72 de ore la Kathmandu şi Thimphu

Nepal şi Bhutan seamănă din câteva puncte de vedere. Sunt amândouă situate între doi coloşi, India şi China. Şi una, şi cealaltă fac parte din grupul LDC, acronim pentru Least Developed Countries. Atât nepalezii, cât şi bhutanezii au început tranziţia la democraţie acum un deceniu. Diferenţele sunt, însă, mai multe decât asemănările.

Am realizat acest lucru, zilele trecute, când am călătorit la Kathmandu şi Thimphu, ca membru al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţii cu ţările din Asia de Sud. Prima diferenţă priveşte regimul. Nepal a abolit monarhia, veche de 240 de ani, devenind republică, în vreme ce Bhutan a trecut de la o monarhie absolută la una constituţională, în care regele dispune de puteri limitate. El poate fi chiar demis cu votul a două treimi din membrii legislativului. De altfel, la 65 de ani, orice monarh din regatul aflat în inima munţilor Himalaya e obligat de Constituţie să abdice. Aceeaşi limită de vârstă e impusă şi deputaţilor, care, în plus, trebuie să fie – în momentul în care candidează – deţinătorii unei diplome universitare.

A doua diferenţă e compoziţia etnico-religioasă a celor două ţări. Patru din cinci nepalezi sunt hinduşi, în vreme ce trei din patru bhutanezi sunt budişti. Etnic vorbind, în Nepal diversitatea e mai mare, nu mai puţin de 126 de grupuri şi caste fiind recunoscute formal. Limba oficială – gorjali – e vorbită de doar 45% dintre cetăţeni. În Bhutan, etnia principală – gnalop – e cam jumătate din populaţie, iar o treime din cetăţeni sunt nepalezi, numiţi şi Lhotsampa. La începutul anilor nouăzeci, circa o sută de mii dintre ei au fost expulzaţi, fiindcă nu vorbeau dzongkha, un dialect tibetan care serveşte drept limbă oficială în Bhutan. Expulzarea a creat un conflict serios cu Nepal, „îngheţat” până în zilele noastre.

Atitudinea faţă de exterior e diferită. La Thimphu, doar trei ţări au ambasade – India, Bangladesh şi Kuweit –, iar Bhutan are în întreaga lume numai şapte misiuni diplomatice. Relaţii n-a stabilit decât cu 53 de ţări. Nu şi cu vreunul dintre membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate. E o consecinţă a Războiului rece: în acele vremuri, Bhutan se temea de o invazie chineză, similară cu cea care a vizat Tibetul, aşa că a preferat să nu intre în vreo tabără. Nepalezii nu caută izolare, ci deschidere: câteva ţări europene au ambasade la Kathmandu, restul „acoperă” ţara de la Delhi. Rezerva faţă de străini e vizibilă şi la nivelul turismului: Bhutan are anual doar 80 de mii de vizitatori, orice călătorie trebuie făcută prin agenţii locale, care pretind minimum 250 de dolari pe zi, iar ca să ajungi la Thimphu singura variantă e o companie aeriană din Bhutan. În schimb, Nepalul e invadat de turişti. Totul e o afacere. Ca să urci pe Everest, trebuie să scoţi din portofel 11 mii de dolari. Abia de curând s-a pus problema cum să fie opriţi aventurierii bogaţi, care nu-şi iau minime măsuri de precauţie.

O altă deosebire, mai importantă decât cea turistică, ţine de configuraţia politică. În Bhutan, e în funcţiune un sistem bipartizan. Modul de vot îl influenţează în chip hotărâtor: într-adevăr, legea electorală prevede că, într-un prim tur, sunt selectate două partide – cele care dispun de cele mai multe voturi la nivel naţional –, în a doua rundă ele fiind singurele care pot înscrie candidaţi. Inclusiv pe unii care se aflau iniţial pe listele altor formaţiuni şi au avut performanţe individuale bune în circumscripţiile lor. Traseism în timpul alegerilor, ar zice unii. Rezultatele nu sunt, însă, rele: sistemul a produs alternanţă politică, dar şi stabilitate în timpul guvernării. Nepal e, în schimb, afectat de instabilitate: acum doi ani, când am fost prima dată la Kathmandu, la guvernare se aflau Partidul Congresului (PC) şi Partidul Marxist-Leninist Unificat, iar maoiştii erau în opoziţie, în vreme ce acum, deşi n-au fost alte alegeri generale, maoiştii au intrat în executiv, alături de PC, iar marxist-leniniştii se opun guvernării. Chiar când eram acolo, premierul demisiona, dar am avut ocazia de a-l întâlni pe succesorul său. Schimbarea se petrecea între cele două tururi de scrutin ale alegerilor locale, contestate de cel de-al patrulea front politic nepalez, cel care reprezintă minorităţile Madhesi, din regiunea Terai, aflată în sudul ţării...

Mai e o diferenţă care merită menţionată. În Nepal, politica e conflict pur. După ce au ales nu una, ci două adunări constituante, până să ajungă la textul unei Constituţii, adoptate cu chiu, cu vai în 2015, nepalezii discută acum despre reviziuirea acesteia sau chiar adoptarea uneia noi. În schimb, în Bhutan domină consensul. Contribuie la asta şi educaţia elitelor politice, dar şi acordul creat în jurul aşa-numitei Fericiri Naţionale Brute (FNB), inventate de bhutanezi pentru a înlocui mult mai cunoscutul Produs Intern Brut (PIB). Măsură a calităţii vieţii, cu 33 de indicatori, dar şi metodă de planificare – în stilul celei folosite în India – FNB e obligatorie pentru orice guvern. Şi ajutorul UE e corelat cu FNB: în exerciţiul financiar 2014-2020, europenii sprijină proiecte de dezvoltare în Bhutan în limita a 42 de milioane de euro; în aceeaşi perioadă, nepalezilor le sunt alocate în jur de 360 de milioane.

Nu pot încheia acest scurt articol fără a menţiona un lucru aflat de la şeful comisiei electorale din Bhutan. E vorba despre un adevărat record. La ultimele alegeri, locuitorii unui sat izolat au mers şapte zile pe jos până la cea mai apropiată secţie de votare. Autorităţile au preferat să le plătească diurnă decât să organizeze una în preajma domiciliului lor, date fiind condiţiile geografice foarte dificile. De altfel, circa jumătate dintre bhutanezi trăiesc în comunităţi atât de izolate, încât au nevoie de minimum jumătate de zi ca să ajungă la o şosea.