Tânără din Kirghizstan: "Jurnaliştii care şi-au exprimat opoziţia faţă de guvern au fost ucişi violent"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corupţia a ajuns până la nivelul educaţional în Kirghizstan, unul dintre statele eşuate, conform indexului anual realizat de Fondul pentru Pace (The Fund for Peace). Violenţele interetnice alimentate de sentimente de ură şi stârnite chiar de oamenii aflaţi la guvernare contribuie la instabilitatea din cadrul acestui stat, în care oamenii nu au bani de mâncare, iar junaliştii sunt ucişi violent pentru că au îndrăznit să benefici

O tânără din Kirghizstan, care doreşte să rămână sub protecţia anonimatului, a părăsit ţara pentru a beneficia de o educaţie bună, dar şi pentru a căuta o viaţă mai bună, departe de violenţele dintre grupările etnice care trăiesc în acest stat, care a devenit din ce în ce mai autocratic şi autoritar.

Ce vârstă ai şi cu ce te ocupi în prezent?

Am 24 de ani şi studiez în Israel. Am plecat din Kirghizstan pentru a studia în străinătate.

De ce ai ales Israel?

Din mai multe motive...În primul rând, pentru că Israelul este renumit pentru calitatea sistemului educaţional. Şi pentru că, atunci când o să-mi termin studiile aici, o să le pot continua, fie în Europa, fie în Statele Unite ale Americii, diploma obţinută în Israel fiind recunocută de orice instituţie şcolară internaţională. În al doilea rând, colegiul la care studiez în Israel oferă cursuri universitare şi postuniversitare în limba engleză, limbă în care îmi doresc să studiez.

Cum este viaţa in Kirgizstan?

Este foarte grea.

Cât de greu este să găseşti un loc de muncă acolo? Care sunt opţiunile?

Rata şomajului este foarte mare. Este foarte greu să găseşti un loc de muncă, chiar şi atunci când ai beneficiat de o educaţie bună.

image

Cum este sistemul educaţional?

Sistemul educaţional se află la un nivel extrem de scăzut. Există doar câteva instituţii de învăţământ care au rămas neafectate de corupţia din ţară.

Cum kîrghîzii nu beneficiază de o educaţie adecvată, nu există oameni capabili să conducă ţara.

Există doar oameni imorali şi fără scrupule care ajung la putere şi profită de acest lucru.

Kirghizstanul se află pe locul 42 în topul statelor eşuate ale lumii realizat de Fondul pentru Pace (The Fund for Peace). Ce crezi că a contribuit la această situaţie?

Cred că evenimente anterioare, precum violenţele civile şi ciocnirile între etnicii din Kirghizstan, fuga ultimilor doi preşedinţi ai ţării, dar şi cele mai recente evenimente ce au avut loc în sudul ţării, când sute de uzbeci au fost nevoiţi să se ascundă în statul vecin, Uzbekistan.

Cât de stabil este statul kîrghîz în prezent? Care este starea generală actuală?

Când vorbesc cu familia mea, care locuieşte în nordul ţării, îmi spun că situaţia este calmă şi că totul pare sub control. Din cauza faptului că nordul şi sudul se află la o distanţă mare unul de celălalt, evenimentele din sud nu au avut un prea mare ecou în nordul Kirghizstanului.

Prietenii mei din sudul ţării mi-au transmis că situaţia de acolo este mai mult sau mai puţin calmă, dar măcar, nu mai mor oameni.

Ştim, din informaţiile apărute în mass media, că violenţele din sud alimentează tensiunile din interiorul ţării.Vrem să înţelegem mai bine conflictul dintre grupurile etnice din Kirghizstan.

Partea de sud a oraşului Oş, unde au avut loc cele mai multe violenţe, este, în mare parte, locuit de populaţia uzbecă. A existat un război interetnic prin anii '90, dar de atunci situaţia s-a mai îmbunătăţit. Tensiunile au existat dintotdeauna aici, sperăm să nu se mai ajungă la un alt conflict de asemenea dimensiuni.

Din câte ştiu eu, acest conflict a fost pus la cale de opoziţie, care se află la putere, în prezent. Dar, majoritatea kîrghîzilor cred că a fost mâna fostului preşedinte şi a familiei acestuia, din cauza unei înregistrări telefonice, care a circulat pe Internet, în care doi fii ai preşedintelui izgonit din ţară discutau despre cum să destabilizeze guvernul interimar, să înlăture opoziţia şi să preaia puterea.

image

Conflictul a început între gupări criminale care ţinteau populaţia uzbecă din sudul oraşului Oş şi a degenerat într-un conflict interetnic.

Când am vorbit cu prietenii mei uzbeci, spuneau că au fost atacaţi de etnici kîrghîzi din alte oraşe. Dar, acestea sunt informaţii primite de la cunoştinţe şi apropiaţi. Nu au existat informaţii clare şi fiabile provenind din mass-media privind evenimetele din interiorul ţării.

Nimeni nu îndrăznea să mai intre în Oş.

Unii spun că etnicii kîrghîzi au început,alţii susţin contrariul. Eu, personal, cred că nu contează cine a început - faptele rămân.

Eu m-am născut în Bişkek. Dar am vizitat Oş de câteva ori şi chiar am prieteni acolo, cu care păstrez încă legătura. Suntem apropiaţi, în ciuda a ce s-a întâmplat.

Dar, este o rană greu de vindecat şi va rămâne timp de multe generaţii.

image

Ce s-a întâmplat cu fostul preşedinte al Kirghizstanului?

Kurmanbek Bakiev, fostul preşedinte, nu avea altă opţiune, decât aceea de a pleca din ţară. El, împreună cu familia, au profitat de poziţia sa politică pentru a se îmbogăţi.

Cetăţenii nu au suportat această situaţie, care a culminat cu creşterea taxelor în cazul facilităţilor (electricitate, gaz).

Oamenii în Kirghizstan sunt atât de săraci, încât nu au bani de mâncare, cu atât mai puţin să plătească de două ori sau de trei ori mai mult pentru întreţinere. Astfel, au început protestele împotriva guvernului corupt.

Când zvonurile privind situaţia din ţară au ajuns la Washington, preşedintele a fost nevoit să fugă, să se ascundă în sudul provinciei Jalal-Abad, sub protecţia rudelor, dar şi a forţelor armate, pe care îşi permitea să le plătească.

Potrivit informaţiilor apărute recent în presa internaţională, statalitatea Kârgâzstanului este ameninţată de state mai mari şi mai puternice precum Uzbekistan şi Kazahstan, care vor "înghiţirea" teritoriului kîrghîz, dar şi de evenimentele violente din aprilie şi iunie 2010.

Nu cred că este în interesul Uzbekistanului sau al Kazahstanului ca Kirghizstanul să-şi piardă statalitatea. Dacă situaţia nu este stabilă în Kirghizstan, aceasta poate afecta ţări vecine. Instabilitatea nu avantajează pe nimeni.

image

Aproximativ 100.000 de etnici uzbeci au fugit în Uzbekistan în zilele de după violenţele etnice care au izbucnit pe 10 iunie. Sute de oameni mor acolo. Cât timp crezi că vor mai continua aceste violenţe?

Mi-aş dori ca ţara mea să fie în măsura de a se ajuta singură. Dar nu este. Cred că acest conflict alimentat de sentimente de ură va mai continua timp de câteva generaţii.

Actualul preşedinte kîrghîz, Roza Otunbaieva a spus că a acceptat o propunere din partea Organizaţiei europene pentru Securitate şi Cooperare de a trimite circa 50 de ofiţeri neînarmaţi în sudul Kirgizstanului. Pe de altă parte, OSCE a afirmat că ofiţerii nu vor juca rolul de mediatori ai păcii. Ce vor face aceşti ofiţeri acolo, atunci?

Potrivit BBC, vor instrui poliţia locală. Eu nu am comentarii cu privire la acest lucru.

image

Ai avut vreodată o experienţă neplăcută cu un alt grup etnic? 

Eu fac parte din grupul etnicilor kîrghîzi, dar nu am avut niciodată o experienţă neplăcută cu un alt grup etnic. Dar, eu am trăit în capitală, iar acolo, în nord, situaţia este diferită de alte regiuni.

Cum se manifestă terorismul?

Există o islamizare evidentă. Numărul de moschei a crescut destul de mult.

Putem vorbi despre democraţie în Kirghizstan?

Nu.

Cum stăm cu libertatea de exprimare?

În perioada fostului guvern, jurnaliştii care şi-au exprimat opoziţia faţă de conducere au fost ucişi violent.

Presa aparţine statului. Se pare ca situaţia s-a îmbunătăţit cu noul guvern, dar nu poţi ştii niciodată cum evoluează lucrurile.

Noul guvern s-ar putea dovedi la fel de corupt ca cel anterior.

Cum sunt tratate femeile de către societatea kîrgîză? Care este statutul lor?

În partea de nord a statului, femeile sunt moderne şi se îmbracă ca atare, ca în orice altă ţară occidentală. În schimb, în partea sudică a Kirghizstanului unde oamenii sunt mai tradiţionali, femeile poartă văluri. Însă, nu există restricţii legate de vestimentaţie. Femeile kîrghîze pot merge pe stradă doar în pantaloni scurţi sau tricou.

Faptul că actualul preşedinte al statului este o femeie demonstrează că femeile sunt considerate puternice. Cu toate acestea, în sânul familiei, femeile au un rol mai tradiţional, au grijă de casă, gătesc, etc.

Putem spune că femeile au aceleaşi drepturi ca bărbaţii în Kirghizstan.

Da, femeile au aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii. Dar, într-o familie, femeile sunt cele care au grijă de casă, fac curăţenie, gătesc, cresc copiii, etc.Însă, în familia mea, nu se întâmplă asta. Am crescut văzându-l pe tatăl meu spălând vasele, făcând curăţenie, etc. Deci cu o altă înţelegere despre rolul femeii în famlie. Prietenele mele sunt toate căsătorite, au copii. Eu nu mi-am imaginat viitorul ca soţie şi mamă de copii la vârsta actuală. 

image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite