Alegerile din Israel. Cine este singurul lider femeie care doreşte să fie premier şi ce şanse are. Tiparele de vot arată un decalaj de gen în societatea israeliană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile de pe 17 septembrie sunt remarcabile pentru Israel nu doar pentru că au loc de două ori într-un an, ci şi pentru faptul că există o singura femeie-lider al unui partid, Ayelet Shaked, care candidează pentru o funcţie de premier, scrie The Conversation. Întrebarea este dacă femeile, votante de stânga, o vor sprijini şi dacă ea are o şansă având în vedere decalajul de gen din Israel în tiparele de vot.

Shaked, o figură controversată după o reclamă în care spune că parfumul Fascist miroase a democraţie, conduce o alianţa unor partide religioase de dreapta.

Fost ministru al justiţiei, a înfiinţat partidul Noua Dreapta împreună cu Naftali Bennett, fost ministru al educaţiei, în decembrie 2018 chiar înainte de alegerile din aprilie. Atunci partidul format deopotrivă din membri zionişti religioşi şi din laici nu a obţinut suficiente procente pentru a intra în Knesset, parlamentul israelian.

Shaked a înlocuit-o pe Bennet la conducerea partidului şi după câteva luni a fost aleasă lider al alianţei Yamina (spre dreapta) compusă din trei partide de dreapta: New Right, Jewish Home şi National Union-Tkuma. Proiecţiile au arătat că Yamina este pe cale de a deveni al-4-lea cel mai mare partid din viitorul Knesset, astfel că ar putea  avea un rol în formarea noului guvern.

Potrivit France 24, liderul alianţei Yamina are 43 de ani şi a mers prin mulţime, între care şi un bar, unde ar fi acceptat băuturi alcoolice, pentru a atrage votanţi pentru un guvern de dreapta în alegerile parlamentare.

De profesie inginer, a lucrat ca director de marketing la Texas instruments şi şi-a început cariera politică ca membru al partidului Likud condus de Netaniahu, pe care l-a părăsit în urmă cu 10 ani. S-a născut într-o familie înstărită din Tel Aviv.  

O intrebare cheie este dacă o femeie laică, lider al unei alianţe a partidelor religioase de dreapta pentru prima dată va putea aduce schimbări în tiparele de vot, scrie cercetătoarea Einat Gedalya-Lavy (Universitatea New Castle) în The Conversation.

Studiile internaţionale cu privire la acordarea de voturi candidaţilor femei arată că femeile tind să voteze pentru femei în proporţie mai mare decât bărbaţii.

   

Totuşi sprijinul votanţilor - femei pentru candidate depinde de chestiunile promovate de partidul său, dacă, de pildă, sunt unele feminine fără ca prin asta să arate feminism.

Decalajul între genuri

Analizele ale tiparelor de vot din democraţiile vestice au descoperit că în anii 50 şi 60 femeile au votat mai conservator decât bărbaţii şi au tins spre dreapta – ceea ce a fost denumit „decalajul tradiţional de gen”. Ulterior însă, acest tipar n-a mai fost atât de clar şi regulat.

Începând din anii 80 în SUA, respectiv anii 90 în părţi ale Europei, femeile au început să voteze partide de stânga în proporţie mai mare decât bărbaţii – ceea ce s-a numit „decalajul de gen modern”. Această tranziţie a fost atribuită schimbărilor apărute în ceea ce priveşte munca şi educaţia, structura familiei şi pătrunderea ideilor feministe în dezbaterile publice.

Spre deosebire de majoritatea democraţiilor vestice, în Israel cercetătorii şi experţii în politică erau de acord că nu există diferenţe semnificative între tiparele de vot ale femeilor şi bărbaţiilor. 

Totuşi în studiul realizat cu prilejul alegerilor parlamentare din 2009 alături de Hanna Herzog şi Michal Shamir, cercetătoarea Einat Gedalya-Lavy (Universitatea New Castle) a arătat un declaj de gen de 7 la sută: 28% dintre evreice versus 21% dintre evrei au votat pentru partidul de centru Kadima condus de un politician-femeie, Tzipi Livni.

Acest tipar s-a păstrat chiar ţinând cont de faptul că femeile erau mai atrase de agenda de securitate şi au manifestat poziţii mai militant-agresive decât bărbaţii în privinţa măririi bugetului apărării, exprimându-şi aprobarea faţă de stabilirea unui stat palestinian şi evacuarea aşezărilor. Aceste puncte de vedere sunt asociate mai degrabă cu partidele de dreapta. La acele alegeri, femeile arabe au votat de asemenea în proporţie mai mare decât bărbaţii pentru Balad – un partid arab cu un candidat-femeie, Haneen Zoabi, cu şanse reale de a intra în Knesset, fiind pentru prima dată când un partid arab reuşeşte acest lucru.

Studiile de follow-up, care au analizat decalajul de gen în alegerile din Israel între 1969 şi 2013, au observat o tranziţie graduală de la decalajul de gen tradiţional la unul modern în ideologia politică de stânga şi în tiparul de vot. De la mijlocul anilor 90, un decalaj modern de gen poate fi identificat ca similar tiparelor din societăţile vestice.

Votanţii-femei înclină spre stânga

Cercetătoarea de la Newcastle a analizat tiparele de vot ale alegerilor israeliene din aprilie 2019. Pornind de la Studiul Alegerilor Naţionale din Israel, care a inclus 1.347 de femei şi 267 de arabi, rezultatele preliminare au arătat un decalaj de gen semnificativ de 7% între respondenţii evrei: femeile au tins să sprijine blocul de centru-dreapta în proporţie mai mare decât bărbaţii. Asta în ciuda faptului că liderii femei erau ai două partide minore de stânga şi centru - Meretz şi Gesher- fără şanse la funcţia de premier.

Rezultatele iniţiale au mai arătat că evreicele tind spre stânga faţă de bărbaţi în privinţa chestiunilor socio-economice. Ele sprijină  politici ale bunăstării sociale mai mult decât bărbaţii. Totodată ele au apreciat valoarea de a fi un stat democratic ca cea mai importantă valoare, spre deosebire de bărbaţii evrei pentru care valoarea cea mai importantă este statutul de majoritar evreiesc.

Faptul că o femeie este liderul unei alianţe de dreapta pune la încercare alinierea de dată recentă a intereselor femeilor şi a tipului de lider-femeie în alegerile din Israel- unde liderii femei conduceau partide de centru-stânga.

În concluzie, spune cercetătoarea, va fi interesant de văzut cum vor reacţiona votanţii de ambele sexe în privinţa Alianţei Yamina şi a lui Shaked – care se vede un viitor premier.

Ce spun potenţialii votanţi despre Shaked

Votanţii ei au îndoieli, deşi recunosc că are o personalitate fascinantă.

„Votez pentru dreapta, dar ea e înconjurată de oameni prea extremişti”, spune un soldat în rezervă în vârstă de 22 de ani referindu-se la naţionaliştii religioşi de pe lista ei.

Noa, o tănără care a făcut un selfie cu Shaked, a spus: „este frumpoasă şi strălucită, dar nu vreau ca rabinii din jurul ei să obţină o putere prea mare.

Alianţa Yamina alătură Noua Dreaptă cu Uniunea Partidelor de Dreapta condusă de rabinul ortodox Rafi Peretz, ministru al educaţiei în coaliţia lui Netaniahu.

Rezultatele alegerilor

Presa israeliană scrie că cu câteva zile înainte de alegerile de pe 17 septembrie, Shaked a spus că Netaniahu şi-a propus să ia 5 din cele 12 voturi pe care le-ar fi  putut obţine tabăra zionistă religioasă conform sondajelor. Se pare că apelul făcut de Netaniahu că Likud e în pericol să piardă alegerile a avut succes, întrucât alianţa Yamina a obţinut chiar 7 locuri în Knesset.

Alianţa Yamina se destramă în urma rezultatelor alegerilor, Shaked nu-şi doreşte să meargă alături de Gantz, rivalul lui Netaniahu care ar fi obţinut cu un loc mai mult în parlament, ci să rămână în opoziţie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite