Asia

articolul anterior articolul urmator

Preşedintele Xi Jinping, în Tibet. Prima vizită oficială a unui lider chinez în 30 de ani

0
23 Jul 2021 15:46:04
Autor: News.ro, George-Andrei Cristescu
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Preşedintele Xi Jinping a fost în Tibet, iar aceasta a fost prima vizită oficială în 30 de ani a unui lider chinez în regiune, potrivit anunţului făcut de presa de stat citată de BBC.

Preşedintele s-a aflat în Tibet în perioada 21 - 22 iulie, însă vizita lui a fost raportată de presa naţională abia vineri din cauza aspectelor sensibile ale călătoriei.
 
China este acuzată de suprimarea libertăţii culturale şi religioase în regiunea izolată şi majoritar budistă. Beijingul neagă acuzaţiile.
 
În filmări difuzate de televiziunea CCTV, preşedintele Xi a fost observat salutând numeroşi oameni îmbrăcaţi în costume populare, care purtau steaguri ale Chinei. El a ajuns la Nyingchi, în sud-est, şi a vizitat mai multe locuri pentru a fi informat legat de dezvoltarea urbană. A călătorit apoi cu trenul în capitala Lhasa. Acolo, el a vizitat palatul Potala, reşedinţa tradiţională a liderului spiritual tibetan exilat, Dalai Lama.

Agenţia oficială de ştiri Xinhua a declarat că, în timp ce se afla joi la Lhasa, Xi s-a interesat de  de „munca legată de afacerile etnice şi religioase, de conservarea oraşului antic, precum şi despre moştenirea şi protecţia culturii tibetane”.

Miercuri, a vizitat oraşul Nyingchi pentru a inspecta lucrările de conservare ecologică a bazinului râului Yarlung Zangbo, în zona cursul superior al Brahmaputra, pe care China construieşte un baraj controversat.

De asemenea, a vizitat un pod şi a inspectat un proiect de construire a unei căi ferate ce leagă provincia Sichuan din sud-vestul Chinei de Tibet, înainte de a călători pe prima linie ferată electrificată a Tibetului, de la Nyingchi la Lhasa, care a intrat în funcţiune luna trecută.

Vizita lui Xi pare a fi fost prevăzută pentru a coincide cu cea de-a 70-a aniversare a acordului în  17 puncte care a stabilit controlul chinez asupra Tibetului. Dalai Lama spune că a fost obligat să semneze documentul pe care ulterior l-a respins.
 
Xi a mai vizitat regiunea în urmă cu 10 ani, când era vice-preşedinte. 
 
Cel mai recent lider chinez care a vizitat oficial Tibetul când era în funcţie a fost Jiang Zemin, în 1990.
 
Mulţi dintre tibetanii exilaţi acuză Beijingul de represiune religioasă şi erodare culturală.
 
Tibetul are o istorie tumultuoasă, în timpul căreia a petrecut câteva perioade funcţionând ca entitate independentă şi altele condusă de dinastiile chineze şi mongole.
 
China a trimis mii de trupe pentru a se impune în regiune în 1950. Unele zone au devenit Regiunea Autonomă Tibetană şi altele au fost încorporate provinciilor chineze venine.
 
China a spus că Tibetul s-a dezvoltat considerabil sub dominaţia sa. Dar grupurile activiste spun că Beijingul continuă să încalce drepturile omului, acuzându-l de represiune politică şi religioasă - ceva ce China neagă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările