ANALIZĂ George Friedman: „Lovituri de stat pentru începători“
0
Vineri noaptea – respectiv vineri după amiază în Statele Unite, am auzit că pe străzile din Istanbul erau tancuri, două poduri peste Bosfor erau închise şi in Ankara se trăgea deja. În condiţiile în care o invazie armată a Turciei era improbabilă, devenise clar că eram martorii unei tentative de lovitură de stat.
Un text de George Friedman
În perioada Războiului Rece asemenea lovituri nu erau iesite din comun. Ultima lovitură de stat din Turcia a avut loc în 1980. Statele din America de Sud şi Asia de Sud-Est erau şi ele obişnuite cu lovituri de stat.
Există multă literatură de specialitate despre cum se organizează o lovitură de stat. Regula de bază este simplă: rapid şi cu un grad maxim de surpriză. Dacă apar informaţii despre faptul că plănuieşti o lovitură de stat, sunt şanse mari să fii arestat sau împuşcat. Pentru a evita asta, trebuie să inventezi un motiv pentru care tancurile se îndreaptă spre capitală, avioane ale forţelor aeriene se pregătesc pentru misiuni şi permisiile soldaţilor sunt anulate. Motivul cel mai la îndemână este că tu - ofiţerul superior care a gândit această lovitură - ai ordonat un exerciţiu surpriză pentru a testa capacitatea de reacţie a forţelor. Dacă nu ai o funcţie suficient de înaltă pentru a avea autoritatea de a plănui un asemenea exerciţiu, probabil că nu ar trebui să planifici o lovitură de stat.
După ce ai decis să organizezi lovitura, creează un plan şi împărtăşeşte-l cu cât mai puţini oameni loiali ţie (succes cu asta!) cu putinţă. Apoi adu-ţi aminte de ce se numeşte lovitură de stat. Este o lovitură subită a cărui scop este copleşirea guvernului aflat la putere. Primul scop este capturarea şi oprirea canalelor de comunicaţie. Trebuie să ajungi la sistemele care permit efectuarea apelurilor telefonice. Pe vremuri, în acest scop se ocupau centralele telefonice, dar între timp a devenit mai complicat. De asemenea, ar trebui să blochezi şi reţelele sociale. Capturează toate posturile de TV şi radio şi plasează-ţi proprii oameni în ele. După ce ai facut toate astea, capturează toate clădirile guvernamentale importante - dar dacă deja controlezi canalele de comunicaţie, aceste clădiri sunt la fel de folositoare ca un depozit.
Liderii - preşedintele, înalţii oficiali din apărare, ministerul care controlează securitatea internă, activitatea poliţiei şi aşa mai departe - trebuie să fie capturaţi rapid. Ideal, ar trebui să-i arestezi într-o noapte de weekend şi să îi ridici de acasă. Dacă plănuieşti să foloseşti o parte din aceşti oficiali, atunci spune-le că este pentru protecţia lor. Chiar există reguli de organizare a unei lovituri de stat şi dacă revin la modă, o să scriu o carte care se va numi „Lovituri de stat pentru începători”.
FOTO Guliver/GettyImages
Puciul din Turcia
Lovitura de stat din Turcia a început în noaptea de vineri, ora locală, ora potriviă pentru lovituri de stat. Nu a existat nici măcar un indiciu public care să prevestească asta, aşa că, exceptând cazul în care forţele de securitate ale preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan au fost anunţate, această regulă a fost respectată. La câteva ore după rapoartele iniţiale care anunţau prezenţa tancurilor şi a avioanelor F-16 în Istanbul şi lupte în Ankara, viteza loviturii a părut că scade substanţial. Încă mai erau tancuri pe străzi, dar atât media, cât şi comunicarea pe reţelele sociale funcţionau, după ce fuseseră oprite în primele ore.
Dar cel mai important, nu era nici o informaţie conform căreia Erdoğan ar fi fost arestat. Asta ni s-a părut ciudat deoarece locaţia sa era foarte cunoscută. Era la hotelul Mares din Marmaris. Dacă noi ştiam asta, toată lumea o ştia. Nu se ascundea. Am presupus că o echipă aleasă cu grijă se deplasa spre el în elicoptere pentru a-l prelua. În condiţiile în care puciştii tind să nu detalieze pas cu pas planurile lor, am presupus că acesta a fost unul dintre primele obiective îndeplinite.
Erdoğan a fost mereu conştient de ameninţarea reprezentată de armată şi, de fapt, chiar arestase în prealabil mai multe cadre militare pentru plănuirea unei lovituri. Nu este neglijent.
Apoi s-a întâmplat un lucru ciudat. Erdoğan a dat un interviu pentru CNN Turk, post a cărui emisie susţinătorii loviturii nu reuşiseră să o oprească (au făcut asta abia după ce situaţia se întorsese împotriva lor). Lăsând de înţeles că tot ce învăţasem eu despre lovituri de stat era greşit, acesta a oferit un interviu pe FaceTime cu ajutorul unui iPhone. Preşedintele nu fusese arestat, canalele de comunicare nu erau sub control şi Erdoğan se adresa ţării. Presupunerea că lovitura de stat avusese succes a fost complet întoarsă.
Acum, întrebarea era: de ce nu s-au coordonat puciştii pentru a prelua controlul în toate posturile simultan? Cum de nu l-au arestat pe Erdoğan? Cum se desfăşurau toate aceste evenimente în timp ce nu exista nici un semn de lupte între soldaţi loiali lui Erdoğan cu soldaţi neloiali? Dacă era în desfăşurare o contra-lovitură, cum existau informaţii doar despre forţele pro-lovitură din Istanbul, unul dintre cele mai mari şi aglomerate oraşe din lume, dar nu şi despre cele anti-lovitură? Deşi au fost ceva lupte în Ankara, unde un elicopter a tot tras asupra clădirii parlamentului, o lovitură eşuată implică, cel mai adesea, o confruntare sângeroasă.
Deşi nu în trecere, am luat în considerare toate aceste întrebări încă de la început. Turcia are servicii capabile de informaţii interne şi externe, precum şi servicii militare de informaţii, şi Erdoğan are, cu siguranţă, propria sa reţea de loialişti. În aceste condiţii, cum a fost posibilă organizarea unei lovituri de stat fără să fie descoperită? Erdoğan a fost mereu conştient de ameninţarea reprezentată de armată şi, de fapt, chiar arestase în prealabil mai multe cadre militare pentru plănuirea unei lovituri. Nu este neglijent. Spre deosebire de multe alte ţări, Turcia are servicii de informaţii profesioniste şi aparent loiale. Cum de nu au fost descoperiţi planificatorii loviturii de stat? Cea mai bună explicaţie pe care am găsit-o (deşi era speculaţie pură) a fost că înalţii oficiali din serviciile de informaţii erau implicaţi în lovitură.
FOTO AP
Lovitură abandonată
Lovitura nu a părut să se termine, mai degrabă s-a renunţat la ea. La un moment dat se citeau proclamaţii în direct la televizor, iar în următorul moment soldaţii din Piaţa Taksim - piaţa centrală din Istanbul - se predau poliţiei. Apoi, Erdoğan a apărut din nou, de data aceasta în Istanbul, cerând poporului să iasă în stradă pentru a apăra guvernul şi declarând că Fethullah Gülen, un predicator islamic din Turcia care locuieşte în Saylorsburg, Pennsylvania, organizase lovitura de stat. Erdoğan a cerut Statelor Unite să-l extrădeze.
Ar trebui să facem o pauză şi să luăm în considerare faptul că, în această poveste ciudată, singurul lucru care nu a părut bizar a fost faptul că un predicator bătrân care locuieşte în Pennsylvania se afla în spatele loviturii. Habar n-am dacă se afla sau nu, dar Gülen a fost, la un moment dat, un aliat de-al lui Erdoğan, iar apoi a urmat o ruptură care l-a făcut pe Erdoğan să elimine mulţi dintre adepţii lui Gülen. Ideea că adepţii lui Gülen au avut de-a face cu acest eveniment nu este de neconceput.
După asta, Erdoğan a ordonat arestarea a mii de oameni. Arestările sunt ceva de aşteptat după o lovitură de stat eşuată. Dar lista oamenilor arestaţi - inclusiv asistenul militar personal al lui Erdoğan, col. Ali Yazici - a fost atât de lungă încât este greu de înţeles cum oamenii lui Erdoğan au reuşit să o întocmească atât de rapid. E ca şi cum lista ar fi fost deja făcută şi gata de pus în aplicare, din punct de vedere operaţional.
Erdoğan a ieşit mai puternic ca niciodată, iar acum poate aresta pe oricine vrea sub acuzaţia de trădare.
Există trei explicaţii posibile. Prima este că oamenii care au organizat lovitura au fost complet incompetenţi. Într-adevăr, organizarea de lovituri de stat este o artă pierdută. Dar nu este nevoie de prea multă experienţă pentru a înţelege nevoia arestării preşedintelui. Au lăsat Istanbulul la dispoziţia lui Erdoğan, iar el a profitat.
Cea de-a doua posibilitate este că lovitura a fost compromisă încă de la început, că preşedintele era sub pază loială şi că fiecare pas fusese anticipat şi contracarat de echipa lui Erdoğan, complet informată în legătură cu ceea ce se petrecea. Lista de arestări a fost întocmită pentru că Erdoğan ştia numele celor care erau implicaţi. Cu alte cuvinte, Erdoğan ştia despre lovitură şi a lăsat-o să aibă loc şi să eşueze pentru a îşi da seama cine era cu adevărat implicat şi să aibă o justficare pentru o represiune.
Cea de-a treia posibilitate, despre care se discută deja în media, este că Erdoğan a înscenat lovitura şi a orchestrat aparenţa unui eşec pentru a avea o scuză să epureze armata şi organizaţiile de informaţii. Acest lucru i-a oferit şi oportunitatea de a crea o confruntare cu Statele Unite, care are nevoie de Turcia, în legătură cu soarta lui Gülen. El a acuzat Statele Unite de cel puţin o complicitate pasivă prin susţinerea ideii că Gülen a organizat lovitura.
Nu ştiu care este scenariul corect şi, de asemenea, ar putea exista şi o a patra sau a cincea posibilitate. Dar un lucru este clar. Indiferent de motive, lovitura de stat a arătat, în final, drept cea mai incompetentă acţiune imaginabilă. Erdoğan a ieşit mai puternic ca niciodată, iar acum poate aresta pe oricine vrea sub acuzaţia de trădare. În final, concluzia acestui eveniment este o confruntare cu Statele Unite, care pare a fi din cauza lui Gülen, dar care are, de fapt, o cauza mai adâncă ce ţine de puterea regională şi de exercitarea ei. Întrebarea legată de perspectiva luptei împotriva Statului Islamic va fi la centrul relaţiilor viitoare dintre Statele Unite şi Turcia.
Traducere din limba engleză a textului „The Coup“, publicat de George Friedman în geopoliticalfutures.
Se încarcă comentariile...
