36 de ore la Bogota

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trebuia să ajung la Bogota acum trei luni, dar avionul cu care ar fi urmat să plec din Buenos Aires n-a putut să decoleze, aşa că vizita a fost amânată. Am ajuns în Columbia abia săptămâna trecută, la invitaţia autorităţilor, ca membru al comisiei de afaceri externe a Parlamentului European. Într-un fel, a fost mai bine că n-am mers în aprilie. De atunci încoace, singura ţară sud-americană care n-a cunoscut dictatura a trăit un moment istoric.

E vorba despre semnarea unui acord politic între guvern şi gherilele marxiste numite Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia (FARC). Evenimentul a avut loc la Havana pe 23 iunie, Cum asta e ziua în care se petrecea tragedia Brexit, evenimentul a fost oarecum trecut cu vederea în Europa. Pentru a se ajunge la o înţelegere, s-a negociat intens, de la sfârşitul lui 2012 încoace, cu ajutorul diplomaţilor din Cuba şi Norvegia, puteri garante, şi cu susţinerea a două state sud-americane, Chile şi Venezuela. Acordul e calificat, pe bună dreptate, ca „istoric”, fiindcă el pune capăt unui conflict început în 1962, atunci când apăreau FARC, ca braţ armat al Partidului Comunist Columbian. Numărul estimat de victime: opt milioane.

I-am putut auzi vorbind despre conflict, despre încheierea lui, ca şi despre paşii care rămân de făcut pe preşedintele Juan Manuel Santos, pe predecesorul său, Alvaro Uribe, pe un alt şef al statului columbian, de la debutul anilor nouăzeci, liberalul César Gaviria, pe mai mulţi membri ai celor două camere ale Congresului, ca şi pe câţiva influenţi ONG-işti şi ziarişti locali. Au fost 36 de ore dense, care mi-au permis să înţeleg mai bine o situaţie politică definită de coordonate diferite de cele europene. Nu, însă, întru totul.

Într-adevăr, acordul dintre guvern şi FARC se referă, înainte de toate, la distribuirea pământului. Accesul la proprietate a fost reclamat de gherilele marxiste încă de la începutul anilor şaizeci. Conflictul căruia i se pune capăt acum s-a derulat, de altfel, mai bine de jumătate de secol, în mediul rural. Spre deosebire de continentul european, unde disputa pentru pământ a condus la crearea partidelor agrariene, în Columbia, ea a dat naştere reţelelor de cultivare şi de trafic cu stupefiante, ca şi unei confruntări sângeroase cu armata şi cu diverse forţe paramilitare. E greu de estimat dacă şi cum se va produce convertirea unui producător sau dealer de cocaină în actor al dezvoltării rurale. Nu puţini sunt, însă, cei care consideră că, dacă un traficant de droguri abandonează ceea ce a făcut toată viaţa, altcineva îi va lua locul. Aşteaptă s-o facă aşa-numitele „bandas criminales” sau concurenţii FARC regrupaţi în Ejército de Liberación Nacional.

La fel de incertă e reconcilierea foştilor criminali cu comunităţile locale, în numele protejării victimelor. În principiu, acordul de la Havana propune ca orice crimă minoră să fie amnistiată, iar recunoaşterea crimelor grave, inclusiv a celor împotriva umanităţii, să ducă la pedepse între 2 şi 20 de ani de închisoare. Tribunalul care va judeca aceste fapte va fi oare funcţional?, se întreabă columbienii şi nu doar ei. Ceva mai mult optimism trezeşte un alt capitol al acordului dintre guvern şi FARC, şi anume gestionarea depunerii armelor de către insurgenţi: motivul e acela că Naţiunile Unite vor fi implicate în acest proces.

Cel mai delicat aspect al acordului de la Havana e altul, şi anume transformarea gherilelor FARC în actori politici. Unii columbieni zic că nu vor fi prea mulţi cei care ar vota cu responsabilii războiului civil, fiindcă sunt detestaţi şi de stânga, şi de dreapta. Alţii – precum fostul preşedinte Uribe şi suporterii săi – cred că acceptarea FARC în jocul democratic este o concesie nejustificată. Mai e, însă, până atunci. Deocamdată, toată lumea aşteaptă reglarea ultimelor detalii ale înţelegerii dintre guvern şi gherilele marxiste, în vederea semnării unui acord final. Va urma, apoi, un referendum care ar trebui să valideze înţelegerea. Ambele etape ar putea avea loc în toamnă.

Pentru europeni, susţinători de principiu ai reconcilierii columbiene, două întrebări vor fi cruciale. Prima priveşte FARC, care se află pe lista organizaţiilor teroriste, alături de PKK sau Hamas. Dacă acordul cu preşedintele Santos e semnat, iar referendumul îl validează, va mai rămâne organizaţia columbiană pe „lista neagră” alcătuită de Consiliul Uniunii Europene? A doua întrebare este legată de ajutorul promis de europeni, cifrat la circa 575 de milioane de euro. Pentru ce vor putea fi folosiţi aceşti bani? Vor putea să fie finanţate, de pildă, activităţi care vor ajuta transformarea FARC în organizaţie partizană sau includerea foştilor săi membri în dezvoltarea comunităţilor? Nu e uşor de răspuns.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite