Aleksandr Lukaşenko îşi pregăteşte succesorul. Cine este preferatul dictatorului din Belarus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi cei trei fii
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi cei trei fii

Preşedintele belarus, Aleksander Lukaşenko, reales duminică, pentru un al şaselea mandat în urma unor alegeri frauduloase, are trei fii potenţiali candidaţi care să-i urmeze în fruntea ţării. Preferinţa lui se îndreaptă către cel mai mic: Kolia.

Aleksandr Lukaşenko se aflată în fruntea Belarus, devenită stat naţional odată cu prăbuşirea Uniunii Soeetice, de 26 de ani. Cât timp va mai conduce ţara este o întrebare stringentă pentru că după cum se vede, eparatul represiv funcţionează. Acest stat are unul dintre cele mai draconice sisteme de control şi suprimare din lume. Ca orice dictator, şi cel de la Minsk a pierdut contactul cu realitatea şi simţul politic. Lukaşenko a devenit din ce în ce mai nervos şi mai agresiv şi nu ar mira pe numeni dacă ar dori să-şi impună unul dintre cei trei fii drept succesor. 

Kolia, cel mic, preferatul

Preferinţa lui se îndreaptă către cel mai tânăr: Nikolai, alintat Kolia. Are 16 ani şi şi-a urmat tatăl de la o vârstă fragedă în toate călătoriile. În aprilie, el aprindea o lumânare alături de tatăl său în Biserica Bunei Vestiri, nu departe de Minsk. Lukaşenko îl cară cu el peste tot. A putut fi văzut  alături de Michelle şi Barack Obama în timpul unei reuniuni a ONU sau la Vatican, când tatăl său l-a prezentat papei Benedict al XVI-lea şi apoi succesorului său, Papa Francisc, scrie „Le Point“.

A fost remarcat alături de Putin în timpul manevrelor militare comune ruso-belaruse. El se află, de asemenea, în fotografii oficiale în stânga liderului chinez Xi Jinping şi a soţiei sale. Dintre cei trei urmaşi, Nikolai este singurul blond. Mama este fostul medic personal al lui Lukaşenko. Chiar dacă s-a luptat mult pentru a obţine custodia copilului, tot ce a obţinut a fost dreptul de a-l vedea duminica. Ceilalţi doi fii, Viktor şi Dmitri, s-au născut din căsătoria lui Lukaşenko cu Galina Zelnerovici, fostă colegă de clasă. Nici o fotografie nu circulă cu aceasta. Chiar dacă nu au divorţat oficial, din 1994 Galina s-a dus să locuiască în satul ei natal din regiunea Mogilev.

Fiul cel mare, „prea slab”

Viktor, 44 de ani, poartă mustaţă ca şi tatăl său şi seamănă izbitor cu acesta. Numit în 2005 asistent responsabil cu securitatea naţională, apoi, doi ani mai târziu, membru în Consiliului de Securitate, inima aparatului represiv din Belarus, de unde se coordonează acum acţiunile represive împotriva protestatarilor. Influenţa acestui organism este imensă într-o ţară unde există cu un agent de informaţii  la 750 de locuitori.Dar Lukaşenko are încredere limitată în fiul său cel mare. „Este slab şi va rămâne aşa”, a spus el odată. De altfel, dictatorul are grijă ca fiul său să nu se înconjoare de oameni fideli. Când nu aruncă după gratii adversarii tatălui său, Viktor se plimbă cu motocicleta Harley-Davidson sau se ocupă de vânzările de arme ale ţării şi de sport. Începând de anul trecut, conduce Comitetul Olimpic Naţional.

Fiul mijlociu se ocupă de afaceri

Fiul cel mijlociu, Dmitri, nu este atras de politică şi se mulţumeşte să se îmbogăţească din afaceri. Printre proprietăţile sale se numără lanţuri de supermarketuri şi showroom-uri Porsche. De asemenea, gestionează complexul sportiv prezidenţial destinat organizării de evenimente şi reprezintă în străinătate interesele BelAZ, compania naţională de camioane şi tractoare. „Mă simt acasă când sunt în cabina unui BelAZ”, spune el . Dacă va avea posibilitata să-şi aleagă un delfin, Lukaşenko ar merge cu siguranţă pe mâna lui Kolia. „El este talismanul meu”, spunea dictatorul. Dar pentru a putea să-l facă preşedinte, Lukaşenko trebuie să mai rămână la putere aproape 20 de ani pentru că potrivit Constituţei din Belarus pentru a candida la prezidenţiale trebuie să ai 35 de ani. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite