Mica ţară Taiwan, model de luptă cu epidemia COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producţia de măşti a stat la baza succesului în Taiwan
Producţia de măşti a stat la baza succesului în Taiwan

Taiwan a reuşit să limiteze epidemia de coronavirus în ciuda faptului că are graniţă cu China. Experienţa cu epidemia SARS care a lovit acum câţiva ani tot sud-estul Asiei a ajutat micuţa ţară să treacă cu bine peste această criză.

Taiwan a avut experienţa epidemiei de SARS din 2003, care a făcut peste 180 de victime.În momentul apariţiei COVID-19, autorităţile taiwaneze aveau deja un plan de acţiune în cazul unei epidemii. Taiwan a închis graniţa cu China, a organizat exemplar transporturile şi a asigurat aprovizionarea suficientă a farmaciilor cu măşti de protecţie.

Taiwanezii au respectat cu stricteţe programul impus de autorităţi, inclusiv intrarea în carantină a suspecţilor de coronavirus.

 Taiwan a impus controale şi restricţii privind accesulpe teritoriul ţării, iar conexiunea cu China a fost păstrată doar pe 5 aeroporturi.

   Intrarea în Taiwan a cetăţenilor din China, Hong Kong şi Macao a fost imediat suspendat, de pe 20 ianuarie, inclusiv a străinilor care au vizitat aceste ţări, conform RFI.

Restricţiile de călătorie au fost extinse la Coreea de Sud, Iran sau Italia. Şi străinii de pe lista portocalie au trebuit să poarte măşti şi să se supună controlului medical.

Guvernul a închis apoi graniţele tuturor străinilor. Taiwanezii din provinciile chineze afectate de virus sunt supuşi carantinei.

Guvernul taiwanez a avut o politică inteligentă de producere şi livrare către populaţie a măştilor.

Acestea au devenit o prioritate pentru a limita contaminarea, astfel că s-au stopat exporturile şi s-au raţionalizat cumpărăturile de măşti. Însă în loc să facă cartele, autorităţile au decis să organizeze vânzarea, cu un sistem de zile pare şi impare şi folosind cardul de sănătate.

Ulterior, după limitarea epidemiei la doar 100 de cazuri, Taiwan şi-a continuat viaţa normală exceptând cursurile şcolare suspendate şi câteva activităţi publice. Oamenii merg la muncă iar călătoriile în ţară se desfăşoară normal.

Taiwan este o ţară recunoscută doar de 20 de ţări în lume, printre care nu se află şi România, din cauza disensiunilor teritoriale cu China care pretinde că face parte din teritoriul său.

Taiwanezii au guvern, stat şi armată proprie şi au dezvoltat o industrie de IT şi tehnologie de succes.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite