Anchetă demarată la Paris împotriva programului PRISM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul din Paris a deschis o anchetă preliminară, după ce două asociaţii pentru apărarea drepturilor omului au depus o plângere împotriva programului PRISM american de spionare a comunicaţiilor electronice la nivel mondial,anunţă AFP.

Investigaţia a fost demarată pe 16 iulie pentru „acces şi menţinere frauduloase într-un sistem de prelucrare automată a datelor", „colectare ilicită de date cu caracter personal", „atingere adusă intimităţii vieţii private" şi „încălcarea secretului corespondenţei", a precizat sursa judiciară.

Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA), care supervizează PRISM, este acuzată de spionarea comunicaţiilor electronice mondiale efectuate pe servicii online ca Facebook, Google sau Skype în cadrul acestui program, potrivit dezvăluirilor fostului consultant american al NSA Edward Snowden.

Date persoanle ale cetăţenilor europeni sunt transferate şi utilizate în Statele Unite, fără ca ei să ştie şi fără să aibă mijloacele de a se apăra în faţa tribunalelor americane.

În Franţa, o plângere a fost depusă pe 11 iulie de către Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului (FIDH) şi Liga Dreptruilor Omului (LDH), în numele apărării libertăţilor individuale.

În afară de rolul NSA şi FBI, această plângere împotriva unui autor necunoscut vizează să clarifice rolul jucat în scandalul PRISM de către Microsoft, Yahoo, Google, Paltak, Facebook, Youtube, Skype, AOL şi Apple.

Potrivit plângerii, consultate de AFP, „experţi apreciază că (aceşti furnizori de acces) nu pot ignora colectarea de date materiale găzduite pe serverele lor şi că ar fi fost obligaţi să creeze mijloacele tehnice necesare permiterii colectării".

Potrivit reclamanţilor, aceste societăţi „trebuiau să asigure un nivel suficient de protecţie a datelor găzduite pe serverele lor". Astfel, ele "au putut implementa mijloacele tehnice necesare care să permită folosirea datelor, aducând atingere intimităţii vieţii private".

„Salut deschiderea acestei anchete. Sper că ea nu este doar de circumstanţă şi că va conduce la investigaţii cât mai aprofundate posibil, cu voinţa de a elucida atingerile aduse vieţii private comise de NSA", a declarat Patrick Baudouin, un avocat FIDH.

Grupul G29 al autorităţilor încărcinate cu apărarea libertăţilor pe Internet în Europa a sesizat Comisia Europeană (CE) şi a întreprins o evaluare independentă a programului PRISM, a anunţat luni, într-un comunicat, instanţa franceză însărcinată cu libertăţile pe Internet.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite