În Cipru, populaţia este în stare de şoc. Preşedintele justifică sacrificiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciprioţii erau în stare de şoc sâmbătă, după anunţul referitor la acordul cu Uniunea Europeană privind planul de salvare de 10 miliarde de euro în care este inclusă o taxă aplicată depozitelor bancare.

Acordul a fost încheiat în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar locuitorii insulei mediteraneene au aflat vestea la prima oră a dimineţii, relatează agenţiile Reuters şi France Presse.

Preşedintele Nico Anastasiades a justificat măsurile, pe care le-a caracterizat drept „dureroase“: „Aveam de ales între un scenariu catastrofal şi o gestionare dureroasă, dar controlată a crizei“, se arată într-un comunicat al administraţiei prezidenţiale.

El se va adresa poporului duminică, în timp ce Parlamentul cipriot urmează să se pronunţe cu privire la aceste măsuri.

Oamenii s-au grăbit la bancomate pentru a retrage cât mai mulţi bani înainte de intrarea în vigoare a noilor măsuri.

Depozitelor de peste 100.000 de euro li se va aplica o taxă de 9,9%, iar tuturor depozitelor sub acest prag li se va aplica o taxă de 6,7%. Se preconizează că astfel va fi generată suma de 5,8 miliarde de euro.

Ciprul este a cincea ţară, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania care a cerut ajutor european în timpul crizei economice. Problemele au început odată cu prăbuşirea economiei Greciei, stat în care băncile cipriote investiseră masiv.

Alan, un britanic care şi-a depus banii la o bancă din Cipru, a declarat pentru BBC News: „Este un jaf şi trebuie ca Uniunea Europeană să oprească asta. Ne pensionăm şi ne depunem economiile la bancă, iar ei pot să ne ia banii fără să aibă nevoie de permisiunea noastră“, arată el.

Maria Zemblya, din Nicosia, a declarat că măsura va „scădea încrederea investitorilor“.

Mi-aş fi dorit să nu fi fost eu ministrul care să facă asta“,  a declarat ministrul de Finanţe Michael Sarris, după 10 ore de negocieri.

Mult mai mulţi bani ar fi fost pierduţi în caz de faliment al sistemului bancar sau al ţării“,  a continuat el şi a adăugat că speră ca aceste măsuri să marcheze un nou început pentru Cipru.

Taxa va intra în vigoare marţi, iar autorităţile vor lua măsuri pentru a preveni tranzacţiile electronice.

Nu pedepsim Ciprul, ci rezolvăm problemele“ din ţară,  a declarat şi preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.

Preşedintele Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat că speră ca Fondul să poată sprijini Ciprul, dar a precizat că nu ştie exact care va fi suma acordată.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite