Rămăşitele unui indian dat dispărut în Himalaya au fost descoperite după 38 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Rămăşiţele unui soldat indian, dispărut în urmă cu 38 de ani, au fost descoperite pe gheţarul Siachen, scenă a nenumăratelor lupte pentru controlul său între India şi Pakistan, informează AFP.

O unitate a armatei indiene a publicat miercuri dimineaţa pe Twitter fotografii cu sicriul în care se aflau rămăşiţele pământeşti ale lui Chander Shekhar, înfăşurat într-un drapel indian.

Potrivit armatei indiene, soldatul Shekhar activa în cadrul operaţiunii Meghdoot" (Nor mesager) în 1984, când India şi Pakistan au început să lupte pentru controlul asupra gheţarului Siachen, în regiunea Ladakh din Himalaya, scrie Agerpres.

Gheţarul Siachen are o altitudine de peste 5400 de metri, iar temperaturile pot coborî la -50 grade Celsius. Este una dintre zonele de desfăşurare militară cele mai aride din lume.

Funeraliile soldatului vor fi celebrate cu onoruri militare în statul Uttarakhand (nord), unde trăieşte familia sa.

Potrivit fiicei sale, descoperirea rămăşiţelor sale îi va permite familiei să întoarcă în sfârşit pagina. „El a plecat de multă vreme (...). Tata a revenit, însă mi-ar fi plăcut să fie în viaţă", a declarat ea, citată de cotidianul Hindustan Times.

Presa locală a scris că Shekhar a murit din cauza unei avalanşe, fiind prins sub ea, în timp ce patrula cu un grup de 20 de soldaţi. Cincisprezece trupuri au fost găsite la acea dată, iar Chander Shekhar se număra printre cei cinci soldaţi rămaşi daţi dispăruţi.

După mai multe decenii de la prima bătălie pentru controlul asupra gheţarului Siachen, India şi Pakistan menţin o prezenţă militară în această regiune extrem de izolată.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite