REPORTAJ Am fost în Piaţa Lenin şi am văzut ruşi fericiţi

Aseară, după o zi oarecum previzibilă şi cu finalitate anticipată, locuitorii din Simferopol s-au adunat în Piaţa Lenin pentru a-şi sărbători noul statut de cetăţeni ai Federaţiei Ruse. Pentru unii doar o confirmare oficială a identiăţii pentru alţii, motiv de bucurie şi speranţă.

O seară de martie răcoros în Simferopol. Nu şi pentru cei adunaţi în Piaţa Lenin din centrul capitalei pentru a sărbători „revenirea acasă.” Într-adevăr, pentru cei mai mulţi oameni cu care am vorbit în ultimele 5 zile de când sunt aici, Rusia reprezintă punctul de reper şi aspiraţia la o viaţă mai bună.

Bătrânii sunt ceva mai nostalgici. Visează la o Rusie de tipul URSS-ului, ignorând sau uitând de părţile mai puţin bune ale vieţii în „colhozul sovietic”. E de înţeles, oarecum. Odată cu înaintarea în vârstă cu toţii avem tendinţa de a idealiza trecutul şi vremurile tinereţii. Pentru ei, visul rusesc e o continuarea a ultimilor 80 de ani, cu un antract pe care aleg să-l uite începând de aseară.

Cei mai tineri nu sunt cu nimic mai deosebiţi în bucuria cu care îmbrăţişează noua identitate, atât de contestată de Kiev şi Occident. Pentru ei URSS-ul e o amintire vagă sau doar un capitol în cărţile de istorie. Cei mai mulţi visează la o viaţă mai bună, un tip de prokhladno (n.a. mişto) pe care îl văd şi admiră la eroii lor din serialele şi emisiunile ruseşti atât de populare aici. Europa e prea departe pentru aceşti tineri crescuţi cu multe lipsuri şi nevoi. Vor o viaţă mai bună dar nu şi o schimbare de paradigmă. Crescuţi cu filme traduse în rusă, niciodată subtitrate, foarte puţini vorbesc engleză şi cei care o fac nu depun acelaşi effort de a înţelege cultura europeană la fel de mult pe cât depun să o asimileze pe cea rusă. Până şi platformele de socializare sunt altele decât la noi. Twitter-ul e aproape inexistent iar de Facebook se folosesc prea puţini ca să aibă un impact considerabil. Cu aceste referinţe socio-culturale nu e de mirare că nu vor să fie smulşi dintr-o lume cu repere sigure şi aruncaţi într-o Europă ce-i ademeneşte cu promisiuni şi eforturi diplomatice eşuate.

Singurele voci de aici care se opun acestei alipiri sunt cei de vârstă mijlocie, prea ocupaţi să muncească pentru ratele la bancă şi o viaţă cât de cât normală, departe de nebunia politică şi agitaţia din ultimele săptămâni. Pe lângă ei, un număr considerabil de etnici tătari au boicotat în masă acest referendum. Dacă pentru cei din răsfirata clasă de mijloc a Crimeei motivele sunt unele de apatie şi dezgust faţă de politic, tătarii au motive bine întemeiate într-o preopcupare pentru drepturile şi statutul lor în Rusia lui Putin.

Într-adevăr, acest aspect este cel mai important element neglijat de miile de oameni strânşi aseară în Piaţa Lenin. Viaţa se va îmbunătăţi cu siguranţă aici, salariile şi pensiile vor creşte, odată cu ele şi preţurile probabil, dar ceea ce mulţi nu vor să realizeze în euforia momentului este cât de puţine drepturi şi libertăţi vor avea într-o Rusie din ce în ce mai autoritară şi restrictivă faţă de opinii şi atitudini diferite. E greu însă să vorbeşti despre liberate cu maţele chiorăind. Noi, românii, ar trebui să ştim şi să înţelegem asta mai bine decât oricine. Cum dragostea trece prin stomac, aşa şi politica trece prin buzunarul din ce în ce mai gol al oamenilor de aici.

Putin se bucură de o popularitate uriaşă, atât în rândul ruşilor cât şi în Crimeea şi alte regiuni cu aspiraţii separatiste. Reprezintă speranţă şi bunăstare pentru oameni prea greu încercaţi de tumulturile istoriei. A reuşit, în mentalul colectiv, să întoarcă o naţiune din drumul spre prăpastia istoriei si să-i redea încrederea şi măreţia de odinioară. Prea puţini ştiu sau vor să înţeleagă pe câte cadavre s-a călcat în făurirea acestui vis. Cum mi-a mărturisit ieri un blogger din Sevastopol, cu ochii aţintiţi spre malurile Mării Negre, “aici oamenii nu vor să se gândească prea mult la aceste amănunte ci au nevoie să creadă.”

Încredere, oarbă sau nu, am auzit în vocile din Piaţa Lenin aseară. Bucurie sinceră se citea pe feţele celor strânşi să sărbătorească începutul unui nou capitol în istoria regiunii. Sper să-şi menţină acest entuziasm, să-l transforme uşor-uşor în acţiuni constructive pentru comunitatea din care se trag şi să revin în Crimeea în circumstanţe mai bune. Chiar dacă va trebui să stau la rând pentru viză de Rusia şi să nu mai pot comanda pui a la Kiev pe malurile Sevastopolului.