Europa

articolul anterior articolul urmator

1989 în retragere

10
11 Nov 2019 09:02:44
Traian Ungureanu
Flori în crăpăturile din Zidul Berlinului  FOTO EPA-EFE
Flori în crăpăturile din Zidul Berlinului  FOTO EPA-EFE

Acum exact 30 de ani, în seara zilei de 9 noiembrie 1989, căderea Zidului a pus capăt alibiurilor pe care se sprijinea coabitarea cacofonică a democraţiei şi a tiraniei în Europa. După încă o lună de răsturnări populare şi debarcări de palat, Estul era liber, iar Imperiul comunist se retrăgea, în derută, spre izba natală.

Lumea Occidentală se trezea în faţa unei realităţi neprevăzute care cerea răspunsuri fundamentale. Din primul moment, toate falsele judecăţi şi toate iluziile nesăbuite şi-au dat mîna şi au dezlănţuit istoria pe care credeau că o pot evita.  

Prima eroare a fost prezumpţia neîngrădită de liberalism doctrinar. În vara lui 1989, îşi făcea apariţia cea mai mare gogomănie a secolului şi ea aparţinea, desigur, unui intelectual. E vorba de celebrul „sfîrşit al istoriei” al lui Fr. Fukuyama care stabilea, cu o precizie post-narcoză, că lumea şi-a găsit viitorul etern în democraţia de formulă liberală. Preluată de politicieni şi de lumea civică, ideea apoteozei liberale a dus la bănuiala ineptă după care revoluţiile estice nu erau altceva decît un fel de a adora şi cerşi catalogul de teme şi prescripţii liberale - de la privatizarea în masă la secularizarea vieţii publice. Mai departe, această prostie glorioasă a încurajat lumea occidentală să dea liberalismului statut sacru şi să îl transforme, pe loc, în religie laică.

Era evident că naţiunile Estului evadaseră din bordelul ideologic internaţionalist al comunismului, ca naţiuni în sfîrşit reconstituite şi nu în urma unei licitaţii ideologice. Cu alte cuvinte, însetaţii cereau apă, nu Perrier cu arome. Dar noua prejudecată liberală a Occidentului a interzis percepţia directă a libertăţii şi a decretat existenţa unei cult est-european colectiv pentru liberalism. Calea spre suprimarea politicii naţionale şi negaţia valorilor care au născut revoluţiile din 1989 era deschisă.

Mesajul Estului, aşa cum fusese el afirmat de Soljeniţîn, Papa Ioan Paul al II-lea, Havel şi Walesa, vorbea răspicat despre refuzul ideologiilor unice şi restabilirea diferenţei între Bine şi Rău. Despre necesitatea adevărului, revenirea la ordinea naturală şi eşecul tragic al teoriilor social-ştiinţifice angajate în remodelarea naturii umane. Mesajul a fost ignorat. Nu din lipsa auzului.  

Lumea occidentală îşi pierduse demult credinţa în aceste valori şi în orice altceva cu excepţia relativismului. Occidentul intelectual şi politic era convertit la negaţia comodă şi la modă a valorilor ultime. El excludea doctrinar adevărurile generale, evidenţa bunului simţ şi normele naturale, pentru a îmbrăţişa îndoiala şi a minimaliza temeiurile propriei civilizaţii. Zidul fusese cum nu se poate mai prielnic. El ascunsese perfect, slăbiciunile morale şi anxietăţile nimicitoare ale unei lumi care predica libertatea fără să creadă în ea, până la capăt.

Surpriza s-a rotunjit şi, după 30 de ani, a copt o dezamăgire enormă. Ar fi trebuit să o ştim. Era logic. În fond, comunismul a fost aplicat politic în Est, dar ideea comunistă s-a născut în Vest. În Est, ea a fost impusă cu forţa, prin ocupaţie militară şi dictatură. În Vest, ea a fost mereu educaţională, etică şi consensuală.

În consecinţă, lumea occidentală a refuzat confruntarea decisivă. Nuremberg a rămas un oraş german şi o judecată netransportabilă. Lumea Occidentală a evitat să dea lovitura de graţie comunismului. Sigur, comunismul  încărcase Estul de cimitire, dar se reabilitase în Vest, aducînd grade universitare, celebritate instanată şi aureola autonomiei anti-sistem. Vechile partide comuniste ale Estului au fost lăsate să dezvolte farsa transformării social-democrate. Ideologia comunistă a fost ferită de interdicţie şi îndrumată spre joncţiunea cu marxismul occidental, relansat în teorii PC. Naţiunea, familia şi ideea creştină au fost plasate între deficienţele răsăritene pe care vremurile noi erau datoare să le defăimeze pînă la eliminare.  

Aşa am ajuns, după 30 de ani de carantină liberală, la întrebările imposibile. Unde a dispărut adevărul scris pe Zidul Berlinului, în seara zilei de 9 noiembrie 1989?

Şi cum e posibil ca noua democraţie liberală şi vechea ideologie de stat sovietică să împartă aceiaşi adversari: adevărul, libertatea şi credinţa?

A doua consecinţă necomentată a proastei monturi din momentul căderii Zidului e reapariţia problemei germane. Unificarea nu putea fi evitată sau sabotată, dar temerile exprimate, atunci, în ascuns, de lideri occidentali erau întemeiate. Thatcher şi Mitterand au fost sceptici. Reţinerea lor, întemeiată pe teoria clasică a puterii în relaţiile internaţionale, a fost măturată de o mutare fatidică pentru viitorul noii Europe: securizarea Germaniei unite în interiroul Comunităţii Europene. Era o eroare pe care Margharet Thatcher a înţeles-o prima şi a înscris-o într-un memo intern din 1990: ”Nu vom rezolva nimic întărind structurile europene, pentru că asta va transforma ambiţiile germane în principalul factor activ al Europei”. E exact ce s-a întîmplat. Mai întîi, Cancelarul Kohl a sfărîmat ataşamentul german faţă de marcă şi a impus euro. Reamintindu-şi momentul, după 20 de ani, Kohl descrie decizia în termeni clari:

În cazul euro pentru Germania, m-am purtat ca un dictator

În 1992, Tratatul de la Maastricht transforma Comunitatea Europeană în Uniunea Europeană şi lega Germania de presupusele garanţii ale monedei unice. Avalanşa n-a întîrziat. Sudul Europei a fost spoliat, Germania a devenit marele beneficiar şi, curînd, şi-a transformat obezitatea economică în putere politică. O putere stranie, încărcată de vid şi decorată mîndru cu toate datele lipsei de putere. Germania a adoptat obsesia conturilor pozitive şi a renunţat programatic la cea mai mică urmă de statură strategică. Dezarmarea frenetică a Germaniei a devenit, astfel, principalul pericol pentru Europa.

În plan moral, defetismul german, mascat în prudenţă gospodărească şi critică rezonabilă a capitalismului nord-atlantic, nu e altceva decît varianta oficială a radicalismului preluat din marxismul universitar occidental. Amîndouă au înăbuşit ermetic respiraţia gîndirii libere acasă şi manifestările ei în afară.  Paradoxal, vest-germanii educaţi în spirit marxist au devenit progresişti iar est-germanii victime ale marxismului au fost declaraţi fascişti, sub vina de a vota orice altceva decît regimul condus Angela Merkel, în noua ei calitate de est-germană renegată.  

Cert e că 1989 nu datorează nimic Uniunii Europene. Idea după care est-europenii s-au răsculat pentru a se alătura Europei administrative e absurdă. Insistenţa cu care lideri europeni au agitat acest fals la festivtăţile care au marcat 30 de ani de la căderea Zidului e o ruşine. UE nu exista iar rolul Comunităţii Ewuropene a fost un pic mai mic decît zero, în 1989. Europa birocratică torcea cu totul alte vise şi nu avea cum să fie evocată de trezirea la libertate a est-europenilor.  

A treia podoabă la aniversarea de 30 de ani e un cadou pervers: renaşterea ideii socialiste. Occidentul protejat de Zid şi de armata americană a dezvoltat continuu un socialism integrator, năzuind spre „statul universal omogen” - după recomandarea profetică a lui Alexandre Kojeve (Alexandr Kojelnikov), stalinist răspopit în funcţionar de stat francez şi planificator european, cu jumătate de normă spion sovietic.

După căderea Zidului şi falimentul comunist, captura socialistă a Occidentului a înflorit seducător, într-o aspiraţie de mare nobleţe civică. O treime din tinerii americani se declară, azi, adepţi ai socialismului. Aproape tot ce e universitate sau organizaţie civică detestă capitalismul şi găseşte oxigen în socialism. Adevărat, socialismul a distrus Europa de Est, Rusia, mari părţi ale lumii arabe, Asiei, Africii şi Americii de Sud. Nu-i nimic. Vrem şi noi!

După 30 de ani, căderea Zidului şi naşterea libertăţii sînt primele victime ale unei lumi recîştigate pentru conformism, îndoială de sine şi deşert valoric. Iar ce n-a făcut dispariţia politicii de convingeri a reuşit privatizarea conştiinţei şi a adevărului. Cultura subîntinsă de mediile sociale şi dependenţa de net a desăvîrşit separaţia individului, într-o societate divizată în tot atîtea euri cîte paşapoarte şi ficţiuni identitare marcate sexual sau minoritar. O zgură din care s-au extras valorile, aşa cum se scoate cofeina din bobul de cafea. Rezultatul e omogenitatea activ-servilă, tocmai bună pentru adeziuni, sub vîntul lozincilor vide dar universale.

Deresponsabilizarea umană şi dirijismul august al birocraţiilor politicie stau, azi, acolo unde se ridica, acum 30 de ani, Zidul. Libertatea nu se mai cîştigă, ci se acordă pe bază de adeziuni dogmatice.

În cuvintele uitate ale lui Rudyard Kipling, la 1912, am atins vremurile

în care toţi oamenii sînt plătiţi să existe şi nici un om nu-şi mai plăteşte păcatele.

O lume care şi-a uitat libertatea, după ce a retras din istorie un an neconvenabil: 1989.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

marius cristian
11.11.2019, 09:41:29

adica in limbaj simplu estul este astazi europa crestina (Inca) nationalista (inca) , iar vestul si nordul un soi de melanj progresist - globalist cu clare tendinte de islamizare prin modificarea structurii etnice....sa vedeti un soi de migratie inversa de la vest spre est.

+4 (10 voturi)
Lucifer
11.11.2019, 09:53:53

O meditaţie tristă despre ultimii 30 de ani. Aşa este, Estul şi Vestul au basculat fiecare parte în cealaltă parte, Estul spre un "conservatorism" ciudat de sec. 19, Vestul spre un fel de neo-marxism botezat "progresism". Şi, trebuie să recunoaştem, că furia luptei ideologice "conservatorism/ stat-naţiune" vs. "progresism/ globalism" deja a atins cote de revoluţie prin SUA, Franţa, Germania şi prin alte ţări simandicoase din Europa. Calea de salvare din această confruntare diavolească nu poate fi decât conservatorismul care încă mai rezistă în SUA, UK şi Estul european. TRU a scris cel mai tulburător recviem pentru o Europă deja stăpânită de Diavol. Mulţumesc TRU, uneori eşti genial.

+2 (14 voturi)
Mocanu Remus Octavian
11.11.2019, 13:30:21

Exagerat de polemic textul lui Ungureanu listeaza totusi un numar important de adevaruri. Ca orice fan al teoriei conspiratiei Ungureanu crede ca Vestul si-a imbracat mantaua globalist-nihilista din prostie, si nu de nevoie. Parerea mea e ca a imbracat-o de nevoie, ptr ca lumea se schimbase si Vestul insusi se schimbase: fetisul religios al lui Ungureanu, care este capitalismul, n-a reusit sa produca societati durabile, ci unele fracturate pe criterii de clasa si rasa. Asta s-ar putea, fireste, sa fie vina sistemului cam tot atat cat e vina comunismului bolsevic ptr esecul revelat peste tot in lume la finele anilor '80. Demografic Occidentul s-a transformat si nu mai putea ca atare continua sa adore vechile valori ale crestinismului, nationalismului si capitalismului, si elitele in universitati au inteles primele acest lucru: cand 2 din 3 tineri britanici sunt negri sau minoritati rasiale, nu mai poti canta partitura nationalismului, si cu atat mai putin pe aceea a istoriei stralucite a colonialismului. La fel in Franta. La fel in Statele Unite, unde 60% din tineri sunt de culoare (asta intr-o societate pe care capitalismul a separat-o de decenii deja in negri-saraci si albi-bogati!!!), si unde evident nu mai poti adora icoanele unei rase, albii, care nu mai exista decat in fictiunea Hollywood-ului. America reala e o tara africana, in timp ce America din filme a ramas mincinos de mult o tara nord-americana din anii '50. Mai pasnic sau nu, schimbarea se face: in sport, negrii sunt pe tot ecranul canalelor dedicate, atat in teren cat si in panelurile de jurnalisti chemati sa analizeze. In muzica, negrii au dat tonul dintotdeauna si azi sunt atat dirijorii cat si corul. AMA, Grammy si BMA sunt tot atatea podiumuri unde Africa e fatza Americii, iar televiziunea cu al sau EMI nu e nimic diferit. Hollywoodul insusi are azi eroi negri, iar Disney ne propune si el eroine negrese. Cand ti-au luat muzica, fimul, tv si tineretul, nu prea mai ai mare lucru de facut ca natiune, oricat ar crede Ungureanu ca poti ignora chestiile astea ! Realitatea e deci ca Occidentul a inventat politica globalista de nevoie, si o repeta maniac si dogmatic cu convingerea fidelului inspaimantat ca el insusi s-ar putea sa nu creada in ea. Posibilitatea asta e insuportabila ptr ei, si ii sperie de moarte, ptr ca inseamna razboi civil in care albii si elitele sunt marii perdanti garantat. Perdanti sunt oricum, insa se feresc, comprehensibil, sa fie marii perdanti care isi distrug casele si tarile ptr a pierde oricum preeminenta si a dispare mai repede decat si asa vor dispare. In SUA au avut loc recent alegeri locale: in mari orase ptr prima data in istorie majoritatea covarsitoare a consilierilor si primarilor alesi sunt oameni de culoare si femei. E normal asta. E de asteptat. Si fireste ca cere pocainta, si ideologia defetista a globalismului exact asta este o spasita marturisire de pacat. Pacatul de a fi adorat piata mai mult decat rasa. Pacatul de a fi aruncat familille albilor in mizerie, stiind foarte bine ca asta va prabusi fertilitatea si mai mult decat oricum era prabusita. Pacatul de a eticheta triumf distrugerea credintei religioase. Pacatele se platesc. Ungureanu vorbeste despre America de nord fara sa stie suficient despre ea, si fara a pricepe situatia: America din capul lui Ungureanu nu mai exista. Si efectele acestei disparitii a creat apetitul ptr ideologia "socialista" care il sperie atat: minoritatile rasiale sunt sarace, si minunatul sistem capitalist le-a pastrat asa macar, daca nu le-a facut de-a dreptul. Minoritatile rasiale s-au inmultit in timp ce albii au frecat-o la rece. In consecinta ideologia preferata a prapaditilor si dezavantajatilor, anume socialismul, e la mare pret, ptr ca minoritatile astea sunt democratiz azi imputernicite. Cum spunea Milton Friedman nu de mult (1988), "o democratie stabila distruge economia de piata". Afirmatia lui poate sa ne placa sau nu, fapt ramane ca se lipeste foarte bine pe realitatea nord-americana si globala.

-5 (9 voturi)
Lucifer
11.11.2019, 14:02:55

Câteva ziceri remarcabile: "Pacatul de a fi adorat piata mai mult decat rasa.", coroborat cu " o democratie stabila distruge economia de piata"( Friedman) pot fi o explicaţie pentru situaţia actuală a SUA şi a Europei. Aş adăuga cum că noul capitalism dominat de multinaţionale nu mai vrea nici el state-naţiune fiindcă le limitează "optimizarea fiscală", respectiv profiturile. Aşa că, poate, demografia, dar şi capitalismul multinaţional împing lumea spre un fel de globalism de stânga numit "progresism", de fapt un neo-marxism asemănător "internaţionalismului proletar", dar fără proletari. Marx a avut dreptate: evoluţia capitalismului conţine în sine germenele comunismului/ progresismului. Lumea lui Orwell din romanul "1984" se cloceşte ACUM. Doamne fereşte!

+2 (4 voturi)
Master Skyfall
11.11.2019, 13:47:51

Partial adevarat, Dl. Traian Ungureanu Alemania, va "cuceri" EUROPA si nu numai, prin forta "ECONOMICA" si nu MILITARA. Este foarte bine. Spiritul germanic trebuie sa stea la baza noilor evoluti spre UNIFICAREA monetara si financiara, legislativa, etc. a EUROPEI. ISTORIA ne-a aratat ce este bun si ce este rau, in acest sens. Imperiul ROMAN, a disparut, Imperiul Britanic a disparut, etc..insa "IMPERIUL" Aleman de-abia se.... (Re)naste. Si o stiu foarte bine si cei din U.S.A...si mai ales fiara rosie sovietica. Cine poate deslusi prin "ceata" care ne inconjoara momentan, poate intrezari noile conceptii si miscari in plan politico-economic. Era INEVITABIL ca ALEMANIA sa nu isi continue "CUCERIREA"......LUMII NOI 'europene" in prima faza..:) Si o va CUCERI, fiindca s-a adaptat la noile cerinte ale omeniri. In rest , pe moment, nu mai adaug nimic, va las pe dvs. si alti "jurnalisti", sa vad daca veti intelege sau nu acest aspect.

+5 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (10)