Îl lăudăm pe Putin sau plecăm în munţi?

Se întâmplă lucruri ciudate, în patria mea, a dumneavoastră, a cui o mai vrea...Preşedintele poposeşte la Chişinău şi este criticat pentru demersul său. Ministrul de externe, în loc să treacă Oceanul, pentru un dialog adecvat, la Departamentul de Stat, conform parteneriatului strategic cu americanII, aterizează la Moscova, luând poziţia iepuraşului, în faţa omologului rus.

În loc ca la Bucureşti, lideri de gazete şi formatori de opinie să recunoască neimplicarea, conform potenţialului lor real, în informarea adecvată a europenilor din Al Doilea Stat Românesc, privind evoluţia lumii de azi, unde China, nu Rusia, calcă pe urmele superputerii lumii, apar voci mai degrabă cinice, care laudă pe liderul de la Kremlin şi proiectul său imperial, cu eticheta adecvată, pentru păcălicii furaţi de peisajul răsăritean – EuroAsia.

Umbra KGB-ului este scoasă din garda Tezaurului românesc şi i se închină ode publicistice jenante.

Ba chiar sunt voci care dau FSB-ul de azi, ca şi cvasi-stăpânul, la nivel informativ, al Basarabiei, cea ruptă din Patria Mamă.

Exact ca la Chişinău, băietani neplecaţi din faţa computerului personal, confundă afirmaţii de arhivă, cu realitatea zilei de azi şi perspectiva zilei de mâine.

Indiferent ce vrea Putin Vladimir, frontiera de facto dintre Vestul şi Estul Europei trece pe Nistru.

De aici şi presiunea Moscovei pe Transnistria.

Republica Moldova are şansa Summitului NATO, din Portugalia, când i s-a garantat public protecţia împotriva oricărei agresiuni.

Trimiterea fiind clară pentru preşedintele, de atunci, al Rusiei, Dmitri Medvedev.

Iar actualul lider de la Kremlin poate scoate la încălzire nu doar 160.000 de militari, ca la aplicaţia de amploare, de zilele trecute, în apropierea frontierelor cu China şi Japonia, ci toată armata Rusiei.

Raportul de forţe, între NATO şi Federaţia Rusă este şi rămâne, la toate capitolele, în favoarea aliaţilor.

Grija numărul 1 a lui Vladimir Putin nu este impresionarea liderilor de stat slabi de înger.

Ci descurajarea, inclusiv prin show of force a celor care, pe plan intern, dar şi extern, se gândesc la cum va arăta Rusia fără el.

La prima schimbare majoră la Kremlin, în mai puţin de 24 de ore zboară şi dictatorul Belarus, de pe tronul şi aşa şubred.

Iar Kazahstanul se va reorienta spre relaţii mai ample cu China şi Turcia.

Cine subestimează acum Uniunea Europeană nu cunoaşte forţa de influenţare a evoluţiei comunităţii occidentale, pe care o are cancelarul Germaniei.

Iar de la Berlin, Kievul, Chişinăul şi Tbilisi sunt văzute ca metropole care vin, cu viteze şi în etape diferite, spre Vest.

Nu spre Est.

A vorbi de atragerea Kîrghistanului, Tadjikistanului în EuroAsia lui Putin înseamnă a nu cunoaşte situaţia din teren, unde Turcia este dirijorul din umbră ale celor două state, plus a Turkmenistanului şi Uzbekistanului.

Iar unde a pus piciorul emisarul turc, americanii şi ruşii mai au loc doar pentru cel mult câte o bază militară. Temporară. Chiar dacă este vorba de contracte care sunt pe termene relativ lungi. 

Îţi stă mintea în loc când vezi apologia sistemului rus de influenţare, a celor care au dubii privind succesul viitor, al Uniunii lui Putin.

O minte nu doar documentată, dar umblată prin lume, dacă nu are alte interese, nu ar bate mătănii în cinstea ţareviciului de la Kremlin.

A vorbi de prosperitatea pe care o promite Rusia înseamnă a nu fi trecut la est de Moscova.

Iar a compara democraţia americană cu autoritarismul lui Putin ţine de nivelul infantil al procesării datelor despre lumea de mâine.

Perspectiva visată de Putin, pentru propria menţinere la putere, vizează anul 2024.

Dar nu puţini politicieni şi jurnalişti ruşi au dubii că el va reuşi să termine actualul mandat prezidenţial, al treilea, în ordinea nedemocratică, a Rusiei absolutiste.

În geopolitică nu există noroc. Ci doar căi asumate.

Dacă Ucraina va renunţa la Uniunea Europeană, Kievul va pierde teritoriul vestic, ai cărui cetăţeni se închină la Papa de la Roma, nu la Patriarhul Rusiei. Martirul deja există: Iulia Timoşenko.

A persifla tonul robust al prestaţiilor publice, de la Chişinău, ale actualului preşedinte al României, ţine de o bosumflare tipic adolescentină, nu de cunoaşterea pulsului real al celor care au conştiinţa că sunt români, nu ruşi, nu ucraineni, nu găgăuzi, abia apoi şi moldoveni.

Mă întreb amuzat, dacă aceia care practică asemenea exerciţii de prostire a conaţionalilor isterizaţi de informări neobiective, unilaterale, cu ţinte electorale clare, o să ajungă directori de instituţii media, ce vor face?

O să interzică opiniile celor care vor reunirea celor două state româneşti, după model german?

Cam greu. Unui jurnalist i se poate lua azi o rubrică, dreptul de a scrie într-o publicaţie sau alta, de a fi invitat la un post de radio sau TV, pentru că este pro-american, nu pro-Putin, dar nu i se poate interzice, cel puţin azi, dreptul de a se exprima în reţele de socializare.

Numai cine nu a discutat cu juni de peste Prut poate emite stupizenia că tinerii de acolo vor doar să zburde în Europa, nu să aibă părinţii în Patria Mamă reîntregită.

Dacă Vocea Rusiei - unde scrie un român mimat şi altul rupt de realitatea comunităţii euroatlantice - a început să dea ora exactă,  la alde Rică Venturiano, varianta 2013, atunci măcar să ni se spună:

Scrieţi cum vor ruşii sau mergeţi la culcare...

Nu dau doi bani pe papagalii care măresc forţa punitivă a serviciului secret rus, KGB ieri, FSB azi.

Cine nu gândeşte româneşte, plecând mintea, gândurile şi cititorii spre Est...

...nu merită nicio secundă respectul ce i se cuvine unui european dornic de o Uniune puternică, democrată şi prosperă. La Vest.