În fine, „Certificate europene Covid-19”: fără ele geaba relaxare, geaba vacanţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
certificat vaccinare

Parlamentul European a adoptat poziţia de negocieri pentru ceea ce înseamnă forma, funcţionalitatea şi durata "certificatelor europene Covid-19), aşa cum a anunţat purtătorul de cuvânt Jaume Duch

Este poate cea mai aşteptată şi dorită veste de către populaţia din UE aflată la capătul puterilor după perioada multiplelor şi foarte durelor restricţii impuse de pandemie. Dar, cu siguranţă, arată şi eficienţa presiunilor enorme făcute de grupurile de lobby asupra guvernelor naţionale pentru ca, astfel, să se poată lua o decizie finală înainte de începerea oficială a sezonului de vară. Mai înseamnă că s-a trecut relativ uşor peste poziţia defazată a unor şefi de state şi guvern care au repetat mecanic mesajul că asemenea certificate ar echivala cu o discriminare între cetăţeni. 

Deocamdată, nu aflăm în momentul în care, după votul super-majoritar din PE, instituţia poate începe negocierile cu Consiliul European pentru a se da forma finală acceptabilă reciproc pentru cele două propuneri legislative supuse votului care vor forma cadrul legal pentru certificatele respective. Prima propunere (540 voturi pentru, 119 abţineri) priveşte cetăţenii UE şi membrii lor de familie.  A doua propunere, (adoptată cu 540 voturi pentru şi 80 de voturi împotrivă plus 70 de abţineri) iar al doilea priveşte persoanele provenind din ţări terţe care au domiciliul legal sau drept de rezidenţă în UE. Dreptul de călătorie va fi astfel asigurat nu numai în Statele Membre, ci şi în Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia. 

Principalele prevederi 

- certificatele trebuie să rămână valide pentru 12 lani sau mai mult 

- sunt gratuite 

- vor putea beneficia de ele toţi cetăţenii UE şi membrii lor de familie precum şi cetăţenii non-UE care locuiesc pe teritoriul Statelor Memebre şi au dreptulde a călători în alte State Membre 

- deţinătorul unui certificat european Covid-19 nu poate fi supus unor restricţii suplimentare de călătorie aşa cum ar fi carantina, auto-izolarea sau testarea 

- ţările UE vor trebui să asigure "testarea universală, accesibilă şi gratuită" pentru Covid-19.  

- certificatul funcţionează în paralel cu alte iniţiative decise de statul membru, dacă este respectat acelaşi cadru legal. 

- Statele mebre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate de alte state persoanelor inoiculate cu unul dintre vaccinele aprobate de Agenţia Europeană: în acest momen, Pfizer-BioNtech, Moderna, AstraZeneca şi Janssen. 

- Va fi la latitudinea Statelor membre dacă vor accepta sau nu certificate de vaccinare eliberate de alte State Membre pentru persoane care au primit alt vaccin, neaprobat încă de Agenţia Europeană dar listat de către OMS ca autorizat pentru utilizare de urgenţă (aveţi aici cea mai recentă listare a OMS)

Textul final al deciziei din Parlamentul European poate fi găsit aici, atenţie că poartă încă vechia titulatură Certificatele Digitale la care s-a renunţat pentru a se da o mai mare claritate formulei care va fi regăsit nu numai în format digital, ci va putea să fie imprimată şi pe hârtie. 

Problema nu este însă rezolvată în totalitate căci, aşa cum arată siuaţia teribilă din India, pandemia continuă să evolueze în lume şi să ameninţă toată planeta cu noi cicluri succesive de infectări, de fiecare dată cu tuplini noi sau cu variante extrem de agresive ale acestora, apărute - precum o variantă a tulpinii indiene, acum şi în România, după cu semnalează agenţiile de presă. Situaţie în care, veţi vedea că în următoarele zile va reveni discuţia despre cea de-a treia doză de vaccin care să completeze ceea ce ar putea fi imunizarea anuală. În acelaşi timp, alte două teme apar ca ultra-urgente: obilizarea financiară globală în sprijinul ţărilor din lumea a trei şi, pe de altă parte, trecerea la un nivel superior de securizare a mijloacelor de transport care aduc călăyoi în Europa pe liniile terestre, aeriene sau maritime. 

Până la urmă, decizia privind certificatele a fost cea mai simplă. Deciziile următoare vor fi extrem de dificile deoarece vor implica faptul că liderii europeni îşi vor găsi timpul pentru a reveni la binele intenţii anunţate - temporar- în perioada pandemiei când se speriaseră rău de tot pentru propria lor carieră politică şi a protejaţilor lor.Acum vor trebui să ia din nou deciziii restrictive şi, eventual, să anunţe reîntoarcerea la unele limitări preventive ale libertăţii de mişcare. Nimeni nu pare foarte capabil să impună eurpenilor noi perioade de restrângeri de orice fel, mai ales că încep să se simtă efectele scumpirilor şi perspectivele nu par foarte fericite. 

Dar, până acolo, măcar de vacanţă să ne bucurăm! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite