VIDEO Manifestanţi paralizează Hong Kongul şi provoacă amânarea examinării controversatului proiect de lege cu privire la extrădare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Zeci de mii de manifestanţi au paralizat centrul Hong Kongului miercuri, provocând amânarea examinării unui proiect de lege controversat vizând să autorizeze extrădări către China, relatează AFP.

Protestatari îmbrăcaţi în negru, majoritatea tineri şi studenţi, încercuiau sedii aparţinând Guvernului în centrul insulei Hong Kong, cerând retragerea proiectului susţinut de către Beijing. Circulaţia era paralizată, iar Bursa a înregistrat deprecizei de 1,5%.

Poliţiştii antirevoltă desfăşuraţi erau mai puţin numeroşi decât protestatarii.

Protestatarii s-au mobilizat în vederea examinării în a doua lectură de către Consiliul Legislativ (LegCo, Parlamentul local) a proiectului de lege. Însă pe măsură ce mulţimea creştea, preşdintele acestei adunări, dominate de deputaţi favorabili Beijingului, a anunţat că dezbaterile au fost amânate la o ”dată ulterioară”.

Un ecou al  uriaşei mişcări în favoarea democraţiei din toamna lui 2014, care a paralizat cartiere întregi ale megalopolisului timp de peste două luni, manifestanţii au invadat principalele căi de circulaţie în centrul oraşului, blocate cu bariere metalice. Unii protestatari au smuls pavele din trotuare.

Poliţiştii care păzeau LegCo au folosit gaze cu piper şi tunuri cu apă, agitând de asemenea pancarte prin care-i avertiazu pe manifestanţi că sunt pregătiţi să recurgă la forţă.

Fosta colonie britanică a fost duminică teatrul celei mai importante manifestaţii organizate vreodată de la retocedarea către China, în 1997, la care au participat un milion de persoane potrivit organizatorilor.

IMNUL NAŢIONAL CHINEZ, HUIDUIT

Însă această mobilizare spectaculoasă, într-un oraş cu şapte milioane de locuitori, nu a determinat-o la vreo schimbare pe şefa Guvernului local Carrie Lam, care a respins orice eventualitate de a retrage proiectul de lege. Ea a avertizat totodată opoziţia împotriva vreunei ”acţiuni radicale”.

Matthew Cheng, adjunctul lui Lam, i-a îndemnat pe protestatari să îşi ridice baricadele şi să se retragă paşnic, într-o primă reacţie oficială faţă de manifestaţie. ”Îi îndemn de asemenea pe cetăţeni să dea dovadă de reţinere” şi ”să nu sfideze legea”, a declarat el.

Textul a provocat critici din partea ţărilor occidentale şi proteste din partea locuitorilor Hong Kongului, care se tem de o justiţie chineză opacă şi politizată şi consideră că această reformă va dăuna imaginii internaţionale şi atractivităţii teritoriului semiautonom.

În baza Acordului din 1994 între Londra şi Beijing, care a condus la revenirea sa sub tutela chineză, Hong Kongul se bucură de o semiautonomie şi de libertăţi care nu există pe China continentală, în teorie până în 2047.

Oraşul este însă de aproximativ zece ani teatrul unei puternice agitaţii politice, din cauza unei îngrijorări generate de amestecul tot mai mare al Beijingului în afacerile sale interne.

Peste 100 de întreprinderi şi magazine şi-au anunţat închiderea, în semn de solidaritate cu opozanţii textului. Principalele sindicate studenţeşti au îndemnat la boicotarea cursurilor.

Profesori, infirmieri şi lucrători sociali şi-au exprimat de asemenea voinţa de a înceta lucrul în acest teritoriu în care grevele sunt rare.

Susţinători ai fotbalului din Hong Kong au huiduit imnul naţional chinez la un meci acasă, marţi seara, cu Taiwanul.

VA CURGE ”SÂNGE”

”Guvernul obligă oamenii la escaladare”, a dat asigurări miercuri un manifestant în vârstă de 21 de ani, Lau Ka-chun.

”Nu este suficient să se amâne reuniunea”, declară Charles Lee, un student în vârstă de 23 de ani. ”Câştigarea de timp nu este scopul nostru ultim. Ei trebuie să-l retragă. Confruntări sunt inevitabile, dacă ei îşimenţin această atitudine faţă de cetăţenii lor”.

Proiectul urmează să permită extrădări către toate jurisdciţiile cu care nu există vreun acord bilateral, inclusiv cu China continentală.

Un vot final asupra textului este aşteptat la 20 iunie. Autorităţile nu au anunţat vreo dată în vederea reluării dezbaterilor în LegCo.

”Singurul lucru responsabil de făcut în prezent este ca LegCo să retragă acest proiect malefic sau cel puţin să-l pună la sertar pentru a soluţiona criza”, a declarat deputatul democrat Fernando Cheung. "Dacă trece în forţă, dacă se cere poliţiei să facă uz de violenţă, mi-e teamă că aceşti copii ai Hong Kongului au să fie răniţi, că va curge sânge”, a adăugat el.

Proiectul, spun autorităţile, este menit să acopere un vid juridic şi să facă în aşa fel încât oraşul să nu mai fie azilul unor infractori. Ele asigură că există garanţii în domeniul drepturilor omului şi că proiectul nu va viza opozanţi politici.

Însă, după ani de tensiuni, mulţi locuitori aiHong Kongului nu maicred promisiunile Executivului lor şi se tem de intenţiile Guvernului chinez.

În timpul ”Mişcării Umbrelelor”, la sfârşitul lui 2014, manifestanţii au cerut ca şeful Executivului să fie ales prin sufragiu universal. Beijingul nu a făcut niciun compromis.

Beijinul a replicat exprimându-şi susţinerea ”fermă” faţă de text, denunţând ”ingerinţe externe” în afacerile Hong Kongului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite