Într-o filmare de la sfârşitul lunii iulie, Nazar Mohammad, mai bine cunoscut drept Khasha Zwan, apărea pe bancheta din spate a unei maşini, între doi talibani, unul dintrei având şi o mitralieră.
Potrivit Human Rights Watch, Mohammad a fost ucis de talibani la sfârşitul lunii iulie la Kandahar după oraşul a fost cucerit de jihadişti.
Pe filmare se vede cum Mohammad a continuat să facă glume despre insurgenţi chiar şi după ce a fost capturat, ceea ce l-a făcut pe unul dintre insurgenţi să-l plesnească peste faţă.
Bărbatul din stânga lui este văzut râzând pe parcursul înregistrării, însă la un moment dat se vede cum schimbă mitraliera cu o armă de foc mai mare.
Nazar Mohammad era cunoscut pentru cântecele şi dansurile în care îi parodia pe talibani, multe dintre ele fiind publicate şi pe contul său de TikTok.
Talibanii au negat iniţial implicarea în moartea comediantului, însă în cele din urmă au confirmat că cei doi bărbaţi din maşină erau talibani. Gruparea a transmis că suspecţii au fost arestaţi şi vor fi judecaţi într-un tribunal taliban.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
29 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Religia otraveste totul !
Alah nu are simtul umorului.
Nici d-zeu cu ilie.... 2 Împăraţilor 2:23-24 "De acolo s-a suit la Betel. Și, pe când mergea pe drum, niște băieţași au ieșit din cetate și și-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: „Suie-te, pleșuvule! Suie-te, pleșuvule!” El s-a întors să-i privească și i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieșit doi urși din pădure și au sfâșiat patruzeci și doi dintre acești copii."
Este rezultatul a 20 de ani de ocupație americană.
Rezultatul la {ion la patrat + codreanu = 0} e intotdeauna cu minus...
Vezi toate comentariile (29)