„Allez enfants de la patrie...” ou „En Marche”?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Macron si le Pen

Marine le Pen şi Emmanuel Macron vor cam acelaşi lucru. Dar cum Franţa este patria mamă a conceptelor „Libertate, Egalitate, Fraternitate” orice excludere a unuia din aceste cuvinte cheie generează probleme dificile.

În Franţa s-a regenerat conceptul de democraţie, concept născut în Grecia Antică. Revoluţia Franceză a avut idei promovate, culmea, de către cel care a încheiat ultimul act, Napoleon Bonaparte, un corsican cu rădăcini italiene. Îl diviniza pe Pasquale Paoli, părintele Corsicii, transformat peste noapte în adeptul independenţei insulei Corsica, deşi realitatea arată că el nu dorea decât ca această insulă să devină a englezilor.

Napoleon I, cu accentul său corsican, fusese poreclit în şcoala militară de la Brienne „paille au nez”, din cauza pronunţiei cu accent italian a numelui său Buonaparte Napoleone. Şi totuşi, de la corsicanul dispreţuit, Napoleon I a ajuns „împăratul francezilor”. Franţa a avut un destin deosebit, un imperiu colonial, a dus războaie neîntrerupte cu Germania, Anglia, însă tot ea a găsit ideea reconcilierii franco-germane, cheia Uniunii Europene de azi.

Marine le Pen e pasionată de girondini, de iacobini, de ideea individualităţii franceze. Totuşi, să nu uite că elitele tuturor naţiunilor europene îşi desăvârşeau educaţia în universităţile sale, numărul studenţilor francezi fiind inferior europenilor din centrele de excelenţă franceze. Să nu uităm că Franţa nu are termenul de „minoritate naţională”, cetăţenii francezi sunt naturalizaţi, deşi cârcotaşii mai vorbesc de Corsica, de Nisa şi Savoia, foste teritorii italiene. Franţa este şi ţara teritoriilor de peste mări. Franţa are şi le Quartier Latin dar are şi „Insula Diavolului”, are şi Ile de France, dar şi Noua Caledonie.

Emmanuel Macron este, ca şi Napoleon al III-lea, dornic să păstreze gloria Franţei. Victor Hugo îl pomenise pe Napoleon al III-lea drept cel care „şi-a aprins felinarul de la soarele de Austerlitz”, aluzie la faptul că nu prea i-a călcat pe urme unchiului său. Şi totuşi, Napoleon al III-lea a jucat două decenii destul de hotărât pe arena geopoliticii europene. Nolen-volens, noi românii îi datorăm transformarea „problemei româneşti” în „problemă europeană”. Napoleon a pornit ca un „revoluţionar-carbonar” şi a sfârşit ca un prizonier de război. Felice Orsini a încercat să îl lichideze, acuzându-l de trădare, culmea, pe el care a sprijinit unitatea Italiei.

Papa Francisc a lăsat cumva să se înţeleagă faptul că Marine le Pen e hotărâtă, aluzie la catolicismul francezilor. Dar să nu uităm că Napoleon I fusese la fel de hotărât când l-a făcut pe Papă să fugă din calea armatelor sale, Roma devenind capitala Regatului Romei, o alcătuire politică efemeră în frunte cu prinţul Napolon, fiul împăratului cu Marie Louise. Napoleon al III-lea a garantat securitatea Statului Papal până în 1870, la începutul războiului cu Germania lui Bismarck. Abia atunci au ocupat italienii Roma.

Emmanuel Macron este acuzat că este un bancher, influenţat de familia Rotschild. Este practic o trimitere voalată la „Oculta mondială”, un clişeu cunoscut în limbajul ultranaţionaliştilor. Este un discurs naţionalist francez tipic, dar să nu uităm că Franţa este locul unde francmasoneria s-a dezvoltat. „Grand Orient de France” este una din marile loji masonice ale lumii, iar „libertate, egalitate, fraternitate” este deviza acesteia, deviză însuşită de Franţa modernă. Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, Dimitrie şi Ion Brătianu, Ioan Deivos, paşoptiştii noştri celebri s-au iniţiat în loji masonice aflate sub obedienţa Marelui Orient al Franţei. Gilbert de Lafayette, celebru mason, s-a aflat în fruntea francezilor care au ajutat eliberarea coloniilor britanice din America de Nord de sub dominaţia engleză.

Marine le Pen, promotor al naţionalismului radical francez vrea să întrebe poporul în privinţa unui posibil „Frexit”. Emmanuel Macron a adus în discuţie, bineînţeles, în turul II al alegerilor prezidenţiale, ideea că va milita pentru reformarea Uniunii Europene şi pentru înţelegeri cu Uniunea Europeană. Personal, nu cred că stânga radicală va merge pe mâna candidatei Frontului Naţional, Marine le Pen. Stânga radicală este internaţionalistă, iar Uniunea Europeană cu libera circulaţie este convenabilă socialiştilor, moderaţi şi radicali, deopotrivă.

Emmanuel Macron doreşte să ofere o forţă Franţei în cadrul Uniunii Europene, în timp ce Marine le Pen vrea să imite Marea Britanie.

Să nu uităm însă că „La Marsellaise” a fost compusă de către Rouget de Lisle la Strasbourg, azi capitală europeană ca şi Bruxelles, în noaptea de 26/27 aprilie 1792, sub numele de Chant de guerre pour l'armée du Rhin - „Cântecul de război al armatei de pe Rin”, soldaţii din Marsilia cântând-o şi dându-i numele de azi la 30 iulie 1792.

La Strasbourg s-a împărţit Europa în 842, prin cunoscutele „Jurăminte” ale lui Carol Pleşuvul şi Ludovic Germanicul. Azi, Europa este unită, iar Strasburg este oraş al Franţei dar şi al Europei unite.

Francezii au cultură, au tradiţie democratică. Emmanuel Macron doreşte să ofere o forţă Franţei în cadrul Uniunii Europene, în timp ce Marine le Pen vrea să imite Marea Britanie. Uită însă că francezii au câştigat „războiul de 100 de ani”, că au trecut prin două războaie mondiale, fiind mereu în avangarda europeană la Tratatele de Pace. Parisul a găzduit mereu tratate de pace şi nu va fi altfel. Marine le Pen vrea să reducă Franţa la epoca lui Pepin cel Scurt sau cel mult la absolutismul lui Ludovic al XIV-lea. Franţa nu va sta deoparte, elanul francezilor nu e compatibil cu izolaţionismul britanic. Fiecare din cele două popoare are naţionalismul său. Să nu uităm nici de faptul că francezii sunt deschişi la nou. Italienii au o cafea făcută rapid, numită „espresso”. Francezii au şi ei termul „expres”, pe care noi l-am moştenit dându-l ca nume restaurantelor cu servire rapidă. Dar v-aţi întrebat ce termen preferă francezii? Mulţi poate aţi mâncat la „bistro”, dar ştiţi că termenul vine de la adverbul rusesc „repede -bîstro”, adică acele staţii în care soldaţii din armatele ţariste venite în Paris după înfrângerea lui Napoleon, în 1814 obişnuiau să primească raţiile de hrană, până la etapa următoare.

Aşadar, Franţa are de toate: „Occident”, „Orient”, civilizaţie, europenism, naţionalism. Deşi meciul se joacă în continuare, cred că Emmanuel Macron va câştiga. Au şi francezii orgoliul lor. Nu le place să critice cineva defectele lor, iar Marine le Pen cam asta face. Un exemplu: Ludovic al XIV-lea a lăsat la moartea sa Franţa victorioasă în războaie, însă cu o economie la pământ, în care se spune că şi lacheii regali cerşeau un codru de pâine Cei de după el au adus dezastrul şi, implicit „Revoluţia franceză”. Însă, Ludovic al XIV-lea, prin politica sa, a rămas „Regele Soare”.

Declarând că luptă contra abuzurilor, contra defectelor regimurilor politice, Marine le Pen uită că francezii au guvernat Franţa vreme de secole. Cred că asta o va costa destul de scump, lăsându-i drum liber lui Emmanuel Macron către Champs Elysees.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite