Adolescenţii ISIS din România. Antidotul unui fenomen periculos

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu
adolescenţii şi tinerii are
loc ȋnsa, ȋn aceşti ani tulburi, un proces de radicalizare şi ȋnstrăinare pe
cât de bizar, pe atât de uzual ȋn istorie: ȋn condiţiile ȋn care instituţiile
consacrate de socializare religioasă şi morală (moschee, familie) nu mai au
eficienţa clasică, ei devin victime ale propagandei on-line.
Cu adolescenţii şi tinerii are loc ȋnsa, ȋn aceşti ani tulburi, un proces de radicalizare şi ȋnstrăinare pe cât de bizar, pe atât de uzual ȋn istorie: ȋn condiţiile ȋn care instituţiile consacrate de socializare religioasă şi morală (moschee, familie) nu mai au eficienţa clasică, ei devin victime ale propagandei on-line.

Ȋn urmă cu un an am primit, ȋn calitate de parlamentar al românilor din Orientul Mijlociu (lucru care implică o relaţie specială şi cu familiile mixte româno-arabe din ţară), o notificare discretă privind radicalizarea unui puşti de liceu din Moldova.

Cu mama româncă şi tată irakian (impecabil integrat ȋn societate), adolescentul ȋncepuse să le spună colegilor şi prietenilor cât de mult admiră Statul Islamic şi cum visează să lupte ȋn Siria.

Nu era deloc o surpriză – şi ca să ȋnţelegem asta e suficient să ne uităm la doi indicatori. Primul vizează atacurile cu cuţitul care au avut loc aproape zilnic ȋn Israel ȋn urmă cu câteva luni. Atacatorii erau, ȋn marea lor majoritate, tineri palestinieni de 18-20 de ani, aparent perfect globalizaţi (tricouri cu Manchester United, Nike ȋn picioare) şi fără legături consistente cu religia.

Al doilea indicator: atentatorii de la Paris. Tineri de 18-28 de ani, crescuţi ȋn Franţa, obişnuiţi cu McDonalds şi PSG – fără nicio legatura cu valul recent de emigranţi din Orient.  Fără o conexiune aşezată, comunitară, integrată cu religia.

Cazul adolescentului reţinut astăzi ȋn România pentru fantasmele sale jihadiste confirmă această tendinţă „tare” a radicalismului ISIS pentru export. Statul Islamic reprezintă, ȋn mare măsură, convergenţa a trei elemente constitutive majore:

a. O grupare militară provenită din resturi ale armatei irakiene şi, mai puţin, siriene (din nord); rămasă fără stăpâni şi joburi, această grupare a format o bandă de tip mafiot care a ȋncercat să se legitimeze politic (generând un “stat”) şi ideologic (prin chemarea la Jihad ȋntr-o formă de maximă agresivitate);

b. Lupta extrem de complicată şi de dură dintre puterile sunnite şi şiite din Orient; ISIS a primit ajutor informal din partea unor jucători sunniti regionali care au utilizat indirect serviciile sale;

c. Nevoia generaţiilor tinere din Orient şi Europa de o cauză radicală oarecare – care să le salveze de la alienare, ratare, singurătate etc. E un fenomen ciclic ȋn Europa, care a stat la baza nazismului sau a anarhismelor din anii 60.

Asupra acestui ultim punct ar trebui să se concentreze cu precădere autorităţile din Europa şi din România: de aici a venit masa de manevra ISIS ȋn ultimii ani – şi tot aici vor fi recrutaţi viitorii terorişti. Ȋn ciuda unei percepţii difuze false, pericolul imediat nu vine nici din partea emigraţiei recente, nici din partea structurilor comunitare islamice tradiţionale. Statul Islamic nu are niciun motiv să trimită coordonatori operativi pe mare sau cu puhoiul refugiaţilor: durează prea mult, ridică suspiciuni, traseul devine incontrolabil – iar un astfel de operativ e prea valoros pentru organizaţie ca să fie expus astfel.

Ȋn altă ordine de idei, structurile islamice tradiţionale au fost ȋntotdeauna loiale statelor europene – iar România e un caz şcoală. Tătarii şi turcii din Dobrogea, de pildă, au reprezentat constant un aliat fidel, care nu a generat niciodată incidente. Arabii veniţi la studii ȋn România ȋntre anii ‘60 şi ‘90 au fost, ȋn egală măsură, prieteni oneşti ai ţării noastre, oferindu-ne chiar un avantaj informaţional important ȋn Orientul Mijlociu.

Cu adolescenţii şi tinerii (ȋn general din familii mixte – dar nu ȋntotdeauna!) are loc ȋnsa, ȋn aceşti ani tulburi, un proces de radicalizare şi ȋnstrăinare pe cât de bizar, pe atât de uzual ȋn istorie: ȋn condiţiile ȋn care instituţiile consacrate de socializare religioasă şi morală (moschee, familie) nu mai au eficienţa clasică, ei devin victime ale propagandei on-line. Ori, pentru a ţine piept acestui fenomen, pentru a aduna informaţii relevante făcând atent diferenţa ȋntre excese inerente vârstei şi pericolul real, serviciile noastre speciale vor gasi cel mai bun aliat chiar ȋn părinţii şi bunicii ȋngrijoraţi ai acestor adolescenţi.

Adică ȋn comunitatea islamică tradiţională.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite