În ce ligă va juca Barça?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După caz, echipa lui Messi ar continua să joace în La Liga sau ar trebui să-şi caute alt campionat. Întrebarea a fost pusă în recenta campanie electorală din Catalonia. Nu vă miraţi! Consultarea cetăţenilor, în cadrul alegerilor pentru Parlamentul regional, a fost transformată într-un soi de plebiscit, care urma să decidă dacă provincia se desprinde de Spania sau nu.

De data asta, echipa de pe Camp Nou a păstrat o atitudine neutră, după ce anul trecut, într-un referendum nerecunoscut ca atare, luase partea secesioniştilor. A fost o excepţie, fiindcă toţi ceilalţi s-au poziţionat „pro” sau „contra”.

Au fost, de fapt, două liste care au pledat pentru separarea de Spania: una s-a numit Junts pel Sí şi a reunit dreapta din Convergenţa democratică, Stânga Republicană, ecologişti şi ONG-uri, iar a doua – Si que es pot – era a extremei stângi anarhiste. Cei din urmă au propus, în caz de victorie, proclamarea imediată a independenţei, în timp ce tovarăşii lor de drum au promis că, în maximum 18 luni, se va negocia o modalitate de desprindere de Madrid. Împotriva secesiunii au fost Partidul Popular şi socialiştii din PSOE, cele două formaţiuni care au guvernat ţara, în alternanţă, de la căderea lui Franco încoace, dar şi Ciudadanos, mişcare politică centrist-liberală, născută în Catalonia şi extinsă de curând la nivel naţional.

Guvernul în funcţie, condus de Mariano Rajoy, a fost tăios: nimeni nu va distruge unitatea Spaniei! Premierul i-a chemat pe alegători la urne pentru a împiedica aventura secesiunii. Socialistul Felipe Gonzalez, cel mai longeviv şef al executivului spaniol (1982-1996), a declarat, la rândul său, că izolarea Cataloniei ar transforma-o într-un soi de „Albanie a secolului XXI”. În schimb, tabăra pro-independenţă a explicat că servitutea impusă de Madrid nu mai poate fi tolerată şi că provincia catalană are un trecut glorios, o cultură şi o limbă proprie, care pot fi reînviate printr-o nouă suveranitate.

Unii au zis că s-a ajuns la această dispută tranşantă din pricina austerităţii: o comunitate bogată, cum e cea din nord-estul Spaniei, s-a simţit mult prea împovărată de ceea ce a decis guvernul central, mai cu seamă în anii crizei financiare din Europa. Alţii au considerat, dimpotrivă, că responsabilă pentru criza actuală e rigiditatea Madridului în privinţa exprimării voinţei autonome şi că avem de-a face cu o criză a legitimităţii democratice post-franchiste: în aceste condiţii, blocarea referendumului din noiembrie 2014 ar fi radicalizat tabăra secesionistă, în loc s-o calmeze. În fine, nu puţine au fost vocile care au avansat ipoteza că eşecul proclamării independenţei Scoţiei, acum fix un an, i-a îndârjit pe catalani, ca şi pe alţi europeni care cred că re-decupajul geografic e cheia progresului social.

UE a fost consultată, dar a fost mai discretă decât în alte situaţii. Poate şi pentru că, după criza Greciei, cea a migranţilor a dat şi mai dă multă bătaie de cap oficialilor de la Bruxelles. În orice caz, informaţia esenţială a ajuns la public, şi anume că, dacă ar vrea să rămână în Uniune, o Catalonie desprinsă de Spania ar trebui să negocieze, ca oricare alt stat-candidat, o nouă aderare. Madridul a avertizat, la fel de discret, că ar bloca o asemenea candidatură. Guvernul spaniol a explicat că, de altfel, nu se va ajunge vreodată aici, fiindcă orice încercare de a forţa desprinderea va conduce la suspendarea autonomiei catalane, mecanism prevăzut în mod explicit de Constituţia Spaniei, în „împrejurări excepţionale”.

Cu câteva zile înainte de vot, sondajele anunţau între 68 şi 74 de mandate pentru susţinătorii independenţei. Cum camera regională are 135 de fotolii, asta însemna o majoritate, iar întrebarea care se punea era dacă aceasta va acoperi şi 50% din voturi. Miza era importantă, întrucât cele două liste separatiste diferă în privinţa relaţiei cu Europa: dacă alianţa stânga-dreapta vrea rămânerea Cataloniei în Uniune, anarhiştii cred că e mai bine ca provincia să se separe nu doar de Spania, ci şi de celelalte state-membre din UE. Dar pentru asta, au zis ei, va fi nevoie de o majoritate clară.

Ziua scrutinului a fost animată, participarea depăşind 77 de procente. Primele sondaje la ieşirea de la urne anunţau aproape 80 de mandate pentru listele pro-independenţă, dar numărarea buletinelor a arătat că Junts pel Sí a câştigat 62, iar Si que es pot – 10. Vestea proastă pentru amicii secesiunii e că au strâns doar 47,8% din voturile exprimate, ceea ce blochează o acţiune tranşantă, cel puţin în viitorul imediat. Mariano Rajoy a declarat, de altfel, că va garanta în continuare „unitatea Spaniei”, în timp ce Pedro Sanchez, liderul socialiştilor, a promis că, dacă PSOE revine la putere, va produce schimbări constituţionale care să permită păstrarea integrităţii teritoriale.

Miza alegerilor generale din decembrie tocmai a fost fixată. Vom şti oare atunci şi ce fac Messi & co.?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite