Începe „scandalul polonez“

Pentru prima dată în practica Uniunii Europene, Comisia a decis să demareze aplicarea prevederilor aşa-numitului „Cadru european pentru consolidarea statului de drept“.

Puteţi accesa documentul tradus în limba română Comisiei Europene prin care s-au stabilit noile categorii de acţiuni care pot fi întreprinse în cazul în care executivul european consideră că un Stat Membru încalcă grav reglementările europene în domeniu. Este vorba despre un cadru “complementar tuturor mecanismelor deja existente la nivelul Consiliului Europei pentru ceea ce înseamnă protecţia statului de drept. Reflectă atât obiectivele UE de a proteja valorile sale fondatoare şi va duce la un grad mai înalt de încredere reciprocă şi integrare în domeniile libertăţilor fundamentale, securităţii şi justiţiei fără frontiere interne”.

Concret, acţiunea prevăzută este pe trei etape distincte:

1. Evaluarea Comisiei

Comisia va colecta şi examina toate informaţiile relevante şi va stabili dacă există indicii clare privind o ameninţare sistemică la adresa statului de drept, conform explicaţiilor anterioare. Această evaluare se poate baza pe indicaţiile primite de la surse disponibile şi instituţii recunoscute, mai ales de la organismele Consiliului Europei şi Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene.

În cazul în care, ca urmare a acestei evaluări preliminare, Comisia este de părere că există într-adevăr o situaţie de risc sistemic în ceea ce priveşte statul de drept, aceasta va iniţia un dialog cu statul membru în cauză, transmiţând un „aviz privind statul de drept”, în care îşi va motiva preocupările, acordându-i statului membru în cauză posibilitatea de a răspunde. Avizul ar putea fi rezultatul unui schimb de corespondenţă şi al întâlnirilor cu autorităţile competente şi, după caz, ar putea fi urmat de alte schimburi.

Comisia se aşteaptă ca statul membru în cauză să coopereze pe parcursul întregului proces şi să se abţină de la adoptarea oricăror măsuri ireversibile în legătură cu problemele de interes ridicate de către Comisie, în aşteptarea evaluării acesteia din urmă, în conformitate cu obligaţia de cooperare loială prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din TUE. Necooperarea pe parcursul acest proces sau împiedicarea derulării lui de către un stat membru va constitui un element care trebuie luat în considerare în momentul evaluării gravităţii ameninţării.

În acest stadiu al procesului, lansarea evaluării de către Comisie şi transmiterea avizului său vor fi făcute publice de către Comisie, însă conţinutul schimburilor cu statul membru în cauză va fi, de regulă, confidenţial, pentru a facilita obţinerea rapidă a unei soluţii.

2. Recomandarea Comisiei  

Într-o a doua etapă, cu excepţia cazului în care problema a fost deja rezolvată în mod satisfăcător între timp, Comisia va emite o „recomandare privind statul de drept”, adresată statului membru în cauză, în cazul în care constată că există o dovadă obiectivă de ameninţare sistemică şi că autorităţile din respectivul stat membru nu adoptă măsurile adecvate pentru remedierea acesteia.

În recomandarea sa, Comisia va preciza în mod clar motivele sale de îngrijorare şi va recomanda ca statul membru să rezolve problemele identificate într-un termen stabilit şi să comunice Comisiei măsurile luate în acest sens. După caz, recomandarea poate include indicaţii specifice cu privire la modalităţile şi măsurile de rezolvare a acestei situaţii.

Evaluarea Comisiei şi concluziile se vor baza pe rezultatele dialogului cu statul membru în cauză, precum şi pe orice dovadă suplimentară în legătură cu care statul membru ar trebui, de asemenea, să emită în prealabil o opinie.

Faptul că s-a trimis o recomandare, precum şi conţinutul principal al acesteia vor fi făcute publice de către Comisie.

3. Urmărirea aplicării recomandării Comisiei

Într-o a treia etapă, Comisia va monitoriza modul în care statul membru în cauză dă curs recomandării care i-a fost adresată. Această monitorizare se poate baza pe schimburi suplimentare cu statul membru în cauză şi ar putea, de exemplu, să se axeze pe a stabili dacă anumite tipuri de practici care generează preocupări continuă să se manifeste sau pe modul în care statul membru pune în aplicare angajamentele pe care şi le-a asumat între timp pentru a rezolva situaţia.

În cazul în care nu există un rezultat satisfăcător al recomandării din partea statului membru în cauză în termenul prevăzut, Comisia va evalua posibilitatea de a declanşa unul dintre mecanismele prevăzute la articolul 7 din TUE [21].

Prima etapă este acum declanşată, pasul următor fiind dezbaterea în plenul Parlamentului European a situaţiei din Polonia (prevăzută pentru săptămâna viitoare, 18-21 ianuarie). Aici poate începe adevăratul scandal, cel între familiile politice europene. Dacă vă mai amintiţi, în trecutul apropiat, un alt Stat Membru, Ungaria, a fost acuzată de practici autoritariste asemănătoare ca cele imputate acum Poloniei dar, se spunea atunci, lipsa unui mecanism adecvat de dialog (cum se doreşte a fi cel de acum), nu a permis iniţierea unor discuţii preliminare, lăsând doar opţiunea aplicării sancţiunilor prevăzute în art.7 al Tratatului. Interesant este de reamintit şi faptul că Ungaria este membră a PPE care  a asigurat un sprijin continuu pentru Vicktor Orban, ceea ce nu e cazul acum pentru Polonia.  Partidul aflat la guvernare (condus de Jarosław Kaczyński) nu este membru PPE, ci în cel de-al treilea grup în ordinea mărimii din Parlamentul European, Conservatorii şi Reformiştii (ECR) dominat de conservatorii partidului lui David Cameron. În acest moment, angajaţi cu toate puterile în susţinerea punctului de vedere britanic şi reacţionând într-o manieră profund eurosceptică faţă de la orice vine ca „indicaţie” de la Bruxelles. Partidele membre ale acestui grup sunt la guvernare în Marea Britanie, Polonia şi participă la guvernul finlandez. Constituie al treilea grup din PE, dar o reprezentare slabă la nivelul Consiliului. Grupul ECR are în componenţă şi un europarlamentar român, doamna Monica Macovei.

Situaţia este deosebit de complicată deoarece, spun acum diferite surse din Bruxelles, „din dorinţa de a nu pierde Polonia”, este posbil ca discuţiile să fie ţinute la un nivel extrem de „soft”, mai ales din teama de a nu vedea o coalizare posibilă între Polonia şi statele din Vişegrad (Ungaria a anunţat deja mişcarea în acest sens) cu Marea Britanie, acord care să prevadă ceva cu mult mai important, adică naşterea unui “front al refuzului” care să grupeze euroscepticii europeni şi să determine probleme în votul ulterior pe destinul Marii Britanii post-referendum. Sau cel pentru concesiile cerute de Marea Britanie pentru a binevoi să rămână în UE.

Dar consecinţele „abordării soft” ar duce la subminarea definitivă, din start, de la prima aplicare, a forţei disuasive, cel puţin pe plan teoretic pe care o reprezintă “Cadrul european pentru întărirea statului de drept”, deschizând perspectiva unei repetări a situaţiilor din Ungaria sau Polonia. Confortabilă situaţie pentru toţi politicienii cu tentaţii autoritare mereu înclinaţi în a-şi subordona instituţiile statului şi de a controla toate mecanismele statului. Sau de a se folosi de actualul context european şi de panică creată de atacurile teroriste şi exodul migranţilor pentru a lua măsuri care încalcă prevederile europene în domeniu aşa cum arată o decizie unanimă a a Curţii Europene pentru drepturile omului (12 ianuarie 2016) în care se constată că “legislaţia ungară asupra supravegherii secrete anti-teroriste nu prezintă suficiente garanţii împotriva abuzurilor”.

Elemente care provoacă îngrijorarea celor de la Bruxelles, alertaţi de tonul răspunsurilor oficiale sosite deja din Polonia, cele care vorbesc de “amestec nepermis” în treburile unui stat suveran cu parlament şi guvern alese democratic. Ceea ce anunţă o escaladare posibilă a situaţiei, evident în defavoarea celor de la Bruxelles, obligaţi acum la o poziţie oarecum de forţă pentru a-şi menţine credibilitatea. Instituţiile ca atare, dar şi preşedinţia olandeză a momentului, alături de poziţia omului aflat în centrul schiburilor incediare de scrisori între Bruxelles şi Varşovia, Franz Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil mai ales cu domeniul “statului de drept”, provenind din zona socialiştilor şi democraţilor olandezi. 

Raţionamente politice de context sau respectarea reglementărilor europene? Foarte multe, în continuare, vor depinde de natura răspunsului pe care va dori să-l formuleze Europa cu visul său de odinoară de unitate, spaţii şi reglementări comune, multe pe hârtie, puţine în realitate.