Şapte din zece greci întâmpinã 2013 cu pesimism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte din zece greci întâmpinã 2013 cu o atitudine pesimistă asupra finanţelor lor şi economiei naţionale în urmãtoarele luni, aratã douã ultime sondaje, relateazã agenţia Xinhua.

Aproximativ 71% din respondenţii sondajului “Kapa Research” pentru cotidianul “To Vima” (Tribuna) au declarat cã nu se simt mai plini de speranţã pentru viitor, în ciuda unei noi salvãri internaţionale, obţinutã de ţarã în decembrie de la creditorii ei, Uniunea Europeanã şi Fondul Monetar Internaţional.
    
Circa 64% se aşteaptã ca 2013 sã fie mai rãu decât 2012 şi aproximativ 76,5% susţin cu tãrie continuarea participãrii Greciei în zona monedei euro.
    
Pesimismul rãmâne sentimentul predominant în rândul poporului grec care şi-a vãzut veniturile şi nivelul de trai scazând dupã doi ani de austeritate impusã de guvern pentru a face faţã crizei datoriilor, potrivit unui alt sondaj realizat de firma ALCO pentru Camera de Comerţ şi Industrie din Atena.
    
Dar, pentru prima datã din 2010, sondajul ALCO a înregistrat o uşoarã scãdere a indicelui de pesimism în comparaţie cu anchetele anterioare.
   
Sondajul a constatat cã 71% dintre greci sunt pesimişti cu privire la economia Greciei, în scãdere de la 80% în luna octombrie şi, în ceea ce priveşte finanţele lor personale, aproximativ 74% şi-au exprimat pesimismul, în scãdere de la 83% în octombrie.
    
Experţii ACCI au comentat cã diferenţa este probabil legatã de angajamentele reînnoite ale creditorilor cã ei vor continua sã susţinã eforturile Greciei de a stimula dezvoltarea şi învinge recesiunea.
    
O majoritate covârşitoare de 77% dintre respondenţii sondajului ALCO au declarat cã doresc ca Grecia sã rãmânã în zona euro.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite