Alegerile lui Putin. De ce ar trebui să fim mai atenţi la ce se întâmplă în Est în perioada următoare?
0
Epidemia de COVID-19 începe să capete proporţii în Rusia, unii experţi anticipând un scenariu de tip New York pentru Moscova. În timp ce Rusia a pierdut jocul de chicken în cadrul OPEC+, Vladimir Putin scade în sondaje acasă şi se vede pus în faţa unor viitoare alegeri politice şi geopolitice critice, a căror evoluţie şi impact trebuie să le urmărim cu atenţie.
Epidemia de coronavirus nu putea să vină într-un moment mai prost pentru Putin care se afla deja într-un joc politic intern complex, din care spera să obţină posibilitatea de a ocupa funcţia de preşedinte până în 2036 sau chiar pe viaţă. Acest lucru ar fi fost consfinţit, cel mai probabil, de un referendum care ar fi avut loc în 22 aprilie dar a fost amânat datorită epidemiei. În acelaşi timp, jocul de chicken pe marginea preţului petrolului dintre Arabia Saudită şi Rusia nu s-a încheiat bine pentru Putin, care a trebuit, într-un final, să cedeze şi să reducă producţia, pentru a menţine preţurile la un nivel minim. Ţipetele la telefon dintre Mohammed bin Salman şi Putin, raportate de o sursă anonimă publicaţiei Middle East Eye, au produs un învins şi un învingător şi au deteriorat poziţia Rusiei în Orientul Mijlociu. Acest gamble pierdut, precum şi efectele sistemice ale pandemiei asupra economiei globale şi a cererii de combustibili fosili, au un impact devastator asupra preţului petrolului de tip Urals, cel la care se raportează economia şi bugetul Rusiei.
Bugetul Rusiei este pe plus atunci când preţul acestui tip de petrol se află în jurul valorii de 42 de dolari/baril, în condiţiile în care în data de 30 aprilie, preţul era de 21,1 dolari/baril. Conform Moscow Times, rezervele de stat ale Rusiei cumulează 125 de miliarde de dolari, îndeajuns pentru a susţine 6 ani de preţuri scăzute dar asta nu înseamnă că această presiune nu se resimte în economia reală. Acel fond suveran este una din garanţiile stabilităţii propuse de Putin şi afectarea sa este un atentat direct la puterea şi controlui preşedintelui.
Deşi sistemul medical din Rusia, prin construcţia sa sovietică, este mai bine echipat spre a gestiona o criză epidemiologică de proporţii decât multe alte ţări comparabile ca populaţie şi PIB, evoluţia numărului de cazuri şi vocile dizidente, printre care, în mod surprinzător, primarul Moscovei, Sergei Sobyanin, un aliat al lui Putin, care spun că situaţia este mult mai gravă decât este raportată, s-ar putea transforma într-un dezastru PR pentru preşedinte. Să nu uităm că tema principală a întregii ere Putin este stabilitatea şi evitarea revoluţiilor sângeroase. “Evoluţie”, nu revoluţie. Dacă administraţia este percepută ca pierzând controlul, asta poate să zguduie mai puternic scaunul lui Putin decât ar putea să o facă un portavion american sau vreo rezoluţie a Uniunii Europene.
Indiferent cum sau dacă sunt manipulate datele acum, anul viitor sau peste doi ani se vor vedea cifrele totale (daca nu vor fi manipulate şi acelea) cu privire la numărul de morţi. O creştere atipică faţă de alţi ani va avea drept cauza COVID-19, chiar dacă acum morţile sunt raportate drept pneumonii atipice. Între timp, popularitatea lui Putin este în scădere, autorităţile locale fiind percepute drept mai bine pregătite în răspunsul lor faţă de epidemie, decât guvernul.
Rusia se află într-un moment dificil, aşa cum este cazul şi pentru multe alte ţări europene. Ce înseamna asta pentru postura ei externă în vecinătate şi mai departe?
Acest grafic are în el încapsulat răspunsul la această întrebare. Există o ciclicitate între deteriorarea popularităţii interne a verticalei de putere, personificată de Putin şi aventurismul extern. Cel mai evident exemplu este cel al anexării Crimeii, în 2014, când popularitatea preşedintelui a explodat. Un vârf a fost înregistrat şi în 2008, după izbucnirea războiului cu Georgia. Bineînţeles, raţiunea pentru aceste acţiuni militare externe nu a fost clădită strict pe ideea revirimentului popularităţii interne dar, cu siguranţă, a avut un rol. Prin urmare, dacă Rusia se află într-o situaţie dificilă acum, ne putem aştepta ca pe termen scurt sau mediu, să vedem o nouă aventură externă.
Paleta de opţiuni pentru Moscova este variată. Ţările baltice sunt constant enumerate drept o zonă de risc, Ucraina este deja o rană departe de a fi închisă pe frontul de est, în timp ce Orientul Mijlociu rămâne o zonă în care Putin a devenit o forţă de luat în seamă. Totuşi, care sunt riscurile României în acest sens? Deşi suntem mai bine protejaţi faţă de un pericolul imediat, faţă de ţările baltice sau Ucraina, sunt câteva puncte sensibile unde Rusia ne poate presa. De ce ar face asta Rusia?
În primul rând, pentru că într-o paradigmă geopolitică realistă dar şi dintr-un unghi militar deloc de ignorat, este în interesul pragmatic şi direct al unei Moscove cu nostalgii imperiale ca tot ce este la Vest de Rusia să fie cât mai fragmentat politic şi militar, nicidecum adunat sub umbrela NATO şi UE. Este mult mai greu de negociat şi impus ceva unei comunităţi unite de 500 de milioane de indivizi, decât Letoniei, Poloniei, României sau în cadrul oricărui alt format bilateral. Prin urmare, la fel ca în cazul ingerinţei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în 2016, obiectivul general este de a sădi haos şi diviziune internă, indiferent de faliile folosite, falii care, din păcate, le alimentăm şi le punem la dispoziţie chiar noi.
În al doilea rând, România este inextricabil legată de Republica Moldova şi Republica Moldova este inextricabil legată de Transnistria. La fel ca bazinul Donbass, Nagorno-Karabah sau Abhazia, Transnistria face parte din colecţia de conflicte îngheţate prin care Rusia îşi păstrează latent opţiuni strategice în zone de interes, în principal în vederea prevenirii anumitor actori din periferia sa să devieze prea mult de pe orbita sa geopolitică. Vizitele lui Viktor Orban în martie şi al lui Peter Szijjártó în aprilie la Chişinău trebuie luate şi ele în considerare în această analiză.
Astfel, ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova de Ungaria cu ocazia vizitei lui Peter Szijjártó a fost posibil prin intermediul Alianţei Nord Atlantice, şi nu direct de la Budapesta, aşa cum acreditează vocile pro-ruse de la Chişinău, în condiţiile în care ajutorul oferit de Bucureşti în contextul pandemiei de COVID-19 este mult mai consistent. Budapesta este perfect conştientă de importanţa Republicii Moldova pentru România şi ştie ce butoane să apese acolo.
De altfel, nici unii politicieni din Republica Moldova nu se dau la o parte de la această apropriere, pentru a ataca voalat România. În acest interviu, Armand Goşu, expert în spaţiul ex-sovietic, ne reaminteşte că în Rusia se spune în unele analize cum „că România e revizionistă, dar ar trebui să se gândească bine, pentru că dacă vrea Moldova ar putea pierde Transilvania.”
În al treilea rând, România este într-o creştere în importanţă strategică relativă, ca urmare a tensiunilor turco-americane, devenind o opţiune militară tot mai importantă pentru NATO în zona Mării Negre. Turcia nu va dispărea peste noapte din NATO, din simplul motiv pentru că ştie să facă diferenţa dintre dispute dure între aliaţi şi duşmani naturali istorici, precum Rusia. Totuşi, România câştigă din aceste fricţiuni, prin urmare devine mai vizibilă pe radarul Kremlinului. Atât timp cât elicoptere americane Black Hawk fac exerciţii comune cu Forţele Aeriene din România şi la Deveselu se află o componentă cheie a sistemului Aegis, vom fi sus pe lista de preocupări ale lui Shoigu şi Gerasimov.
Cu sigururanţă, una din opţiunile Rusiei este de a exploata faliile regionale conexe României şi aici intră şi categoria tensiunilor interetnice, care oricum sunt menţinute de către guvernul Orban, în special prin declaraţiile mai mereu acide ale lui Péter Szijjártó. În acest sens, nu avem cum să ignorăm relaţia de prietenie dintre Viktor Orban şi Vladimir Putin care este bine documentată. Faptul că Orban se uită spre Putin ca un exemplu de succes în aplicarea iliberalismului şi controlului politic intern nu mai este demult o surpriză. Sfidând gălăgios şi sistematic principiile Uniunii Europene şi ignorând acţiunile tot mai agresive ale Rusiei în Europa, Orban a transformat o idilă politică de conjunctură în acţiuni concrete precum acceptul de a găzdui Banca Internaţională de Investiţii în Budapesta, suspectată de legături directe cu serviciile de informaţii ruse sau construcţia a două reactoare suplimentare la Paks cu ajutorul tehnologiei ROSATOM, printr-un împrumut controversat de la statul rus.
Într-o discuţie pe e-mail cu Istvan Teplan, cofondatorul Central European University, acum izgonită din Budapesta, l-am întrebat cum vede paralela Putin – Viktor Orban. Domnul Teplan mi-a spus că “Orban şi Putin au un trecut diferit, Putin a fost un ofiţer KGB calculat şi fără milă care, pur şi simplu, a luat ostatică Rusia, în timp ce tânărul Orban, care vine dintr-un mediu rural pur, s-a prefăcut că este un tânăr democrat care se luptă pentru dreptate socială. Totuşi, ambii au ajuns la aceeaşi destinaţie, o proto-dictatură. Ei [Putin şi Orban], îşi folosesc puterea politică pentru a-şi îmbogăţi propriile familii şi pentru a ajuta oligarhi care, la schimb, îi ajută să îşi consolideze puterea cât mai mult timp posibil.”.
Există exemple numeroase în Europa în care Rusia aplică strategia exploatării unor falii etnice. Spania experimentează acest lucru cel puţin din 2017. Astfel, încă din septembrie 2017, publicaţia El Pais din semnala o campanie concertată a Rusiei de a influenţa opinia publică în favoarea secesiunii, în preajma referendumului din luna octombrie a aceluiaşi an. Publicaţia a folosit platforma Hamilton 36, de la German Marshall Fund, pentru a analiza traficul pe Twitter cu privire la referendum şi a constatat că a existat o coordonare între boţi, publicaţii precum RT şi Sputnik, precum şi personaje utile narativului rusesc, ca Snowden şi Assange, pentru a promova intens mesaje anti-Madrid, pro-secesiune.
În noiembrie anul trecut, ca urmare a escaladării violenţelor din Catalonia, autorităţile judiciare au deschis o investigaţie cu privire la implicarea unei infame unităţi GRU, Unitatea 29155, în proteste şi în susţinerea unor grupări criminale. Publicaţia Bellingcat, specializată în analiza surselor de informaţii publice, a determinat că în 2017, Denis Vyacheslavovich Sergeev, membru al acestei unităţi, a călătorit în Spania pe 29 septembrie 2017, sub numele fals de Sergey Vyacheslavovich Fedotov, cu 2 zile înainte de referendumul din octombrie, şi a plecat spre Moscova, via Geneva, pe 9 octombrie. Evident, este un argument circumstanţial, dar faptul că autorităţile spaniole au avut grijă să transmită această informaţie către El Pais, prin “surse anonime”, arată că în spate există dovezi mai concludente, care fundamentează ancheta.
Tot El Pais povesteşte de “Raspuntin al lui Carles Puigdemont”, în persoana lui Victor Teradellas, un politician proeminent în Barcelona, care a fost subiectul unui caz de delapidare a fondurilor municipale ale Barcelonei, poliţia aflând pe această cale şi de conversaţiile pe Whatsapp pe care Teradellas le avea cu preşedintele Cataloniei. Astfel, în preajma referendumului, acesta îi scria că are susţinerea lui Putin şi Gorbaciov(?) în recunoaşterea Cataloniei drept stat independent, informaţie pe care o primisese pe calea unui emisar rus. El Pais descrie comunicarea dintre cei doi drept agresivă din partea lui Teradellas, care i s-ar fi adresat lui Puigdemont “ca un şef“.
Severitatea şi direcţia opţiunilor strategice ale lui Putin în vecinătate vor depinde de cursul epidemiei în Rusia şi modul în care va interfera acest lucru cu planurile sale interne. Amânarea referendumului din raţiuni epidemiologice aduce cu sine un risc politic mare. Spontaneitatea regizată a propunerii Valentinei Tereshkova, prima femeie cosmonaut care a ajuns în spaţiu, în Duma, pentru un amendament constituţional care să îi permită lui Putin să rămână preşedinte, ar fi trebuit să fie urmată de un proces accelerat de aprobare la Curtea Constituţională şi de un referendum. Acum, pe fondul deteriorării popularităţii preşedintelui, acel tren al paşilor rapizi s-a pierdut şi referendumul, dacă se va mai ţine, va deveni şi un barometru al percepţiei ruşilor cu privire la gestiunea epidemiei de către Vladimir Putin. Dacă epidemia urmează un scenariu de tip New York, asta ar putea afecta major planurile politice interne ale preşedintelui, născând necesitatea unui boost de popularitate sau cel puţin o distragere a atenţiei publicului de la tragedia internă la o urgenţă externă.
De asemenea, previziunile economice sumbre pentru Rusia mai ridică o întrebare al cărei răspuns va avea un impact decisiv asupra acţiunilor Moscovei în regiunea noastră. Cum se va poziţiona Kremlinul faţă de China, care începe să fie arătată cu degetul de Vest, în special de administraţia Trump, ca fiind vinovată pentru răspândirea necontrolată a SARS-Cov-2? Alexander Gabuev explică pentru Foreign Policy de ce relaţia dintre Beijing şi Moscova se va adânci post-pandemie, cu o China mai dominantă în acest parteneriat. În timp ce Rusia îşi drămuieşte rezervele valutare pentru a evita colapsul economic, China poate să câştige favoruri şi influenţă în Asia Centrală, unde deja există proiecte de infrastructură aferente Noului Drum al Mătăsii.
În acelaşi timp, să nu uităm că una din agenţiile de reglementare a energiei din Germania a decis recent că proiectul Nord Stream 2, un pilon strategic al geopoliticii energetice ruse în Europa, nu este scutit de prevederile europene ce ţin de competiţie, mai exact Gazprom nu poate să fie şi proprietarul gazoductului şi să şi vândă energia rezultată. Este o lovitură puternică pentru acest proiect fanion şi nu face decât să crească importanţa pieţei energetice chineze pentru ruşi, o realitate care nu este tocmai confortabilă pentru Kremlin. De asemenea, implementarea 5G în Rusia prin Huawei devine mult mai probabilă, având în vedere că Huawei poate să propună preţuri atractive într-o perioadă tulbure pentru ruşi.
În funcţie de cât de dezechilibrată este această relaţie, se va modifica şi postura Moscovei în Vest. Dacă China începe să aibă o mână grea în Asia Centrală şi să reprezinte un procent mai mare din exporturile de energie ruse, Moscova ar putea să devină claustrofobă şi să se tempereze în Vest. Cred că aceasta este direcţia naturală a relaţiei bilaterale, deşi orizontul de timp în care disconfortul Moscovei devine tangibil este important deoarece, pe termen scurt, beneficiile economice ale relaţiei sino-ruse pot să susţină strategia diversiunii în Europa, prin alimentarea unui conflict/fricţiuni, care să îl ajute pe Putin mai departe în politica internă. Unii europeni precum Macron au înţeles asta şi încearcă să ofere opţiuni Rusiei în Vest, pentru a preveni o axă Beijing-Moscova, dominată de chinezi, fără un drum de întoarcere pentru ruşi. Bineînţeles, pentru noi, în Europa Centrală şi de Est, acest arcuri peste noi, trezesc triste amintiri istorice şi pot să complice o apropriere a Rusiei de Europa. O apropiere care nu ştiu cât de fezabilă ar fi oricum, având în vedere diferenţa de valori pe care se ridică edificiul de putere din Est, faţă de cele din Vest.
Trebuie să fim atenţi la comportamentul Rusiei în perioada următoare mai mult decât de obicei. Presiunea pe care o adaugă pandemia în ecosistemul politic vertical din Rusia ar putea să genereze un comportament mai agresiv şi mai predispus la risc extern. În măsura în care poporul rus devine nemulţumit de cum este gestionată criza şi de faptul că economia este în declin sub presiunea preţului în scădere al petrolului, a sancţiunilor economice precum şi a unor măsuri nepopulare de tipul reformei pensiilor, o metodă de a distrage atenţia spre extern, o criză la care Rusia „trebuie” să răspundă, poate să devină mai probabilă.
România este pe radarul Kremlinului şi trebuie să monitorizeze situaţia şi, poate cel mai important, să conştientizeze care sunt punctele sensibile pe care Rusia ar putea să le folosească. Evident că jocuri politice interne vremelnice, precum cascadoria UDMR-ului în Parlament, declaraţiile provocatoare ale lui Szijjártó vizavi de oficiali români şi planul pe termen lung al lui Orban pentru Transilvania, sunt elemente pe care Moscova nu are cum să nu le observe şi să le exploateze dacă acest lucru va servi unui scop politic.
Se încarcă comentariile...
