Şi Europa îi abandonează pe sirieni

Nu doar preşedintele SUA, Trump, ci şi predecesorul Obama şi UE dau rateuri de mulţi ani în Siria. Propuneri precum cea lansată de Annegret Kramp-Karrenbauer sunt, pe acest fundal, contraproductive.

Cât de jos poate ajunge moral un preşedinte american? Mai întâi îi trădează pe aliaţii kurzi şi îi lasă pradă bombardierelor turceşti şi jihadiştilor finanţaţi din Turcia, care practic îi masacrează. Apoi laudă doar de faţadă armistiţiul negociat de Moscova şi Ankara, ce limitează invazia militară a lui Erdogan, dar o şi legitimează, şi cimentează în fapt domnia regimului Başar al-Assad şi a forţei de protecţie ruse în aproape toată Siria.

Trump nu pare deloc deranjat de faptul că oamenii continuă să fie ucişi şi că regimul nedrept se extinde. Kurzii nu sunt "nici ei îngeri", afirma recent laconic Trump. Mai cinic de atât nici că se poate.

Cinismul lui Trump

Trump a fost cel care prin anunţarea grăbită a "retragerii" militarilor americani din Siria a oferit şansa Moscovei de a-i ameninţa pe kurzi că armata comandată de Ankara îi va "măcina", dacă nu îşi retrag luptătorii şi nu acceptă "protecţia" lui Assad. Dar Başar al-Assad nu este doar un simplu dictator printre mulţii din regiune, el este mai mult decât un "presupus" criminal de război. S-a dovedit că, ani la rând, Assad nu a avut niciun fel de scrupule şi a bombardat întregi zone rezidenţiale, ucigând civili. Vina pentru succesul lui Assad în Siria nu îi revine doar Rusiei. Lipsa de decizie din politica externă europeană este şi ea blamabilă. Şi predecesorul lui Trump, Obama, s-a temut să îl pună la punct pe dictator.

Rainer Sollich

Nu mai puţin cinică este recenta schimbare de direcţie a lui Trump: dintr-o dată, o mare parte din forţele armate americane se pare că, potrivit presei de peste Ocean, va rămâne în nord-estul Siriei pentru a proteja instalaţiile petroliere din regiune de posibile atacuri din partea "Statului Islamic" (SI). Trump nu s-a jenat să anunţe pe Twitter că: "poate a sosit momentul pentru kurzi să se îndrepte către zonele cu petrol." Intenţionează acum să îi protejeze? Sau, din contră, vrea să apere interesele americane cu ajutorul luptătorilor de guerillă apropiaţi de PKK?

Eşecul Europei

Este cutremurător cât de cinic prin cuvinte, dar mai ales prin acţiuni şi refuzul de a acţiona se decide nu doar asupra sorţii kurzilor, ci a întregii populaţii siriene. Nu numai Trump şi Obama, dar şi Europa şi state cheie precum Germania şi Franţa trebuie să accepte că au asistat ani la rând la crimele din Siria, fără a elabora o strategie comună sau a lua în calcul o intervenţie militară. Liderii europeni preferă să se lase santajaţi de Erdogan, care ameninţă cu noi "valuri de refugiaţi" sirieni.

Europa, ca şi America, nu a făcut absolut nimic pentru a demonta influenţa Rusiei şi a Iranului în Siria şi pentru a-i slăbi puterea lui Assad. Şi atunci când "lupta" niciodată începută pentru influenţa europeană în Siria este deja pierdută, apar idei cu şanse nule de succes. Printre acestea se numără mai ales propunerea lansată fără acordul Berlinului şi nici al Bruxellesului de către şefa apărării germane, Annegret Kramp-Karrenbauer, de a instala în nordul Siriei o forţă militară solidă ONU, cu participarea Rusiei şi a Turciei. Ca şi cum Moscova ar accepta ca europenii să instaleze mai mult decât o trupă de ajutor în Siria.

O astfel de politică atrage speranţe fără şanse de izbândă. O altă formă de cinism care ascunde amara realitate. Europenii se bucură de încredere şi de un bun renume în regiune. Dar în actuala situaţie şi fără un puternic partener american, ei nu au nicio şansă de a oferi kurzilor sau altor comunităţi etnice din Siria siguranţă sau protecţie militară. Singurul în măsură să protejeze acum este Vladimir Putin, cu condiţia să vrea şi mai ales dacă va corespunde calculelor sale strategice.

Rainer Sollich - Deutsche Welle