Brexitul aruncă scena politică britanică în aer.  15 miniştri ar putea vota împotriva ieşirii din UE în lipsa unui acord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic Theresa May şi preşedintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker
Premierul britanic Theresa May şi preşedintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker

Până la 15 miniştri britanici din guvernul Theresei May ar putea vota împotriva părăsirii Uniunii Europene la 29 martie de către Marea Britanie în eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord de Brexit agreat de parlament, relatează miercuri Bloomberg, citând surse familiarizate cu această chestiune.

Miniştrii care se opun unui Brexit fără acord iau în considerare să o provoace pe Theresa May să-i concedieze votând împotriva ei în parlament săptămâna viitoare, menţionează agenţia citată.

Ei doresc o amânare a Brexitului dacă nu există un acord agreat de Parlament, potrivit Bloomberg.

Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie.

Prim-ministrul britanic Theresa May ar putea obţine aprobarea acordului Brexit dacă ar organiza un al doilea referendum privind acordul negociat, a declarat Sarah Wollaston, unul dintre parlamentarii care a demisionat din Partidul Conservator, conform Reuters.

„Dacă doreşte să obţină aprobarea acordului, ar putea să condiţioneze acest lucru de organizarea unui nou referendum, care să îl confirme”, a transmis miercuri Wollaston, unul dintre cei trei parlamentari conservatori nemulţumiţi de guvernarea premierului Theresa May.

„Sper ca prim-ministrul să îşi dea seama că cea mai bună metodă pentru a obţine aprobarea este următoarea: să obţină aprobarea cetăţenilor britanici”, a adăugat fosta membră a partidului condus de May.

Un alt parlamentar care şi-a prezentat miercuri demisia din Partidul Conservator, Anna Soubry, a declarat că partidul a fost acaparat de extrema dreaptă, anti-europeană, ceea ce va duce la demisia mai multor parlamentari moderaţi.

Prim-ministrul britanic Theresa May a transmis miercuri că este „întristată” de decizia celor trei parlamentari de a-şi da demisia din Partidul Conservator, dar a insistat că toate deciziile pe care le-a luat sunt în interesul ţării.

Trei parlamentari britanici şi-au anunţat miercuri demisia din Partidul Conservator, condus de Theresa May, aceştia urmând să se alăture Grupului Independent, format din opt parlamentari care au demisionat din Partidul Laburist.

Premierul britanic, Theresa May, a salutat miercuri, la finalul unei întrevederi la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, "progrese" în discuţiile sale cu UE pentru organizarea Brexit-ului, relatează AFP.

"Am avut o reuniune constructivă cu preşedintele Juncker în această seară", a declarat Theresa May, indicând că a solicitat "să se aducă schimbări juridice obligatorii backstop-ului", această controversată măsură menită să evite revenirea la o frontieră fizică în Irlanda după 29 martie, data Brexit-ului.

"Am făcut progrese", a subliniat premierul britanic, după o nouă vizită în capitala Belgiei cu speranţa de a obţine "schimbări obligatorii" în acordul de divorţ încheiat cu UE, dar respins de parlamentul de la Londra.

Potrivit unui comunicat comun cu preşedintele executivului european, după discuţiile lor care au durat circa o oră şi jumătate, Theresa May nu a obţinut o revizuire a controversatului backstop.

"Cei doi lideri au convenit că discuţiile au fost constructive şi şi-au îndemnat echipele să continue explorarea opţiunilor într-un spirit pozitiv", menţionează acest document comun, indicând că Theresa May şi Jean-Claude Juncker "vor discuta din nou înainte de sfârşitul lunii".

Până atunci, ei au promis să caute "ce garanţii" ar putea fi aduse pentru a se asigura că backstop-ul va fi doar temporar şi ce "alte aranjamente" l-ar putea înlocui pe viitor.

În documentul lor comun nu se pune problema de "a renegocia" acordul de divorţ pe care Theresa May l-a negociat cu Bruxellesul aproape un an şi jumătate, înainte ca parlamentul de la Londra să îl respingă. Mai degrabă, despre "a se aduce modificări" declaraţiei politice care îl însoţeşte.

Această declaraţie trasează liniile mari ale relaţiei pe care doresc să o edifice cele două părţi după divorţul lor şi ar putea face inutilă declanşarea backstop-ului în cazul în care se soldează cu un ambiţios parteneriat comercial.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite