Europa

articolul anterior articolul urmator

Ioan Talpeş, la Adevărul Live: Siria şi Coreea de Nord, două probleme care au ajuns într-o fază finală

12
10 Apr 2017 11:33:40
Autor: Redacţia Adevărul
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Aproape simultan, au apărut două situaţii preconflictuale majore, cele prefigurate de posibila continuare a unor lovituri americane în Siria şi, pe de altă parte, avertismentul dur american faţă de Coreea de Nord, însoţit de trimiterea în zonă a grupului aeronaval de atac condus de portavionul Carl Vinson.

Replica rusă, deocamdată verbală, conţine şi ea elemente de atenţie, promisiuni de retaliere întărite de vorbele dure ale iranienilor, aliaţii lor strategici în zonă.

Sunt toate aceste elemente care prefigurează un conflict care ar putea foarte uşor să depăşească dimensiunea regională şi să aprindă întreaga planetă? Sau, dimpotrivă, este vorba despre elemente puse pe o tablă de şah care este cea a negocierii stratosferice între cele două puteri, după modelul celor din perioada Războiului Rece? De la aceste întrebări a pornit ediţia de azi a emisiunii realizate, la Adevărul LIVE, începand cu ora 12.00, de jurnalistul Cristian Unteanu, care l-a avut ca invitat pe generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe.  

Dosarele nord-coreean şi sirian reprezintă probleme de 70 de ani încoace ce au ajuns într-o fază finală, a afirmat Ioan Talpeş la Adevărul Live.

„Cele două problematici face parte dintr-o cazuistică care a intrat în faza finală a jocului. S-a ajuns într-un moment când trebuie să rezolvăm ceva. Problema este că în loc să se ajungă la nişte rezolvări paşnice, sau acceptabile, jucătorii din zona respectivă au continuat să practice formule de agresivitate“, a declarat fostul director al SIE.

În ceea ce priveşte Siria, Ioan Talpeş apreciază că problema ei rezultă din geografia sa foarte disputată şi o soluţie ar putea fi găsită cu Germania în rol de garant.

În ceea ce priveşte Coreea de Nord, schimbarea ar putea avea loc fără o intervenţie străină în cazul în care China şi Rusia ar da semnale în acest sens. În caz contrar, Statele Unite ar putea ataca.

Potrivit fostului director al SIE, Trump nu va renunţa la schimbarea situaţiilor în Siria şi în Coreea de Nord, iar secretarul de Stat Rex Tillerson va aborda aceste subiecte la Moscova.

În cazul în care liderul nord-coreean Kim Jong-un ar fi îndepărtat de la putere, Rusia nu va reacţiona, ci se va repoziţiona, consideră el.

O problemă ar apărea însă pentru Japonia şi China, care nu văd cu ochi buni reîntregirea Coreei, este de părere Ioan Talpeş.

Emisiunea poate fi urmărită integral aici.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Goicea Niculae
10.04.2017, 14:44:27

Politica de neamestec in problemele altor state , pentru care poporul american l-a ales pe Trump ca președinte sa fie oare transformată acum intr-un razboi neocon pentru dominația lumii?!

0 (2 voturi)
Iris IRIS
10.04.2017, 14:48:53

Gresit ! Nu este tabla de sah ! Dar totul este un Casinou si care orice Casinou si acesta are ruleta lui ! Trump a pus Siria pe rosu si Corea de Nord pe negru ! Ce va pune Rusia ?

+1 (1 vot)
Badea Scârţan
10.04.2017, 15:19:00

Ce zici tu Iris, daca Rusia pune toate semafoarele pe rosu ? Nu blocheaza toata circulatia ? Cam asta inseamna ruperea protocolului privind spatiul aerian al Siriei. Vad ca i-a luat cu calduri pe belgieni si francezi care au decis ca e mai cuminte sa stea la sol pana s-or descalci nitel itele. Ce mai inseamna ? Inseamna ca fiecare obiect, mai mare decat o minge de ping-pong, intrata in spatiul aerian al Siriei, e monitorizat de maniera in care i se da indicativ si e luat in mira...Asta mai inseamna. Daca asta e negociere, s-o vedem. Nu cred ca era nevoie de circul cu ,,bombardament cu arme chimice" deoarece nu mai crede nimeni in gluma asta rasuflata. Daca va uitati pe comentariile saiturilor ziarelor britanice, americane sau europene, scorul e cam 9,9 din 10 care fac bascalie de facatura chimica.

+1 (1 vot)
Badea Scârţan
10.04.2017, 15:00:12

50%-50 % sanse. Insa ma tem ca Imperiul e prabusit. Trump ar face bine sa se concentreze pe salvarea Republicii, sau a ceea ce a mai ramas din ea. Nu intotdeauna regresul e negativ. Priviti Germania, Japonia, China sau UK.

+1 (1 vot)
Badea Scârţan
10.04.2017, 15:10:43

Sanse marunte ca Rusia sa dea inapoi pe tema Siria-Bashar. Daca se negociaza ceva, apoi asta va fi probabil despre kurzi si viitorul lor stat/ut. Restul sunt ne-negociabile si Trump o stie.Iranul in schimb are de partea sa China.China este principalul client pentru gazul iranian.Si aici lucrurile sunt in aceeasi situatie.Greu de urnit. Singura gaura unde ar putea pocni un nou motiv de caft e Peninsula Coreeana. China e foarte posibil sa fi inteles ca intre geopolitica de culoare economica si cea de nuanta militara e de preferat avantajul economic. Insa nimic nu e sigur. Traim vremuri periculoase daca sleahta de ciraci intr-ale razboiului isi imagineaza ca lucrurile pot fi impinse tot in hau, tot in conflict, tot in razboiae si distrugeri. Specimene gen McCain sau Graham, Clinton sau Pelosi, au capul intre urechi, si atat... Nasol, foarte nasol !

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (12)