate afgane.

Rakhmon a telefonat, de asemenea, omologilor săi din Asia Centrală, Shavkat Mirziioiev din Uzbekistan şi Kassim-Jomart Tokaiev din Kazahstan, şi a organizat o şedinţă a consiliului de securitate, a anunţat biroul său.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite