Ambasadorul ucrainean Teofil Bauer: „Nu ne putem lua frontierele în spate şi le schimba într-o parte sau alta”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul Ucrainei, în România, Teofil Bauer a dat asigurări că politica statului ucrainean, în domeniul minorităţilor, inclusiv cea română, va fi în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene.
Ambasadorul Ucrainei, în România, Teofil Bauer a dat asigurări că politica statului ucrainean, în domeniul minorităţilor, inclusiv cea română, va fi în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene.

Prioritatea principală a noului preşedinte al Ucrainei este aceea de a se restabili ordinea publică în regiunile Doneţk şi Lugansk. Negocierile cu Rusia vor trebui să aibă loc şi cu participarea, la acestea, a UE şi SUA. Iată doar două din enunţurile ambasadorului ucrainean la Bucureşti, într-un interviu inedit.

Excelenţa Sa, Teofil Bauer, ambasadorul Ucrainei, în România, a acceptat să acorde un interviu înaintea întâlnirii, din zilele următoare, dintre preşedinţii american şi ucrainean, aşteptată cu interes în cancelariile europene.

Cu acest prilej, diplomatul ucrainean a făcut o serie de declaraţii, care pot fi integral urmărite în înregistrarea video postată mai jos. 

Am extras, în acest areal electronic, câteva din ideile exprimate de distinsul interlocutor:

* În situaţia de agresiune, din partea Rusiei, reformarea forţelor armate ucrainene este una dintre priorităţi.

* Fără o armată performantă, Ucraina nu poate asigura nici pacea, nici securitatea în jurul frontierelor sale.

* Ideea de federalizare nu este un know how ucrainean. Este o idee mult mai veche. Această idee de federalizare ni se inspiră de mult, de vecinul nostru mare de la est. Nu are alt scop decât ca statul ucrainean să se destrame.

* Autorităţile ucrainene, când vorbesc de descentralizare, şi în acelaşi timp domnul Poroşenko, au în vedere ca autorităţile locale să aibă o mai mare autonomie, începând de la aceea administrativă, fiscală şi aşa mai departe.

* Centralizarea excesivă întreţine fenomenul corupţiei.

* Se vor face ajustări la politica fiscală, astfel încât să fie atrase investiţiile interne şi externe în aceste zone (estice).

* Vă pot asigura că politica statului ucrainean, în domeniul minorităţilor şi referitor la minoritatea română, care locuieşte în Ucraina, va fi în conformitate cu cerinţele europene.

* Discuţia dintre preşedinţii Ucrainei şi Rusiei nu va fi deloc simplă, deoarece trebuie găsite posibilităţi, pentru a opri conflictul şi pentru un fel de reconciliere. Altfel nu avem nicio cale. Dorim sau nu dorim suntem vecini. Nu ne putem lua frontierele în spate şi le schimba într-o parte sau în alta.

* Avem nevoie de ajutorul SUA, în reformarea tuturor domeniilor vieţii publice. Negocierile cu Rusia trebuie să aibă loc şi cu participarea UE şi a Statelor Unite ale Americii.

* Preşedintele României, în această situaţie (de criză din Ucraina), a fost aproape de fiecare dată cu un pas înaintea altora. Şi a dat tonul discuţiilor referitor la problematica ucraineană şi în contextul Uniunii Europene şi în alte structuri.

* Nu este treaba diplomatului rus să vorbească despre perspectivele Ucrainei, în relaţiile sale externe. Pe fundalul acestor evenimente, care le vedeţi şi acum la televizor, cred că nu vă este greu să vă daţi seama care va fi opţiunea poporului ucrainean  (privitor la integrarea în NATO).

_________________________________________

Nota bene:

Mulţumesc doamnei Olga Croitoru, pentru facilităţile tehnice oferite la realizarea dialogului cu diplomatul ucrainean. Tot la postul de televiziune 6TV am realizat, cu sprijinul conaţionalului Andrei Ciurcă, director de imagine, documentarul VISUL LUI PUTIN.

Acesta va fi vizionat, în premieră, la Constanţa, pe 7 iunie, unde cofondatorii Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică vor lua parte la un brainstorming dedicat evoluţiei României în Alianţa Nord-Atlantică. Ulterior, pe 8 iunie, documentarul va fi inclus în cadrul emisiunii VALORI EUROATLANTICE, iar pe 9 iunie va fi inserat pe acest blog.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite