VIDEO Noul împărat al Japoniei aduce mulţumiri zeiţei Amaterasu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul împărat al Japoniei Naruhito a început, joi, un ritual secret şi sofisticat vechi de 1.300 de ani, realizat în semn de mulţumire faţă de zeiţa soarelui Amaterasu în contextul ascensiunii sale la tron, transmite AFP.

Considerat cel mai important ritual şintoist al Casei Imperiale a Japoniei, Daijosai are loc o singură dată pe domnie. În cazul lui Naruhito, ritualul intervine la trei săptămâni după proclamarea solemnă a urcării lui pe Tronul Crizantemei.

Naruhito a început Daijosai cu o baie spirituală, făcută într-un complex de pavilioane din lemn numit Daijokyu. Este un complex construit în mod special pentru această ocazie pe teritoriul Palatului Imperial, situat în centrul Tokyo. După baie, suveranul nipon îşi ia haine din mătase albă.

Partea cea mai importantă a ritualului este prevăzută să aibă loc în cursul nopţii, în două săli diferite. Împăratul trebuie să ofere orez din noua recoltă lui Amaterasu, din care descinde, conform mitologiei, apoi să spună rugăciuni şi să „împartă“ cu zeiţa un festin alcătuit din somon, scoici, jujube şi mâncare de mei, totul acompaniat cu sake.

Îmbrăcată într-un kimono alb, împărăteasa Masako trebuie la rândul ei să se roage, dar într-un pavilion diferit din Daijokyu.

Evenimentul are loc în prezenţa tuturor membrilor familiei imperiale nipone şi a sute de invitaţi, printre care şi premierul Shinzo Abe. Spre deosebire de ceremonia de proclamare a întronizare, niciun străin nu ia parte la acest ritual.

Împăratul urmează să se facă nevăzut odată ce va intra în sala principală a complexului, luminată de torţe. Pe parcursul întregii ceremonii, care va dura până vineri dimineaţă, el va fi însoţit doar de o doamnă de onoare.

Acest ritual este menţionat în documente istorice datând din secolul VII, dar a fost întrerupt timp de peste 200 de ani din cauza unor războaie civile şi constrângeri financiare. A fost reluat în secolul XVII.

Costul actualului Daijosai este estimat la 2,7 miliarde de yeni (22,6 milioane de euro). Această sumă include îndeosebi construcţia şi dărâmarea Daijokyu, pecum şi banchetele de la Palatul Imperial.

Daijokyu este construit pe o suprafaţă de aproximativ 2.700 de metri pătraţi şi este compus din 30 de pavilioane în total.

Ca de obicei, Daijosai a dat prilej unor critici. Detractorii s-au arătat nemulţumiţi mai ales de costul ridicat şi caracterul şintoist al ritualului, în condiţiile în care Constituţia niponă prevede separarea treburilor de stat de cele religioase.

Prinţul Akishino, fratele mai mic al lui Naruhito, s-a opus la rândul lui acestui ritual. „Am întrebări legate de corectitudinea finanţării unui eveniment atât de religios cu bani publici“, a declarat el acum un an, adăugând că şi-a exprimat acest dubiu pe lângă şeful Agenţiei Casei Imperiale. „Nu m-a ascultat“, a spus prinţul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite