VIDEO Unul dintre suspecţii atentatelor din Sri Lanka, surprins de o cameră de supraveghere înainte de detonarea bombei. Era fiul unui milionar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un suspect al atentatelor din Sri Lanka Captură CNN
Un suspect al atentatelor din Sri Lanka Captură CNN

Opt dintre cei nouă kamikaze implicaţi în atentatele din Sri Lanka, cele mai sângeroase de la 11 septembrie 2001 încoace, au fost identificaţi de anchetatori. În timp ce Guvernul srilankez evită să le dezvăluie identităţile, presa internaţională îi scoate la iveală.

Nouă kamikaze, între care o femeie, au fost implicaţi în atentatele comise de Paştele catolic în trei biserici şi trei hoteluri de lux din Sri Lanka, potrivit Guvernului local.

Autorităţile locale atribuie aceste atentate, care sunt cele mai sângeroase de la 11 septembrie 2001 încoace, unei „facţiuni disidente“ din mişcarea islamistă National Thowheeth Jamaath.

„Creierul“ lor ar fi, potrivit autorităţilor, Mohamad Zaharan, un predicator islamist local.

Mohamad Zaharan apare alături de alţi şapte bărbaţi într-un filmuleţ prin care Statul Islamic revendică aceste atentate. El este singurul care poate fi văzut cu faţa descoperită (foto mai jos) în filmuleţul difuzat de jihadiştii învinşi recent în Siria.

Zaharan era cunoscut autorităţilor pentru afinitatea sa faţă de Statul Islamic şi pentru diatribele formulate împotriva creştinilor pe un cont de Facebook.

Grupul care a revendicat atentatele din Sri Lanka Captura YouTube

În schimb, autorităţile s-au declarat surprinse de prezenţa a doi fraţi bogaţi şi cu studii în străinătate printre suspecţi. Potrivit presei internaţionale, care a analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, cei doi fraţi sunt Inshaf şi Ilham Ahamad Ibrahim. Ei sunt fiii unui milionar srilankez care vinde condimente.

Inshaf ar fi detonat bomba care a însângerat restaurantul hotelului Cinnamon Grand, în timp ce Ilham ar fi procedat la fel într-un alt hotel din Colombo. Potrivit unor imagini (video mai jos), Inshaf poate fi văzut agitându-se înainte de comiterea atentatului. Tatăl cele doi suspecţi deţine Ishana Exports, cel mai mare exportator de condimente din Sri Lanka.

Soţia lui Inshaf, Fatima, s-ar fi aruncat la rândul ei în aer pentru a scăpa de poliţie. Această explozie a provocat moartea celor trei copii ai ei şi a trei poliţişti.

„Cel mai îngrijorător este că atât de mulţi suspecţi aveau o educaţie aleasă şi proveneau din familii bogate, fiind independenţi financiar“, a declarat un oficial srilankez.

Ultimul bilanţ oficial al atentatelor din Sri Lanka anunţă 359 de morţi şi peste 500 de răniţi. Patruzeci şi cinci de copii şi 39 de turişti figurează printre morţi.

Autorităţile au arestat 59 de persoane în legătură cu aceste acte sângeroase prezentate drept un „atac coordonat“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite