Despre refugiaţii din Europa. „Şi noi am fost străini cândva“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit UNHCR, până la sfârşitului anului 2014, la nivel global se înregistrau 19,5 milioane de refugiaţi. Cei mai mulţi dintre ei vin din Asia şi din Africa (Afganistan, Iraq, Somalia şi Sudan), iar 51% din refugiaţi au sub 18 ani.

Deşi unii politicieni şi jurnalişti prezintă fenomenul refugiaţilor în Europa ca o adevărată povară, marea majoritate a refugiaţilor, mai exact 86% din ei, sunt găzduiţi de ţări în curs de dezvoltare, nu de ţări industrializate. Cei mai mulţi  refugiaţi sunt în Turcia (1,587,374), Pakistan şi Iran. Germania este ţara europeană cu cei mai mulţi refugiaţi (216,973), iar România este printre ţările din UE care găzduieşte cel mai mic număr de refugiaţi (2,182).

Europa, inclusiv România ar trebuie să îi primească pentru că avem nevoie unii de alţii. Refugiaţii doresc să trăiască în libertate şi siguranţă şi să le ofere famililor lor o viaţă mai bună, iar Europa este un continent cu îmbătrânire demografică care are nevoie de forţă de muncă. Mulţi dintre ei sunt relativ tineri şi sănătoşi aşa că ar putea fi o soluţie pentru rezolvarea problemelor cauzate de migraţia românilor în vestul Europei.

În timpul comunismului, mii de români şi-au părăsit ţara sperând să scape de un regim politic opresiv, iar vestul Europei şi Statele Unite i-au primiti pe aceşti refugiaţi şi le-au oferit şansa de a-şi construi o nouă viaţă. Numai între 1971 şi 1985, SUA a primit 34,313 de români (Mihaela Robila, “Characteristics of Eastern European Migration in the United States,” Journal of Comparative Family Studies, 22 (2008): 548). Azi, românii sunt ţinta atacurilor xenofobe din Marea Britanie, Italia şi Franţa. De exemplu, Nigel Farage, liderul partidului UKIP, spunea că nu ar vrea să aibă vecini români. 

Românii, mai mult ca orice alt popor din UE, ar trebuie să arate compansiune şi înţelegere pentru refugiaţii care bat la poarta Europei. Pentru că aşa cum spunea preşedintele american Barack Obama: „Şi noi am fost străini cândva.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite