Prinţesa Mako a Japoniei se va căsători cu alesul ei într-o ceremonie simplă, după trei ani de controverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printesa Mako a Japoniei FOTO EPA-EFE
Printesa Mako a Japoniei FOTO EPA-EFE

Prinţesa Mako, prima nepoată a împăratului Japoniei, se va căsători marţi în cadrul unei ceremonii diluate după o amânare de trei ani a nunţii, relatează The Guardian.

Prinţesa Mako, care a împlinit duminică 30 de ani, se va căsători cu iubitul din studenţie Kei Komuro fără rang nobiliar, fiind nevoită să renunţe la familia imperială japoneză şi la o ceremonie fastuoasă. Pe tronul Crizantemelor nu pot urca decât moştenitori masculini, iar căsătoria cu un om de rând nu permite apartenenţa la familia imperială.

Cuplul va locui la New York.

Marcată de un scandal financiar în familia lui Komuro, relaţia lor a fost în centrul atenţiei publice din Japonia unde familia imperială străveche se bucură de o înaltă consideraţie.

Vineri, prinţesa Mako s-a întâlnit cu împăratul Naruhito şi împărăteasa Masako, după ce a fost nevoită să sară peste o serie de ceremonii tradiţionale.

Mako a refuzat o plată compensatorie din bani publici în valoare de un milion de dolari acordată femeilor care renunţă la statutul de membru imperial.

Marţi, înainte de oficierea căsătoriei, mirii vor ţine o conferinţă de presă restrânsă la un hotel din Tokyo. Komuro a revenit luna trecută în Japonia, întâlnindu-şi logodnica şi pe părinţii acesteia pentru prima dată după trei ani.

Mako şi Komuro s-au întâlnit pe când erau studenţi la Universitatea Creştină din Tokyo şi şi-au anunţat logodna în septembrie 2017, urmând ca nunta să aibă loc în noiembrie 2018.

Însă în februarie 2018, agenţia imperială care se ocupă de afacerile familiei a anunţat că nunta se amână cu doi ani după relatări din presă conform cărora mama lui Komuro este implicată într-o dispută financiară legată de o sumă de bani pe care a primit-o de la un fost logodnic şi din care o parte a fost folosită pentru studiile fiului.

Dezvăluirea acestor încurcături băneşti a atras presă negativă, forţându-l pe Komuro să se lupte pentru apărarea reputaţiei familiei sale, în timp ce Mako a fost extrem de afectată, dezvoltând simptome de stres posttraumatic .

    

„Moralmente, japonezii se aşteaptă ca ei să fie absolut impecabili. Nu există loc pentru cineva precum Komuro în Japonia, motiv pentru care Mako, în ciuda afecţiunii pentru familia ei, trebuie să plece. Motivul nu sunt neînţelegerile cu familia ei”, explică Akinori Takamori, lector la Kokugakuin University din Tokyo.

„Mariajul şi relaţiile romantice sunt alegeri extrem de importante care se leagă direct de fericirea cuiva. Dat fiind faptul că societatea încearcă să le nege dreptul la fericire, e ca şi cum ar fi întors acele ceasornicelor înapoi în era feudală”, a comentat în revista President Kazuko Ito, secretarul general al grupării pentru drepturile omului Human Rights Now.

Prinţesa moştenitoare Kiko a recunoscut public faptul că ea şi fiica sa au anumite dezacorduri în unele chestiuni. Prinţul moştenitor Akishino s-a rezumat la a spune că le va da binecuvântarea „dacă asta îşi doresc cu adevărat”.

Cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, bunica lui Mako, împărăteasa Emerită Michiko, şi-a exprimat „tristeţea” cu privire la mutarea cuplului la New York, unde Komuro lucrează la o firmă de avocatură.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite