Asia

articolul anterior articolul urmator

Trump îi îndeamnă pe japonezi să investească în Statele Unite

1
25 May 2019 18:50:35
Autor: News.ro
Donald Trump FOTO EPA-EFE
Donald Trump FOTO EPA-EFE

Donald Trump, care a sosit sâmbătă în Japonia, într-o vizită de stat, protocolară, i-a îndemnat pe investitorii japonezi să-şi consolideze prezenţa în Statele Unite şi a reclamat din nou o reechilibrare a relaţiilor comerciale între cele două ţări, relatează Reuters.

Preşedintele amercian a făcut aceste declaraţii în faţa unor oameni de afaceri, reuniţi la reşedinţa amabsadorului Statelor Unite la Tokyo William Hagerty.

Casa Albă a precizat că la reuniune au fost prezenţi reprezentanţi de la Toyota, Nissan, Honda, SoftBank şi Rakuten.

Trump le-a spus că atmosfera nu a fost niciodată mai bună să investească în Statele Unite. El şi-a reiterat condamnările politicii monetare a Rezervei federale, căreia-i reproşează faptul că frânează creşterea economică.

În contextul în care sunt în curs negocieri comerciale între Washington şi Tokyo, Trump a subliniat că doreşte un acord în măsură să rectifice dezechilibrarea balanţei comerciale bilaterale.

El se întâlneşte duminică cu premierul Shinzo Abe pe un teren de golf. Cei doi lideri urmează să asiste după aceea la un turneu de sumo, iar apoi la un dineu privat.

Probleme comerciale urmează să fie abordate mai frontal într-o reuniune prevăzută luni. Dosarul nord-coreean urmează, de asemenea, să fie abordat de cei doi lideri.

Locatarul Casei Albe urmează să devină primul lider străin primit de către noul împărat japonez Naruhito, la un dineu de stat programat luni.

Un cutremur de intensitate medie a fost resimţit la Tokyo sâmbătă, cu câteva ore înainte de sosirea lui Trump.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în prefectura Chiba, la aproximativ 60 de kilometri sud-est de capitală, unde Trump şi Abe urmează să joace golf.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Index 4.2
25.05.2019, 19:30:39

Japonezii is prea destepti sa puna botu la vrajeala Guzganului Rozaliu ce bate campii dezlegat, si nu stii cum i se nazare maine, dupa ce tu ai investit azi!! Treba sa fii credul sa mai pui baza in acest Batran Tembel!