Şarmul rus al dreptei franceze

Câştigând categoric şi neaşteptat alegerile primare ale dreptei franceze, François Fillon devine prima opţiune pentru Élysée, având-o în coastă pe Le Pen. Aşadar, prezidenţialele din primăvară vor fi, oricum, câştigate de Rusia. Pentru că Fillon – care consideră că „în diplomaţie, dacă le vorbeşti doar prietenilor, nu vorbeşti nimănui” – e descris de Putin ca „un mare profesionist”, care „se distinge puternic între oamenii politici ai planetei”.

„Să ieşim din logica blocurilor şi a războiului rece”, a pledat în campanie Fillon. „Un negociator dificil”, „capabil să-şi apere punctul de vedere, în pofida manierelor sale foarte europene”, i-a răspuns, miercurea trecută, ecoul de la Kremlin. Vladimir Putin poate, deja, bifa o reuşită majoră a politicii sale de extindere a influenţei ruseşti în Europa.

Definindu-se drept realist în relaţiile internaţionale – adept al viziunii centrate pe interese şi raporturi de forţă – Fillon face apel la stabilirea unei relaţii deschise şi solide cu Putin şi Trump, pornind de la ideea că nu sunt viabile menţinerea sancţiunilor europene contra Rusiei şi arătarea cu degetul, ca „populist”, a noului preşedinte american, în vreme ce li se cere celor doi lideri ajutorul pentru învingerea totalitarismului islamic.

Franţa, în centrul jocului

„Am fost împinşi în afara jocului pe scena diplomatică: în vara lui 2013, abandonaţi în câmp deschis de americani şi britanici, şi umiliţi când am vrut să-l atacăm singuri pe Bashar Al-Assad; azi, lăsaţi deoparte de americani şi de ruşi, care nu ne mai asociază discuţiilor lor. Să ne readucem ţara în centrul jocului”, este esenţa programului de politică externă propus de Fillon. „Trebuie să fim o putere de echilibru”, consideră acest admirator al lui De Gaulle, în care vede simbolul unei Franţe puternice şi independente.

Opţiunile sale faţă de crizele majore ale momentului, Ucraina şi Siria, au fost răspicat formulate. Încă din 2015, a cerut, de la Sankt Petersburg, ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei şi încetarea crizei ucrainene: „Problema e să punem punct acestei situaţii, nu să stabilim cine e vinovat sau inocent”. Şi a continuat emfatic:

„De ce, dacă De Gaulle avea comunicare cu Stalin, noi n-am putea să colaborăm cu preşedintele Putin?”

În ceea ce priveşte Orientul, candidatul dreptei vizează o nouă formulă de cooperare între Franţa, Rusia şi Iran, în condiţiile în care, până acum, Parisul a mizat pe parteneriatul cu puterile sunnite. Apreciind că Arabia Saudită stă la originea integrismului ce proliferează în lumea islamică, fostul premier propune reechilibrarea alianţelor Franţei în Orientul Mijlociu în favoarea Iranului.

În Siria, Fillon consideră că nu există decât două tabere care se înfruntă, şi nu trei, cum se apreciază adesea: sunt, în opinia sa, cei care vor instituirea regimului islamist şi ceilalţi. „Eu îi aleg pe ceilalţi”, a declarat răspicat într-una din dezbaterile tv dinaintea primului tur. Iar primul pas ar urma să fie reluarea cooperării diplomatice cu regimul Assad.

Acest pragmatism în plan extern a reprezentat, de altfel, unul din punctele majore de divergenţă în raport cu Alain Juppé, contracandidatul din al doilea tur al alegerilor primare. Juppé promisese că nu se va alia cu Assad şi nu va trece cu vederea crimele acestuia. Iar Rusiei îi cerea să renunţe la nostalgia imperială şi să respecte acordurile internaţionale.

Europa cu geometrie variabilă

În schimb, în ceea ce priveşte viitorul Europei, ambii candidaţi din finală au împărtăşit teza Europei cu mai multe viteze. În stilul franc ce-l caracterizează, François Fillon propune: „Să lăsăm deoparte visul unei Europe federale. E urgent să trecem la o funcţionare mai politică, permiţând Europei să se concentreze pe priorităţi strategice bine definite”. În acest sens, intenţionează să le propună partenerilor europeni trei obiective majore: securitatea, guvernarea comună a zonei euro şi proiecte mobilizatoare în cercetare şi inovare.

Concret, ideea „Europei cu geometrie variabilă” ar urma, în viziunea sa, să însemne, în primul rând, un nucleu integrat economic şi fiscal, suprapus zonei euro, nucleu care să fie „pilotat politic”.

Restul statelor UE reprezintă, pentru potenţialul preşedinte al Franţei, „un spaţiu economic şi uman solidar”. Atât şi nimic mai mult.

Fillon pledează pentru o guvernare economică a statelor monedei comune, prin intermediul şefilor de state şi guverne, care să se reunească lunar, guvernare care să dispună de un secretariat propriu, distinct de serviciile Comisiei Europene. În ceea ce priveşte Schengen, e de părere ca statele membre ale spaţiului de liberă circulaţie care nu pot asigura controlul frontierelor exterioare ale Uniunii, să fie sancţionate prin suspendarea pentru un an din cadrul acordului. Pentru paza graniţelor externe, Fillon avansează varianta triplării bugetului Frontex, iar pentru controlul imigraţiei propune stabilirea unui plafon naţional anual.

Un şoc anti-declin

Sunt câteva din opţiunile externe ale acestui liberal în plan economic intern, dar cu o viziune conservatoare asupra societăţii şi o evidentă orientare suveranistă în relaţiile internaţionale. Rezumând, analiştii constată că Fillon preferă cooperarea interguvernamentală şi bilaterală într-o „nouă Europă, mai respectuoasă faţă de naţiuni”.

Despre acest fost asistent parlamentar, deputat, senator şi ministru în repetate rânduri, apoi, între 2007 şi 2012, premier – singurul din istoria celei de-a V-a Republici care a rezistat în funcţie de-a lungul unui întreg mandat prezidenţial, în cazul său cel al lui Sarkozy – despre el se spune acum, la cei 62 de ani ai săi, că s-a eliberat, în sfârşit, de sub tutela mentorilor în umbra cărora a stat pe parcursul carierei politice. O emancipare care i-a reuşit într-o manieră spectaculoasă: multă vreme cotat al patrulea, apoi al treilea în opţiunile simpatizanţilor de dreapta, s-a plasat surprinzător în fruntea primului tur al primarelor.

Descris ca promotor al unei drepte thatcheriene, Fillon propune, în plan intern, un set de reforme ultraliberale.

Îşi defineşte concis programul: „şocul”, de care are nevoie Franţa, al cărei diagnostic îl rezumă tot într-un cuvânt: „declin”.

De altfel, esenţa programului său e economică, fapt inedit într-un moment în care scena politică franceză era concentrată asupra terorismului şi imigraţiei. Nouă din cele 15 măsuri prioritare propuse de el vizează sfera economică şi socială – pe scurt, reforme pentru care promite, cu tonul calm ce l-a consacrat, să acţioneze fără să tremure.

Am preferat, însă, o trecere în revistă a opţiunilor sale de politică externă, pentru că ele întăresc impresia de déjà vu a celor care suntem bântuiţi de istoria cruntă a secolului XX şi, implicit, sentimentul de izolare al României.