Angela Merkel, încolţită? Partidul Verde şi social-democraţii s-au aliat împotriva cancelarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul Angela Merkel FOTO Reuters
Cancelarul Angela Merkel FOTO Reuters

Partidul Verde, a treia forţă politică germană, s-a pronunţat vineri seară, la Berlin, în favoarea unei alianţe cu social-democraţii pentru a învinge coaliţia conservatoare şi liberală a cancelarului Angela Merkel la alegerile legislative din septembrie.

„Luptăm pentru Verzi puternici la alegeri, pentru a forma o coaliţie guvernamentală roşu-verde“, a declarat unul dintre cei mai populari ecologişti, Jürgen Trittin, în prima zi a congresului lor, respingând îndoielile referitoare la slaba poziţionare în sondaje a partenerului lor tradiţional.

Potrivit agenţiei France Presse, aproximativ  60% dintre delegaţi au aprobat cu mâna ridicată includerea unei astfel de fraze în preambulul proiectului de program guvernamental care urmează a fi adoptat în acest congres de trei zile.

Una din cele 2.600 de moţiuni supuse la votul delegaţilor la finalul acestei săptămâni cere eliminarea acestei fraze.

În discursul lor de deschidere, Jürgen Trittin şi Katrin Göring-Eckardt  s-au angajat, de asemenea, să atace brutal guvernul Angelei Merkel şi să evidenţieze lupta lor comună cu stânga pentru dreptate socială, în special prin introducerea unui salariu minim universal în Germania.

Creditaţi cu 15% din intenţiile de vot, ecologiştii îşi iau din nou un angajament faţă de stângă, primindu-l la congres, pentru prima dată în istoria partidului, pe preşedintele SPD, Sigmar Gabriel, care va ţine un discurs.

În ciuda declaraţiilor liderilor, scepticismul simpatizanţilor Verzilor faţă de şansele SPD la legislative este reflectat într-un sondaj publicat vineri: doar 31% dintre ei sunt în favoarea unei alianţe exclusive cu social-democraţii, mai ales din cauza lipsei de popularitate a candidatului lor, Peer Steinbrück.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite