Ţelină şi voie bună, por favor

Madrid, sâmbătă dimineaţă de iarnă. Lângă piaţa cea mare din cartier, este un mic magazin de legume şi fructe. Toată lumea se opreşte pe aici. Pe cât este de înghesuit, pe atât este de primitor.

O doamna bine infofolită, cu căciula trasă aproape pana la mască, cere, mai mult prin semne, ceva casierului. Acesta gesticulează şi el cu interes, dar fără succes. După accent,  doamna nu este latino.

- Vorbiţi româneşte?  o întreabă o clientă.

- Sigur ca da. Caut aia mare, verde care se pune în şamardâm.

- În ce să se pună?

- Şamardâm,  gesticulează doamna cum învârte un polonic în oală.

- Ciorbă!

- Asta e.

- Entendido.  Ştiu ce cauti, patranjel, râde bucuros bolivianul de la legume

- Patranjel ştiu şi eu, râde colegul de la  casă şi scoate sub tarabă o ditamai legătura.

- Nu e asta. E tot verde, tot pentru şamardâm.

- De unde sunteţi din România,  unde se spune la ciorbă şamardâm?

- De la Bulgaria suntem, dar ştim şi româneşte.

- Ţelină căutaţi, intervine alt client. Apio, por favor, zâmbăreţule. 

- Aste e. Claro que si.

Toată lumea zâmbeşte mulţumită.  O ciorbă care a unit pe toată lumea, din acest colţ de sat planetar.

Poftă bună!