Adevărata declaraţie de război a preşedintelui rus către lume

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: trupele ruse impunând noua pace în Ucraina care-şi poate pierde statutul de stat
Foto: trupele ruse impunând noua pace în Ucraina care-şi poate pierde statutul de stat

Putin transmite primul său mesaj real de război, mesaj urbi et orbi, semnal în clar că, de acum înainte, chiar am intrat într-o nouă fază nu numai a războiului pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei.

La o întâlnire cu femeile care lucrează într-una din companiile aeriene din Federaţia Rusă, în aşteptarea Zilei Internaţionale a Femeii, moment tradiţional de mari festivităţi în Rusia, Putin a transmis mesajul înfiorător prin consecinţele sale implicite: Ucraina şi-ar putea pierde "statutul de stat" dacă va refuza în continuare să se supună cererilor formulate de Kremlin. 

Iată cum sună ceea ce, după ştiinţa mea, este primul mesaj de război după cele, absolut similare în esenţă şi formă, care au precedat începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Autorităţile ucrainiene, spunea Vladimir Vladimirovici, "trebuie să înţeleagă că, în cazul în care vor continua să facă ceea ce fac în acest moment, pun sub semnul întrebării viitorul statut de stat al Ucrainei. Iar dacă asta se va întâmpla, responsabilitatea le va aparţine în întregime...Sancţiunile care sunt impuse în acest moment, asta seamănă cu o declaraţie de război. Slavă Domnului, încă nu am ajuns acolo". 

În contextul în care preşedintele ucrainian cere cu disperare (şi degeaba) ca NATO să ia decizia instituirii unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, Putin contra-atacă fără ezitare, vorbind despre "consecinţele colosale şi catastrofale nu numai pentru Europa, ci şi pentru întreaga lume" într-o asemenea situaţie deoarece "orice mişcare în sensul acesta va fi considerată de noi drept participarea de către o altă ţară la conflictul armat. În secunda următoare, îi vom considera drept participanţi la conflictul armat şi nu va conta cine vor fi ei".  

Nu este o simplă dclaraţie belicoasă în lunga suită care se aude în flux continuu de la Kremlin. Este cu ceva cu mult mai mult şi mai grav. Este anunţarea unei poziţii politice perfect conturate de mult timp, dezvoltare a aşa numitei Doctrine Gherasimov, dar amplificată pentru a explica tuturor că revendicările din "pachetul Ucraina" transmis în atenţia SUA şi a NATO nu sunt limitate sau condiţionate nici în timp şi nici vreun spaţiu de joc. 

Ăsta este sensul profund al ameninţării fără prcedent, absolut reală, acum în curs d desfăşurare, pusă în termenii retoricii de odinioară a Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Au existat nenumărate avertismente în acest sens şi nimeni n-a vrut să leaudă. Nu la militari aveam să nea aşteptăm să priceapă amploarea ameninţării, dar nici liderii cu poziţii şi influenţă globală nu au vrut să detalieze sub-capitolele componente ale mesajului transmis de Kremlin în dorinţa sa de recuperare a bazelor teritoriale ale puterii de odinoară a Uniunii Sovietice. 

Foarte rar, în spaţiul rus, a fost permisă (pentru foarte puţin timp, deoarece cenzura a realizat rapid enormitatea implicaţiilor şi a decis retragerea de pe web a textului în cauză) publicarea unui articol ca cel difuzat pe 26 februarie de RIA NOVOSTI sub semnătura lui Piotr Akopov şi intitulat "Ridicarea Rusiei şi a noii lumi".  Pentru faciulitarea lecturii, am ales pentru dvs versiunea pdf tradusă în limba franceză, după ce cei de la Internet Archive au reuşit să recuperze textul original, difuzat imediat către corespondenţii de prsă din diverse părţi ale lumii, inclusiv Bruxelles. Este un text fabulos de interesant deoarece, apărut în Rusia, este modelat în primul rând ca argument ideologic destinat celor care trebuie să fie convinşi să se înroleze în Noul Mare Război pentru Apărarea Patriei şi să explice şi lumii întregi valabilitatea motivelor invaziei, deocamdată a Ucrainei, lăsând toate perspectivele dschis, 

Premiza este clasică pentru a ilustra gândirea profundă şi viziunea lui Vladimir Vladimirovici: "O nouă lume se naşte sub ochii noştri. Operaţiunea militară rusă dinUcraina a inaugurat o nouă eră şi asta pe trei dimensiuni simpultan...O periaodă nouă începe acum atât din punct de vedere ideologic cât şi socio-economic...Rusia îşi reface unitatea. Într-adevăr, tragedia din 1991, această teribilă tragedie a istoriei noastre, această dislocare (statală, n.n.) împotriva naturii, este acum depăşită în mod definitiv. Această restaurare necesită mari sacrificii, prin evenimente tragice aproape d eun război civil în care fraţi, separaţi de apartenenţa lor la armata rusă sau ucrainiană, mai trag unii împotriva celorlalţi, dar nu va mai exista Ucraină anti-rusă. Rusia este restabilită în integralitatea sa istorică, reuneşte lumea şi poporul rus: Marea şi Mica Rusie şi Belarus". 

Dar problema esenţială nu este, totuşi, cea ca Ucriana să devină o entitate anti-rusă. Atenţie, vă rog, la formularea ţintei principale a războiului şi comparaţi argumentaţia cu cea care, mai demult, vorbea despre nevoia de a reface un spaţiu menit de istorie să găzduiasă rasa marilor învingători: "în acest moment, problema nu mai există, Ucraina a revenit Rusiei. Această reîntoarcere nu înseamnă că Ucraina îşi va pierde statutul de stat. Pur şi simplu ea va fi transformată, reorganizată şi readusă la starea sa iniţială ca parte integrantă a lumii ruse. Sub ce frontiere? Sub ce formă? Va fi stabilită o alianţă cu Rusia prin intermediul OSCE sau al Uniunii Economice Eurasiatice sau ca un stat care să facă parte din Uniunea dintre Rusia şi Belarus? Asta se va decide când Ucraina anti-rusă nu va mai exista". 

În fine, se ajunge la chestiunea principală, axa ideologică a viitoarelor dezvoltări în spaţiul cucerit militar şi în care se vor schimba integral regulile de cooperare deoarece, spune autorul care reflectă concepţia profundă a ideologiei Kremlinului, totul trebuie pus în contextul "accelerării profunde a construcţiei noii ordini mondiale...în această operaţiune din Ucraina, doar Occidntul se opune Rusiei deoarece restul lumii a înţeles perfect că este vorba despre un conflict între Rusia şi Occident, este un răspuns la expansiunea geopolitică a atlantiştilor, înseamnă întoarcerea Rusiei în spaţiul său istoric şi pe locul său în lume". 

De-a dreptul înfricoşător acest "articol dispărut" difuzat de Ria Novosti, reînnoiesc rugămitea insistentă de a-l citi cu creinoul în mână. Nu sunt, nici pe departe, doar afirmaţiile unui editorialist, după părerea mea acolo este expusă, punct cu punct, esenţa doctrinei noii expansiuni re şi, ca atare, trebuie luat foarte în serios. Doar în această perspectivă se poate înţelege afirmaţia preşedintelui Putin privind posibilitatea punerii sub semnul întrebării a statalităţii Ucrainei. Ceea ce înseamnă, spus acum în clar, că asta poate urma oricând şi oriunde dacă şi când va fi nevoie, căci, iată, o ivazie la timpul ei poate schimba, aneantiza, reface sau redenumi statutul unui teritoriu odată recunoscut, inclusiv de Rusia, ca independent şi suveran.  

Se poate? Desigur că se poate şi, după uşă, fantomele din CAER şi Tratatul de la Varşovia încep să se mişte relativ voios, folosind canale mai vechi ale propagandei sovietice, remodulate acum pentru a servi texte locale, mai ales în ţările din Est, care reproduc cu exactitate temele expuse în articolul de care vorbim şi argumentează nevoia de noi relaţii internaţionale după ce folosirea judicioasă a forţei va fi anihilat tot ceea ce trebuie şi, evident, toate elementele nesănătoase aflate pe diversele liste cu duşmani ideologici, minuţios asamblate "just in case". Să nu credeţi cumva că este imposibil, căci caracteristica nenorocită a istoriei este repetitivitatea tragediilor.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite