Apel către români, apel către politicieni

Se apropie data fatidică de 1 ianuarie 2014 de când, potrivit prevederilor Tratatului de Aderare a României la UE, străinii nerezidenţi vor putea cumpăra pământ în România. Înţeleg că nu li s-a impus tuturor ţărilor aderente o astfel de condiţie. Este mai mult decât nelămuritor cum şi de ce o astfel de condiţie a fost acceptată fără o reflecţie responsabilă cu referire la posibilele ei consecinţe.

Uniunea Europeană este o structură de STATE şi POPOARE. Ea se deosebeşte şi se va deosebi de Statele Unite ale Americii spre exemplu care nu sunt şi o uniune de POPOARE. Aici este vorba de poporul american indiferent la care dintre state ne raportăm. Diferenţa ţine de conotaţii istorice. Pe când popoarele indigene au fost spulberate, migratorii alogeni care şi-au lăsat istoriile acasă s-au constituit într-un popor nou, poporul american.

În Europa nu s-a produs şi nu se ştie dacă vreodată se va produce un atare fenomen. Popoarele europene s-au zămislit în milenii, iar autenticitatea şi puterea identităţii lor vor rezista timpului. Vom fi o Uniune Europeană de state, dar probabil populaţia Europei nu va deveni un popor european chiar dacă vom ajunge să deţinem un buletin comun. Cred că aşa se poate judeca cel puţin din perspectiva momentului de faţă.

Nu este nicio filosofie să subliniem că identitatea, autenticitatea noastră ca şi a tuturor popoarealor dealtminteri. se fundează pe teritoriu, limbă şi cultură. O întreagă istorie am luptat să ne apărăm şi să păstrăm teriroriul pe care ne-am născut şi ne-am format ca popor. Iată-ne acum în pericolul de moarte de a-l vinde pe bani străinilor, pericol real, iminent, favorizat de cel puţin două cauze esenţiale.

Odată cu instaurarea regimului comunist, românii, ţăranii, mai mult decât în orice parte a Europei ocupate, au fost despuiaţi de proprietatea asupra pământului, aceasta devenind pentru ei o veritabilă povară. Transformările în satul românesc i-au dislocat pe mulţi de la vatră, bulversând grav raporturile lor cu satul şi pământul. Mediul rural a îmbătrânit, este lipsit de tradiţionala lui energie.

De altă parte, politica postdecembristă de restituire a proprietăţilor agricole a fost una de-a dreptul criminală, inventarul fostelor asociaţii agricole a fost prăduit, sistemul de irigaţii care stimula producţia agricolă distrus, iar ţăranul s-a trezit în faţa pământului, ciopârţit cum i-a fost restituit, cu mâna goală. Astfel pământul a devenit pentru el din nou o povară, ceea ce explică enormele suprafeţe nelucrate sau abandonate.

Dacă mai luăm în seamă şi faptul că transformările din ultimii circa 65 de ani au alteral grav mentalitatea de stăpâni, putem anticipa cu câtă uşurinţă se vor vinde proprietăţile când se vor oferi preţuri ademenitoare. Deja 10% din terenul agricol este vândut indirect străinilor. Acum se derulează o campanie furibundă de vânzare-cumpărare a pădurilor. Dacă vom continua pe aceeaşi linie mâine-poimâine ne vom trezi că nu mai dispunem suveran de propriul nostru teritoriu.

Consecinţele pot fi catastrofale. Să ne referim spre exemplu la Ardeal. Deja o bună parte din suprafeţele împădurite cuprinzând zonele compacte locuite de maghiari au fost devastate. Maghiarii se luptă de peste 70 de ani să anuleze Trianonol. N-au reuşit. Pot reuşi cumpărându-l, dacă românii şi politicienii nu se trezesc la timp. Nu este vorba aici de naţionalism, ci de patriotism, de apărarea şi prezervarea valorilor fundamentale care ne definesc ca stat şi popor.

Uşurinţa cu care s-a acceptat această prevedere în Tratatul de Aderare ridică acum serioase obstacole. Dar importanţa cardinală a problemei trebuie să le depăşească. Fie se negociază un moratoriu pe un termen rezonabil raportat la realităţile de la noi, în care românii să depăşească actualele dificultăţi prin care trecem, să realizeze psihologic şi economic necesitatea păstrării pământului în proprietate românească, fie să se obţină o suspendare sine-die a aplicării prevederii specifice din Tratat, fie în cele din urmă să se revizuiască Tratatul.

Românii şi politicienii trebuie să conştientizeze în chip ultra responsabil importanţa cardinală a problemei şi să-şi apere cu dârzenie pământul şi teritoriul, astfel cum o fac şi partenerii noştri din UE. S-a remarcat spre exemplu că în Germania nici nu se poate măcar pomeni despre vânzarea terenului către străini.

Dacă pentru noi preţul aderării la UE este propriul nostru pământ, propriul nostru teritoriu, dacă această condiţie se impune sine qua non pentru apartenenţa la UE atunci trebuie cântărit cu înţelepciune şi maximă responsabilitate dacă acest preţ trebuie plătit.