În Balcani se pregăteşte precedentul: redesenarea frontierelor pe criterii etnice

În Balcani, o cutie a Pandorei ameninţă să se redeschidă iar: modificările de frontiere. În procesul de negociere dintre Belgrad şi Pristina care ar urma să se soldeze cu un acord final ce presupune, probabil, şi recunoaşterea provinciei Kosovo ca un nou stat, părţile au propus, fiecare în felul său, o schimbare de teritorii, deci o modificare de frontiere.

Reaprinderea butoiului cu pulbere din Balcani, soluţie de pace?

Preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, şi-ar dori să preia comunităţile sârbe din Nordul Kosovo până la râul Ibar, în timp ce Pristina ar viza la schimb, potrivit  preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, Valea Preşevo, în care majoritatea populaţiei este de etnie albaneză kosovară, municipalităţile din sudul Serbiei - Preşevo, Medvegja şi Bujanovac.

Pe de altă parte, o altă categorie de informaţii vorbesc despre o abordare unilaterală a Belgradului, care şi-ar dori asocierea municipalităţilor, fără a fi vorba despre un schimb de teritorii. Preşedintele din Kosovo a încercat să evite definiţia realităţii propuse, schimb de frontiere pe criterii etnice, şi a calificat situaţia drept o soluţie paşnică cu Serbia printr-o „corectare“ a graniţei Kosovo cu sudul Serbiei şi nu o separare de-a lungul liniilor etnice.

Şi la nivel internaţional, consilierul pentru Securitate Naţională al Preşedintelui Statelor Unite, John Bolton, vorbeşte despre „receptivitate faţă de schimbul de teritorii dintre Kosovo şi Serbia, ca parte a unui acord de normalizare a relaţiilor dintre cele două entităţi balcanice“, ca şi Franţa care semnalează că e mai degrabă deschisă soluţiei, în timp ce ideea e criticată ferm de către Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pe motiv că poate provoca o reacţie în lanţ, poate cauza instabilitate în Peninsula Balcanică.

Modificarea pe cale paşnică a frontierelor, permisă de dreptul internaţional

Situaţia unui acord între părţi, mai ales pentru un scop nobil al încheierii unui acord de pace, este o variantă acceptată de dreptul internaţional deoarece acordul de la Helsinki, din 1975, vorbeşte numai despre respingerea modificării prin violenţă a graniţelor.

Odată pornit tăvălugul revendicărilor, toate temeiurile istorice şi toate frustrările venite din trecut vor răbufni.

În Europa am mai avut acţiuni paşnice de modificare a frontierelor dar pe lini prestabilite şi existente: separarea Cehoslovaciei în 1993, iar în Balcani separarea Serbiei şi Muntenegrului, în 2006. Niciodată nu a fost, însă, vorba despre redesenări de frontiere, cu atât mai mult motivate etnic.

Iar până la războiul ruso-georgian din august 2008, care a modificat de facto frontierele Georgiei prin recunoaşterea unilaterală de către Rusia a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud, şi mai clar la anexarea Crimeei, în martie 2014, nu am avut de-a face cu modificări de frontiere prin violenţă. Pun deoparte dezintegrarea fostei Iugoslavii şi a URSS, care a dat naştere la state şi înţelegeri prin acorduri post-conflict.

Tăvălugul revendicărilor teritoriale pe criterii etnice

Începutul oricărei discuţii privind modificarea frontierelor sau schimbul de teritorii pe criterii etnice, cu atât mai mult în Balcani, conţine riscuri mari, chiar şi prin referinţa simbolică la declanşarea Primului Război Mondial prin atentatul de la Sarajevo. În primul rând pentru că ar putea să urmeze un efect de domino, cu revendicări, cereri sau chiar acţiuni care să determine modificări de frontieră în Europa, un declanşator foarte explicit al războiului în regiune. Odată pornit tăvălugul revendicărilor, toate temeiurile istorice şi toate frustrările venite din trecut vor răbufni.

În Balcanii de Vest sunt proiecte multiple pe această direcţie: o Serbie Mare, cu municipalităţile sârbe din nordul Kosovo şi cu Republica Sârbska din Bosnia-Herţegovina ar fi o revendicare pe aceeaşi direcţie, ca şi o Albanie Mare, cu Kosovo, cu zona de nord a Macedoniei şi municipalităţi din Muntenegru, chiar.

Nu mai spunem că, odată pornită avalanşa, revendicări pot veni şi de la statele membre UE, precum Croaţia, ca să nu mai vorbim despre ambiţiile Ungariei, care ar putea formula revendicări la adresa teritoriilor unor state membre UE sau nemembre – vezi regiunea Voivodina din Serbia.

Subminarea Uniunii Europene prin relansarea subiectului frontierelor între statele membre şi terţi

Dacă aceste discuţii ar reaprinde flacăra unui discurs confruntaţional, cu posibilitatea căderii în război deschis, lucrurile sunt mult mai grave pentru Uniunea Europeană ca atare: pe de-o parte poate introduce tipul acesta de dispute între statele membre UE, blocând decizia în Uniune şi fragmentând perspectivele de coagulare ale proiectelor comune. Dar poate cel mai important, aruncă în aer însăşi spiritul, principiile şi valorile europene în profunzimea lor.

Într-adevăr, unul din principalele motoare ale Uniunii Europene a fost recunoaşterea ca atare a entităţilor statale şi spiritualizarea frontierelor, care sunt mărci cu relevanţă mult mai redusă astăzi în trecut, nu de separare, când de coeziune. Apoi principiul statului democratic şi al drepturilor minorităţilor ce pot trăi liber în orice stat e o marcă a europenismului.

Perspectiva redeschiderii dosarelor frontierelor etnice e o garanţie a mersului spre o Europă fracturată şi în deplină confuzie.

Una e simbolistica unei Europe Unite, în care toată lumea e, până la urmă, minoritate, alta e o redesenare a unor entităţi cu relativă puritate etnică, fapt ce ar declanşa fantomele istoriei şi nevrozele trecutului pe care l-ar aduce într-un prezent şi aşa complicat, animat de mult prea multe tendinţe negative şi provocări dizolvante.

Uniunea Europeană are mulţi neprieteni, interni sau externi, care lucrează asiduu la ruperea acestei entităţi. Rusia lui Putin a considerat iniţial că UE e o făcătură artificială, a ignorat-o sau a tratat-o superficial, lucrând în continuare cu marii actori şi cu statele. Când Uniunea Europeană s-a afirmat ca o realitate, cu precădere în domeniul pieţei, dar şi a deciziilor agreate, colective, negociate, când metoda comunitară de acomodare a opiniilor şi rotunjire a colţurilor şi asperităţilor extreme s-a dovedit că dă rezultate, a început susţinerea partidelor care pledau pentru dizolvarea Europei - naţionaliste, eurofobe, populiste, eurosceptice sau de-a dreptul anti-europene.

Iar perspectiva redeschiderii dosarelor frontierelor etnice e o garanţie a mersului spre o Europă fracturată şi în deplină confuzie, dacă nu confruntare internă, spaţiu de acţiune pentru pescuitorii în ape tulburi şi neprietenii continentului.