VIDEO Ambasadorul Irakului la Bucureşti: „Îi invit pe investitorii români să investească în ţara mea”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform ziarului irakian al-Sabah, Abu Bakr al Baghdadi a rămas, încă, în viaţă, deşi a fost rănit în cursul ultimelor lovituri aeriene ale avioanelor de luptă americane. Este pentru a doua oară, în ultimele două luni, când liderul Statului Islamic a suferit răni deloc uşoare. Semn că laţul se strânge în jurul conducerii ISIS. Pentru a lua pulsul societăţii irakiene am iniţiat un dialog cu ambasadorul Irakului în România.

Excelenţa Sa, Omer Berzinji s-a dovedit, încă de la dialogul iniţial, purtat în biroul domniei sale, la sediul ambasadei irakiene, din Bucureşti, un diplomat atent la sugestii, deschis la abordarea subiectelor sensibile, generate de criza produsă în Irak, de apariţia intempestivă a Statului Islamic.

Acest interviu se înscrie în seria celor iniţiate pentru cunoaşterea, nuanţată, a opţiunilor de politică externă a statelor care au diplomaţi acreditaţi la Bucureşti, anterior dând curs unor invitaţii similare ambasadorii Ucrainei, Poloniei, Iranului şi Palestinei.

Ambasadorului Irakului a fost însoţit de translatorul Ahmed Jaber, iar în studiou a fost invitată şi jurnalista Maria Nicolle Croitoru.

Interviul poate fi urmărit în întregime în imaginile video postate mai jos, dar pentru a oferi o primă imagine, sintetică, a celor discutate, am inserat şi câteva din afirmaţiile aparte ale distinsului diplomat irakian.

Referindu-se la faptul că anterior a fost o dictatură în Irak, diplomatul irakian a menţionat că aceasta a adâncit divergenţele şi ura între diferitele părţi ale societăţii.

Regimul anterior, al lui Saddam Hussein, a făcut masacre, crime împotriva poporului irakian, care afirmă ambasadorul Omer Berzinji, „nu pot fi descrise în cuvinte.”

Ulterior, statul irakian a fost pus în situaţia reconstruirii sale, după prăbuşirea dictaturii şi în postura de a combate terorismul.

„Problema cea mai mare este că ei (teroriştii din ISIS) au început a folosi numele Islamului pentru a acoperi acţiunile lor teroriste. Sunt unii tineri musulmani afectaţi sentimental pentru valorile islamice, păcăliţi fiind şi au optat pentru aceste acţiuni, care nu erau în favoarea lor”, a precizat ambasadorul irakian.

„Acum eu - Omer Berzinji - apăr două cauze. Cea a Irakului, care trebuie să trăiască o viaţă bună şi liniştită, a poporului irakian, ca toţi irakienii să trăiască între ei ca fraţi, ca oameni care doresc să trăiască în această ţară. Mai ales acum, când Irakul are o Constituţie, are instituţii, are un nou parlament, un nou preşedinte. E timpul ca forţele irakienilor să se adune în jurul instituţiilor statului, pentru un viitor mai bun. Şi să se comporte frumos şi democrat, între ei, pentru a trăi împreună. Pe de altă parte, eu vreau să apăr valorile Islamului, care, din cauza acestor terorişti, care nu au nicio legătură cu Islamul, au şifonat şi murdărit această imagine frumoasă. Islamul este al minţii, al inteligenţei, al păcii şi al iubirii. Asta este islamul. ”

„Pământul Irakului este al irakienilor. Nu permitem nimănui să declare sau să facă asemenea acţiuni (ca ISIL). Şi îi vom învinge, acum sau mai târziu. Acum, opinia generală, în interiorul şi exteriorul Irakului, este pentru a învinge această organizaţie.”

Ambasadorul irakian a salutat poziţia occidentală, inclusiv a României, pentru a combate ISIL.

Forţele armate irakiene, cele kurde şi americane acţionează împreună pentru a înlătura Statul Islamic.

„Comparativ cu acum două luni de zile, situaţia în Irak e foarte bună, pentru că acum se observă că tocmai ce s-a întâmplat s-a datorat şi situaţiei politice, de care ei, teroriştii au profitat.”

„Cu siguranţă că Statul Islamic are şi grupări ascunse. Dar Forţele de Securitate ale Irakului vin cu informaţii zilnice, despre toate locurile unde pot fi ascunse. ”

Presiunea asupra teroriştilor ISIL este mare fiind urmăriţi în mai multe oraşe, unde a fost semnalată prezenţa lor.

În câteva zile va funcţiona la Bagdad un guvern de coaliţie.

Există o relaxare şi o bucurie, în rândurile irakienilor, privind această investitură a noului executiv irakian, care se bucură deja de un sprijin total, la nivel naţional şi regional.

„Şi această schimbare, această nouă orientare are o singură direcţie, să învingă pe aceşti terorişti din ISIL. ”

Noul guvern aduce multă speranţă irakienilor.

Forţele celelalte, care acţionează alături de armata irakiană, alături de kurzi, sunt forţe populare şi acţionează în caz de necesitate, de urgenţă.

Aceste forţe, care sunt înfiinţate în Irak, vor fi în viitor unificate cu armata oficială irakiană. Nu vor mai rămâne forţe ale unui partid, de sine stătătoare. Va fi o singură armată care apără Irakul.

Apropo de sprijinul internaţional oferit Irakului chiar este nevoie şi mulţumim pentru asemenea acţiuni. Este unul dintre factorii principali, pentru a învinge teorismul în Irak şi pe Statul Islamic.”

„În Irak avem două milioane de refugiaţi, datorită acestor acte teroriste, care au avut loc în Irak, dar şi conflictului din Siria.”

„Noi avem nevoie de acest ajutor, în arme şi muniţii şi mulţumim pentru acesta. Kurzii sunt luptători buni, dar au nevoie de arme şi muniţii. Trebuie să nu negăm că forţele Statului Islamic au forţele necesare şi tupeul de a acţiona. Şi sunt fără milă. Este nevoie de forţe mai puternice, pentru a fi învinse.”

„Noi dorim să creăm relaţii echilibrate cu celelalte state, mai ales cu ţările arabe. Şi le cerem să ne fie alături, pentru că acest pericol nu ne vizează doar pe noi, ci pe lumea întreagă şi pe cei din jurul nostru. Asemenea organizaţii au mai fost de-a lungul timpului şi vor trece. Aşa cum a fost Al Qaeda şi cum este Statul Islamic, ambele trecătoare. Îi vom lovi cu mâini de fier şi nu îi vom lăsa să facă ceea ce doresc ei.”

„În comparaţie cu lumea în care trăim, 10.000 (de terorişti ai Statului Islamic) nu este un număr foarte mare. ISIL profită că sunt tineri şi le spală creierele, profitând de sentimentul lor religios, patriotic. Poate să mai atragă, o perioadă de timp, oameni, dar nu poate să meargă mai departe. Avem 1.500.000.000 de musulmani în lume. Ce sunt 10.000 în comparaţie cu ei? O picătură de apă într-o mare.”

Teroriştii ISIL sunt o imagine falsă a Islamului.

Diplomatul irakian a primit anterior un premiu, al oficialilor români: cel mai bun ambasador arab în România.

La finalul dialogului nostru, Excelenţa Sa, Omer Berzinji, ambasadorul Irakului în România, a declarat:

„Mesajul meu, pentru iubiţii noştri, prietenii noştri, fraţii noştri români - guvern, popor şi preşedinte - este că relaţiile noastre datează de acum 56 de ani. Şi anul trecut am făcut un eveniment, când am sărbătorit 55 de ani în relaţiile româno-irakiene. Poporul irakian ţine la poporul român. Şi vreau să ştiţi că noi când mergeam într-un magazin, ca să cumpărăm un material, pentru un costum, întrebam dacă este din România. Noi nu cerem nimic de la poporul român, doar spunem că suntem în pericol, ne confruntăm cu terorismul, îl vom combate şi îl vom învinge. Noi avem nevoie de sprijinul dumneavoastră moral şi de orice alt sprijin. Îi invit pe investitorii români să investească în Irak. Pentru viză, pentru toate procedurile, uşile ambasadei mele sunt deschise. Numai aşa, prin dezvoltare, putem noi face lucruri bune.”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite