VIDEO Acord de încetarea a focului în estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Minsk a fost semnat un protocol de încetare a focului începând cu ora 18:00 , în urma negocierilor dintre OSCE-Rusia-Ucraina şi liderii separatiştilor de la Doneţk şi Lugansk, scrie presa ucraineană citând surse apropiate de negocitorii de la Kiev. Documentul semnat conţine 14 puncte printre care încetarea focului şi schimbul de prizonieri.


Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko a confirmat această informaţie pe contul său de Twitter. „La Minsk a fost semnat un protocol preliminar privind încetarea focului. Prevederile documentului vor intra în vigoare vineri”, a scris Poroşenko.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a ordonat armatei să înceteze ostilităţile în estul ţării vineri, începând de la ora 15.00 GMT (18.00, ora României), după semnarea la Minsk cu rebelii a unui "protocol preliminar" pentru încetarea focului, relatează AFP.

"Ordon şefului Statului Major al forţelor armate să înceteze ostilităţile începând de la ora (locală) 18.00, pe 5 septembrie", a anunţat preşedintele, citat de serviciul său de presă.

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a ţinut să precizeze că planul de pace pentru estul Ucrainei trebuie să prevadă retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean. El a făcut apel la ţările occidentale să devină garanţii unui asemenea acord, informează AFP.

„Este necesară restabilirea păcii nu pe baza unui plan propus de preşedintele rus, ci pe baza celui propus de preşedintele ucrainean, care trebuie să fie susţinut de Statele Unite ale Americii (SUA) şi Uniunea Europeană (UE). Singuri nu putem să reuşim în faţa Rusiei“, a declarat Iaţeniuk.

Premierul ucrainean a precizat că acest plan trebuie să prevadă „o încetare a focului, retragerea trupelor ruse şi restabilirea controlului la frontieră“.

Separatiştii proruşi au semnat la Minsk acordul cu Kievul în vederea unei încetări a focului, dar speră în continuare să se despartă de Ucraina, a declarat un reprezentant al rebelilor, citat de AFP.

"Confirm că suntem pregătiţi să respectăm protocolul de acord semnat şi să încetăm focul la ora 18.00, ora Kievului" (şi a României), vineri, a declarat pentru presă "premierul" "republicii populare" de la Lugansk Igor Plotniţki.

"Dar asta nu înseamnă că renunţăm să ne despărţim de Ucraina. (Armistiţiul) este o măsură obligatorie pentru oprirea vărsării de sânge", a subliniat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a declarat că Moscova speră că armistiţiul încheiat la Minsk între autorităţile ucrainene şi separatiştii proruşi "va fi respectat punct cu punct".

NATO vrea fapte nu vorbe

Generalul Adrian Bradshaw, adjunct al comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa (DSACEUR), a declarat c[ NATO urmăreşte acţiunile din Ucraina, nu declaraţiile, în condiţiile în care unele dintre acestea din urmă nu s-au adeverit.

„Urmărim cu atenţie acţiunile. Am auzit multe cuvinte, unele dintre ele nu au costat foarte mult, ceea ce a dus la dezamăgire. La ora actuală nu pot spune că există schimbări la faţa locului, în estul Ucrainei. Realitatea este că forţe regulate ruse se află în Ucraina pentru sprijinirea mişcării separatiste", a precizat Adrian Bradshaw.

Discuţiile privind un armistiţiu în Ucraina au început astăzi la Minsk, în cadrul "grupului de contact"care reuneşte Rusia, Ucraina, separatiştii şi OSCE, a anunţat vineri un oficial belarus de rang înalt.

Această reuniune a "grupului de contact" este cea mai recentă tentativă de a încheia un armistiţiu în estul Ucrainei, după cinci luni de confruntări violente.

Separatiştii proruşi sunt reprezentaţi de "premierul" Republicii populare autoproclamate Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, şi de omologul său din "Republica Lugansk", Igor Plotniskii.

Guvernatorul regiunii Doneţk a declarat că acordul a fost semnat, urmând să se stabilească detaliile planului de pace.

În momentul în care se duceau negocieri la Minsk, luptele violente continuau în zona portului strategic Mariupol, din sudul Ucrainei. Mai mult, separatiştii pro-ruşi au anunţat că au intrat în oraşul Mariupol, însă autorităţile de la Kiev neagă.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite