2017: primul orizont fix pentru posibila destrămare a unei ţări europene

Se confirmă orizontul 2017 pentru trei evenimente care pot avea consecinţe majore pentru o ţară încă europeană, dar, în acelaşi timp, pot declanşa atât de mult temutul „bulgăre de zăpadă” care, în rostogolire, poate antrena o avalanşă cu efecte nebănuite încă la nivelul Uniunii Europene.

1. Theresa May, Primul Ministru britanic, a anunţat că, la începutul anului viitor, ţara sa va invoca declanşarea art. 50 din Tratatul de la Lisabona, marcând astfel, formal, procesul care va duce la ieşirea Marii Britanii din UE. Din acel moment, vor începe negocierile care se anunţă extrem de complicate şi mai mult decât tensionate asupra Acordului de Retragere, cel prin care urmează să fie definite domeniile şi formulele eventuale de cooperare între cele două entităţi. Dificil, spun, deoarece Marea Britanie a impus deja, public, cel puţin o pre-condiţie, aceea de a avea deplinul control asupra migraţiei forţei de muncă. Cu efectele logice pe care le va avea legislaţia pe care Londra o pregăteşte acum, una extrem de restrictivă şi descrisă drept ultra-protecţionistă.

2. „Voi organiza un referendum pentru independenţă în prima jumătate a anului 2017... Un referendum pentru independenţă dacă voi ajunge la concluzia că acesta este lucrul care este bine să fie făcut... Am spus întotdeauna că poporul scoţian trebuie să fie cel care trebuie să decidă în ultimă instanţă ceea ce este corect de făcut... Ne aflăm pe un teritoriu necunoscut şi, când se întâmplă aşa, când nu ai decât o hârtie albă în loc de hartă, atunci ai prilejul să te gândeşti la lucruri care erau anterior de neînchipuit şi astfel să formulezi opţiunile viitoare. Deci cred că apare aici câteva asemenea oportunităţi” – declara Nicola Sturgeon, Primul Ministru al Scoţiei, pentru BBC. Adăugând, însă, că există şi posibilitatea rămânerii în UK dacă vor fi ascultate şi rezolvate toate revendicările Scoţiei. Iar revendicarea cea mai importantă este tocmai rămânerea în UE pentru a beneficia de toate avantajele enorme de până acum... dilemă foarte dificil, dacă nu chiar imposibil de rezolvat.

3. În cazul Irlandei de Nord, apare posibilitatea unui referendum pentru ca ţara să facă parte dintr-o Irlandă unită, independenţă invocată pentru prima oară, duminică, de Primul Ministru Enda Kenny. Ca şi în cazul Scoţiei, există o bază legală prin care rezultatele unui asemenea referendum să fie recunoscute automat. Este vorba despre art. 1.1 din acordul din aprilie 1998, Good Friday Agreement, în termenii căruia guvernele UK şi cel al Irlandei „se obligă să recunoască legitimitatea oricărei alegeri democratic făcută de către majoritatea populaţiei din Irlanda de Nord în ce priveşte statutul său, fie preferând să sprijine în continuare Uniunea cu Marea Britanie sau o Irlandă suverană independentă...”. Absolut limpede perspectiva, mai ales că este susţinută apăsat şi de prevederile din articolele următoare, 1.2 şi 1.4: „prin agrementul părţilor, populaţia din Irlanda poate fi chemată să-şi exercite dreptul de auto-determinare... pentru a forma o Irlandă Unită, dacă aceasta le este voinţa... o asemenea decizie este obligaţie absolută pentru fiecare dintre Guverne”. Mai clar decât atât nu se poate şi este foarte greu de imaginat că aceasta nu ar fi ocazia istorică de realizare a unificării, chiar dacă asta, în teren, poate implica revenirea la tensiuni extrem între grupuri de populaţie. 

Fundalul tuturor acestor discuţii este unic: miza economică.

Prost sau deloc explicat dincolo de retorica generală tip „vrem să ne luăm ţara înapoi”. Fără existenţa, aşa cum se vede acum, a unei minimale analize de risc, fără să fi fost produs un studiu de impact asupra consecinţelor economice şi sociale previzibile la nivelul populaţiei, companiilor, sistemelor financiare şi bancare.

Ceea ce a atras, în primele momente de după Brexit, nu numai pierderi enorme financiare, ci şi pierderea notaţiei AAA, dar şi apariţia unui avertisment foarte grav din partea FMI care estimează acum că, „în funcţie de diversele ipoteze, PIB-ul britanic va pierde între 1,5% şi 4,5% până la orizontul anului 2019 în raport cu ceea ce ar fi fost în cazul rămânerii ţării în UE... iar ipoteza favorabilă ar fi un acord pe model norvegian. Politic dificil, deoarece atunci ţara ar accepta toate obligaţiile unui Stat Membru UE, mai ales cea a libertăţii de circulaţie a persoanelor, fără a avea însă niciun drept... iar cel mai prost scenariu ar fi un scenariu de tip «Ţară terţă» conform regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului”.

Iată impactul estimat pentru diverse domenii economice în perspectiva diferitelor scenarii de acord (maximă şi minimă rezistenţă) cu UE:

Dubla consecinţă a BREXIT este că avem, simultan, certitudinea ieşirii UK din sistem şi perspectiva dezintegrării ţării, variantă în care situaţia negocierilor s-ar putea schimba dramatic în defavoarea a ceea ce ar mai rămâne din statul de acum, adică o uniune între Anglia şi Ţara Galilor... Cu un efect absolut dramatic şi la fel de cert asupra nivelului general de încredere - şi aşa problematic - pe care cetăţenii europeni o acordă UE, asimilată gradului de performanţă al instituţiilor sale, în special al Comisiei Juncker, acuzată de a fi gerat execrabil negocierile anterioare BREXIT, parte a raţionamentului care duce la părăsirea UE de către un Stat Membru. Contribuţie istorică a Comisei Juncker la istoria „Proiectului european”.

Cum va evolua situaţia? Este aproape imposibil de trasat o perspectivă generală. Singurul lucru cert este că multe guverne naţionale vor putea fi confruntate cu cereri de referendum, dar vor fi puse în aceeaşi situaţie dramatică ca Marea Britanie. Pe de-o parte au nevoie să dea un răspuns nemulţumirilor populare faţă de managementul european şi, pe de altă parte, au în faţă consecinţele dramatice economice pe care le-ar provoca un asemenea referendum, mai ales în actuala situaţie economică mondială, incertă şi relativ fragilă.

Timp în care, profitând la maximum de toate acestea, continuă nestingherit asaltul împotriva Europei, facilitat, favorizat şi chiar impulsionat de viitoare fragmentări politice şi teritoriale.

Europa mai are forţe şi resurse să răspundă până nu este prea târziu? A început să bată un vânt ciudat peste continentul nostru şi se adună norii unei mari furtuni.

Şi nu ştiu dacă, aşa cum am făcut-o până acum, va fi suficient să intrăm în casă şi să tragem obloanele pentru ca măcar să nu mai vedem ce e afară.

Estimaţi, fie şi măcar teoretic, care ar fi consecinţele posibile, economice şi sociale, pentru România în eventualitatea unui asemenea scenariu. Nu este nimic imposibil, iar dovada o veţi avea în campania electorală care urmează. Se va auzi cu siguranţă un asemenea mesaj distructiv.

Cu un drum care se poate deschide spre nicăieri.