Alegători prezenţi la urne: 7,8%

Doar 7,8% dintre polonezi au participat la referendumul ţinut duminica trecută, la fix o lună după ce preşedintele A. Duda şi-a început mandatul. Ei au avut de răspuns la trei întrebări.

Prima privea folosirea scrutinului uninominal în alegerea Seimului. A doua le cerea cetăţenilor să spună dacă vor ca partidele politice să fie în continuare finanţate de la bugetul de stat. În fine, a fost vorba despre interpretarea legislaţiei fiscale în beneficiul plătitorilor de taxe, pe baza principiului in dubio pro tributario.

Ideea de a ţine referendumul nu i-a aparţinut actualului şef al statului, ci predecesorului său. Într-adevăr, după primul tur al scrutinului prezidenţial din luna mai, B. Komorovski, preşedintele în funcţie, spera că va putea mobiliza mai mulţi alegători în sprijinul său, în runda decisivă, dacă propune o consultare populară despre sistemul electoral. Cauza renunţării la liste în favoarea miraculosului uninominal fusese apărată cu multă energie de către candidatul clasat atunci pe locul trei, un star rock pe nume Paweł Kukiz, marea surpriză a scrutinului. Pariul era riscant: fostul preşedinte voia să smulgă voturi de la alegătorii care îi întorseseră spatele, folosind popularitatea adversarului său. Nu i-a mers. Dar, deşi a pierdut, a convocat referendumul.

N-am reuşit să aflu cum s-a ajuns de la una la trei întrebări, dar nici acest calcul n-a fost prea bun. Interesul cetăţenilor a fost mai mult decât modest. Am putut-o constata în mod direct: în săptămâna dinaintea referendumului, m-am aflat la Katowice, în inima Sileziei, şi n-am văzut nici măcar un singur afiş care să amintească de chemarea la urne! Nu că ar fi lipsit confruntarea politică: Platforma civică, formaţiunea lui Komorowski, susţinea schimbarea modului de scrutin şi a finanţării partidelor de la buget, în timp ce Lege şi dreptate, din care provine Duda, era favorabil menţinerii modului proporţional de vot şi a susţinerii pentru formaţiuni politice.

Rezultatele au fost, de altfel, clare. Circa 80 la sută dintre cetăţeni au spus că vor un parlament ales în circumscripţii cu un loc, doar 18% au considerat că banii pentru partide ar trebui să vină de la stat şi aproape 95% s-au arătat a fi de acord cu ideea că, în cazul unui conflict în interpretarea unei reglementări fiscale, nu guvernul, ci cetăţeanul are dreptate. Întotdeauna! Singura problemă a fost, aşa cum spuneam, nivelul incredibil de modest al participării. E greu de găsit un scrutin în care mai puţin de 8 la sută din corpul electoral să ajungă la urne. Într-o secţie din voivodatul Świętokrzyskie n-a venit chiar nimeni...

Cum pentru validare era nevoie de majoritate, referendumul a fost inutil. Între absenţi s-a aflat şi fostul preşedinte Walesa, supărat tare, fiindcă propriile sale propuneri recente de referendum n-au fost acceptate: el ceruse limitarea la maximum două a mandatelor pentru parlamentari, primari, dar şi lideri de sindicat. E greu de crezut că Walesa a uitat că mobilizarea pentru referendum e o povară: în 1996, când era şeful statului, el i-a chemat la urne pe cetăţeni, pentru a-i consulta în privinţa privatizărilor şi, cu toate că răspunsurile favorabile au fost de 95-96 la sută, rezultatele n-au putut deveni obligatorii, întrucât prezenţa la urne a fost foarte slabă, de circa 30 de procente. Un an mai târziu, era supusă aprobării populare şi o nouă Constituţie: cota de participare a fost de doar 42,9 la sută, dar în mod excepţional Curtea Supremă a decis că Actul fundamental va intra în vigoare. Adevărul e că, în ultimul sfert de veac, cvorumul a fost atins doar în 2003, când s-a pus la vot intrarea Poloniei în UE.

Actualul preşedinte ştie toate astea, dar s-a simţit şi el dator să propună trei întrebări, spre a fi supuse unui alt referendum, programat pe 25 octombrie, când are loc şi turul întâi al alegerilor legislative. Iniţial, Duda ar fi vrut să le adauge în pachetul celor trei deja stabilite de Komorowski, dar s-a răzgândit, afirmând că se simte obligat să respecte întru totul dorinţa predecesorului său. Propunerile noului preşedinte vizau vârsta pensionării, obligativitatea şcolarizării de la 6 ani şi protejarea pădurilor deţinute de stat. Ewa Kopacz, premiera poloneză, a criticat cu multă asprime întrebările propuse de Duda. Dar adevărul e că acesta a cerut să se organizeze un referendum despre pensionare încă din 2012, însă Platforma civică şi Partidul popular polonez au blocat în parlament proiectul. Aflate la putere, cele două formaţiuni schimbaseră legea pensiilor, introducând o vârstă unică pentru femei şi bărbaţi (67 de ani), iar Duda voia - şi vrea şi acum - să se revină la pensionarea la 65 de ani pentru bărbaţi şi la 60, pentru femei. Senatul, care trebuie să valideze ţinerea oricărei consultări de acest fel, a respins propunerile lui Duda, cu 48 de ore înaintea referendumului lui Komorowski.

În bătălia consultării poporului au intrat şi socialiştii, care ar vrea să afle ce cred polonezii despre predarea obligatorie a religiei în şcoală şi despre finanţarea Bisericii de către stat. Pe scurt: referendumul a ajuns armă electorală, care costă, desigur. Pentru cel din 6 septembrie, s-au cheltuit 100 de milioane de zloţi. N-a câştigat nimeni.