Alina Mungiu-Pippidi: O coroană pentru victimele lui Putin la ambasada Rusiei din Kisseleff

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi este preşedintele Societăţii Academice din România (SAR)
Alina Mungiu-Pippidi este preşedintele Societăţii Academice din România (SAR)

Deşi era cu cinci ani mai mare ca mine, în amintirea mea, omul asasinat la Moscova, Boris Nemţov, cu care am petrecut câteva luni la Harvard în anii nouăzeci pe vremea când Sam Huntington încă ţinea seminar la centrul de relaţii internaţionale, e încă un băiat.

Că e infantil pentru un adult astrofizician convertit în politician de tranziţie doar pentru că toţi trebuie să ne democratizăm ţările şi adesea nu are cine să îşi construiască toată viaţa ca modernizator al unei ţări care refuză să fie modernizată.

Să ajungi, la peste 50 de ani, după o viaţă în care ai fost şi vicepremier (sub Elţîn, când democraţii şi-au ratat şansa), şi ministru, şi constructor fără noroc a mai multor partide (că în postcomunism asocierea e imposibilă, trădarea şi subminarea de către prieteni şi aliaţi sunt regula), şi puşcăriaş (că ai ţinut demonstraţii anti-Putin fără autorizaţie de la Putin), să faci pe jurnalistul de investigaţie, şi încă unul care cheamă presa străină să anunţe că în câteva zile va dezvălui dovezile prezenţei soldaţilor ruşi în Ucraina înseamnă de fapt altceva. Că ai auzit clopotul şi te pregăteşti să fii martir. Nimeni nu se poate aştepta să supravieţuiască la aşa ceva în Rusia de azi, care aduce aminte de Italia lui Mussolini mai mult decât de URSS-ul lui Stalin, adică un loc unde gangsteri subcontractaţi de regim împuşcă opozanţii pe stradă fără nici un ascunziş, ca descurajare pentru alţi opozanţi, că nu mai e important ce gîndeşte lumea despre tine, ci doar să nu aibă curajul să ţi se opună.

Asta e Rusia de azi, mult mai periculoasă decît URSS sub Gorbaciov, pentru că în 1989 zeci de milioane de oameni demonstrau contra URSS în diferite forme chiar în URSS, ceea ce a şi dus la căderea regimului (inclusiv ruşii), în vreme ce azi majoritatea e de partea regimului. De asta agresivitatea unui stat-naţiune e infinit mai periculoasă decît a unui imperiu multinaţional, pentru că primul are altă putere de mobilizare. Muribunde, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia şi URSS de abia au mai putut reprima sporadic şi ucide pe ici, pe colo. 

Noul stat naţional Serbia a fost capabil însă de crime de proporţiile unei genocid, şi ne-a luat doisprezece ani până am spart ferestrele Parlamentului la Belgrad (şi azi aud zăngănitul sticlei) şi l-am trimis pe Milosevic la Haga. Rusia e însă mai mare şi infinit mai periculoasă decât Serbia, raportul dintre societatea civilă, la fel de eroică, şi restul populaţiei e mult mai mic, iar exodul spre Occident a slăbit mult clasa mijlocie democrată din Rusia. Nu văd cum o să dea NATO cu bombe peste podurile din Moscova, precum cel pe care a fost împuşcat Nemţov, că asta a trebuit la Belgrad ca să lichidăm cu regimul de crimă organizată de acolo – care a rămas suficient de periculos să mai asasineze prim miniştri democraţi şi după moarte.

În filmul meu ”Unde se termină Europa” arătam cazarme ale Armatei Roşii fără acoperiş şi ferestre, furate de poporul sovietic împreună cu caloriferele, canaturile uşilor  şi rampele scărilor. Asemenea schelete de beton pot fi admirate în multe locuri din fosta URSS şi arată că la data căderii regimului nu exista nici un popor sovietic, sau ar fi apărat avutul poporului de termite. Azi, ca într-un film de groază, vezi cum ies din adâncuri termitele care au furat atunci câte o bucăţică şi se târăsc înapoi să o lipească pe undeva, cu rezultatul unui imperiu Frankenstein, un mutant ridicat din morţi fără nici o şansă de supravieţuire, dar care mai poate provoca multă distrugere până la final. 

Cât liderii ţării şi ai continentului se gîndesc mai ales cum să ne pună la adăpost de ceea ce urmează, noi, simpli intelectuali să ne gândim mai puţin pragmatic la singurătatea celor care se pregăteau azi să iasă în stradă la Kremlin şi care ştiu că în ţara lor ajutorul nu va veni niciodată din afară. Decât la o demonstraţie anti-Putin, azi m-aş duce în Bucureşti mai degrabă la o demonstraţie pro-Nemţov şi societate civilă rusească, şi dacă nu se face una o să cumpăr de la florăreasa mea de la gară o coroană funerară şi o voi depune la ambasada Rusiei, cu numele lui Boris Nemţov scris pe panglică.  

Ambasada Federaţiei Ruse în România este pe Şoseaua Pavel Kiseleff nr. 6, Sector 1. Tradiţional a fost şi a rămas foarte greu să te apropii măcar de uşă.

Puteţi comenta acest articol pe Romaniacurata.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite