Un general american avertizează: Coreea de Nord a făcut progrese alarmante în dezvoltarea armei nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parada militara la Phenian FOTO EPA-EFE
Parada militara la Phenian FOTO EPA-EFE

Coreea de Nord a obţinut un succes „alarmant” în eforturile de înarmarea nucleară şi cu capacităţi balistice cu rază lungă de acţiune, arsenalul Phenianului având deja trei rachete capabile să atingă teritoriul american. Acesta este avertismentul generalui Glen VanHerck, şeful comandamentului de apărarea aero-spaţială al Statelor Unite (NORAD).

„Regimul lui Kim Jong Un a obţinut un succes alarmant în eforturile sale de a-şi demonstra capacitatea de a ameninţa teritoriul SUA cu rachete balistice intercontinentale cu încărcătură nucleară, considerând că astfel de arme sunt necesare pentru a descuraja o acţiune militară a SUA şi pentru a asigura supravieţuirea regimului său", a spus VanHerck, în cadrul unei declaraţii pregătite pentru o audiere într-una din comisiile Senatului american, citată de CNN.

Atât generalul Glen VanHerck, cât şi alte surse anonime care au vorbit pentru CNN consideră că Phenianul se pregăteşte de primul test balistic de la venirea la Casa Albă a lui Joe Biden.

Ultimul test nuclear făcut de Coreea de Nord a avut loc în 2017, când Phenianul a anunţat că a detonat cu succes o bombă cu hidrogen. Ulterior, regimul nord-coreean şi auto-impus un moratoriu  în privinţa testelor nucleare şi de rachete cu rază lungă de acţiune.

„Regimul nord-coreean a indicat şi că nu se mai consideră legat de moratoriul nuclear şi privind testele ICBM anunţat unilateral în 2018, ceea ce sugerează că Kim Jong Un ar putea începe testarea unei ICBM cu design îmbunătăţit în viitorul apropiat”, a declarat generalul american.

Pe de altă parte, secretarul de stat american Antony Blinken a asigurat marţi la Tokyo că Washingtonul caută diverse modalităţi de reglementare a problemei nucleare nord-coreene, inclusiv „măsuri de presiuni” şi „metode diplomatice”.

Declaraţiile vin în contextul în care administraţia condusă de Joe Biden a lansat luna trecută mai multe acţiuni în culise pentru a discuta cu liderul din Coreea de Nord prin mai multe canale, însă fără succes, Phenianul refuzând să răspundă Washingtonului. Marţi, însă, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un a atacat SUA şi Coreea de Sud într-o declaraţie pentru cotidianul oficial  Rodong Sinmun. 

Statele Unite şi Coreea de Sud au început săptămâna trecută manevre militare comune, şi Rodong Sinmun, citat de agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, a relatat o declaraţie a lui Kim Yo Jong în care ea oferă „un sfat noii administraţii americane care încearcă să răspândească miros de pudră de puşcă în ţara noastră”. 

„Dacă vreţi să dormiţi liniştiţi timp de patru ani, ar fi bine să nu întreprindeţi ceva care să vă alunge somnul”, a spus Kim, potrivit Rodong Sinmun. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite