Europa

articolul anterior articolul urmator

Acuzaţii grave pe numele fostului rege Juan Carlos al Spaniei. Fosta amantă l-a dat în judecată pentru hărţuire: „Există multe tuneluri între Monaco şi Nisa”

2
7 Dec 2021 13:20:38
Autor: News.ro
Juan Carlos al Spaniei şi fosta sa amantă Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn FOTO Arhivă
Juan Carlos al Spaniei şi fosta sa amantă Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn FOTO Arhivă

Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I a invocat, în justiţia britanică, dreptul la imunitate pe care i-l conferă statutul de membru al familiei regale, în contextul în care Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn, o fostă parteneră, l-a dat în judecată cu privire la hărţuire, relatează AFP.

Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn, o femeie de afaceri daneză, a decis să-l dea în judecată pe Juan Carlos I la Înalta Curte din Londra, cu scopul de a obţine despăgubiri, cu privire la presupuse fapte de hărţuire.

Juan Carlos I, care a abdicat în iunie 2014 în favoarea fiului său Felipe al VI-lea, a anunţat în cursul unei prime audieri, luni, că are „dreptul la imunitate în tribunalele englezeşti, în calitatea sa de membru superior al familiei regale spaniole”.

Potrivit unor documente prezentate de către avocaţi, Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn a întreţinut o „relaţie romantică intimă” cu fostul monarh, în perioada 2004-2009.

După ce s-au despărţit, ei ar fi rămas prieteni o vreme, după care Juan Carlos a încercat să reia această relaţie.

Atunci când această femeie de afaceri daneză şi-a „exprimat în mod clar refuzul”, fostul rege, în prezent în vârstă de 83 de ani, a adoptat un „comportament care ţine de hărţuire”, afirmă ea, acuzându-l de faptul că a „organizat” o serie de fapte răuvoitoare, care i-au cauzat „suferinţă şi anxietate”.

Un „asociat” al lui Juan Carlos ar fi fost, astfel, „ameninţător” cu ea şi cu copiii săi, în cursul unei întâlniri, la Londra, în 2012, programată, potrivit lui Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn, „să corespundă unor spargeri în apartamentele sale de la Monaco şi Villars, în Elveţia”.

În aceste spargeri ale domiciliilor sale, o carte despre moartea prinţesei Diana a fost lăsată în mod ostentativ pe o masă.

În seara în care Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn a descoperit-o, ea declară că a primit un telefon de la un necunoscut care i-a spus în spaniolă că „există multe tuneluri între Monaco şi Nisa”, în sud-estul Franţei.

Avocaţii săi au prezentat Curţii în mod detaliat numeroase activităţi răuvoitoare - pătrunderi pe proprietatea sa din Anglia, incendii în dispozitive de siguranţă, spargerea ferestrei unui dormitor în toiul nopţii -, despre care afirmă că au fost ordonate de către Juan Carlos.

Fostul monarh „respinge acuzaţiile formulate împotriva sa”, a declarat avocatul său Daniel Bethlehem, care subliniază că, în virtutea legii spaniole privind imunitatea de stat din 1978, Juan Carlos nu poate fi judecat de un tribunal englezesc, ci numai de Curtea Supremă a Spaniei

Avocatul lui Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn apreciază că fostul suveran nu mai dispune de acest drept, după ce a abdicat.

O audiere preliminară în vederea examinării acestei eventuale imunităţi urmează să se încheie marţi.

Judecătorul urmează să ia o decizie la o dată ulterioară.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

gigi banateanul
7.12.2021, 14:06:14

Ce porcarie...vrea sa mai ciuguleasca ceva de la moshulica pana nu da coltu"". Au si danezii bagaboantele lor....chiar daca se intituleaza ''femei de afaceri''...

+1 (1 vot)
Cristian saileanu
7.12.2021, 17:04:28

alta disperata pe linia metoo pai, acum ti'ai adus aminte, stricaciune?

Modifică Setările