Apropierea strategică de Rusia, programul politic al extremei-drepte franceze. Implicaţiile de securitate

Proiectul „Eurasia de la Lisabona la Vladivostok“ nu mai este, destul de demult, doar o viziune utopică, a fost preluat în platformele politice ale multora dintre puternicele (din ce în ce mai influentele partide ale extremei-drepte europene), a fost transcris în programe de campanie, este acum susţinut cu patos de doamna Marine Le Pen în această ultimă fază a competiţiei împotriva lui Emmanuel Macron.

Chiar dacă puţină lume - sau chiar neaşteptat de puţină -  din zona centrul şi estul european mai este interesată de politicile franceze şi cu atât mai puţin de radiografierea complicaţiilor baroce rezultate din interacţiunea diverselor partide care se auto-devorează, totuşi,măcar datorită faptului că a rămas singura putere nucleară europeană din NATO şi ocupă un loc în Consiliul de Securitate, există unele declaraţii care vin dinspre Paris, şocante şi deranjante tocmai deoarece arată că există realmente un scenariu foarte bine pus la punct care să răstoarne cu roţile în sus ce-a mai rămas din căruţa europeană.

Şi spunea doamna Le Pen la Reims, pe 2 februarie 2022: "În momentul marilor ameninţări şi marilor schimbări strategice, Franţa nu ar fi ea însăşi dacă nu ar opta pentru o politică de deplină independenţă. Trebuie să ne apărăm totalmente interesele noastre, să ieşim din logica belicoasă a blocurilor militare şi să revenim la strategia de echilibru care a făcut măreţia ţării noastre. Din această cauză vom ieşi din comandamentul militar integrat al NATO, pentru nu mai fi antrenaţi în conflicte care nu sunt ale noastre".

După ce aliaţii din NATO şi-au revenit cu greu şi nu în totalitate după ce l-au auzit pe Emmanuel Macron anunţând că onorabila organizaţie se află "în moarte cerebrală", liderii occidentali sunt puşi acum în faţa declaraţiilor de politică externă ale doamnei Marine Le Pen, contracandidata aflată la cea de-a treia încercare şi ca niciodată aproape, aşa cum spun sondajele, de câştigarea fotoliului prezidenţial. Extrem de interesant este faptul că şi ea mărturiseşte aceeaşi neîncredere fundamentală în agenda de azi a NATO şi pledează în consecinţă, propunând la modul cel mai serios cu putinţă "o apropiere strategică" de Rusia "din momentul în care războiul ruso-ucrainean se va fi încheiat şi totul va fi rezolvat printr-un tratat de pace", anunţând totodată "diferenţe strategice ireconciliabile" cu Germania", urmarea fiind că îşi doreşte să "oprească întreaga listă a cooperărilor cu Berlinul".

NATO nu mai este acea alianţă care protejează Europa de Armata Roşie, ci o organizaţie belicoasă ale cărei extinderi succesive au în vedere mai puţin apărarea ţărilor europene, cât înconjurarea primejdioasă a Rusiei.Marine Le Pen

În plus, readucând în atenţie gestul uriaş de frondă al generalului de Gaulle din 1966, susţine că Franţa va părăsi din nou comandamentul strategic al NATO, confirmând astfel doctrina sa strategică fundamentală care se bazează pe aspiraţia către clădirea cât mai rapidă a unei noi ordini internaţionale în care Franţa ar fi un aliat privilegiat al Rusiei, revenind adică la ideea sa şocantă din 2017 când anunţa aspiraţia la "o lume nouă", simbolizată atunci de Donald Trump şi Vladimir Putin.

Ce spune despre Putin în capitolul "Apărare" din programul partidului Rassemblement National al doamnei candidat la preşedenţia Franţei: nu este un impuls de moment, ci expresia unei foarte bine stabilite linii politice fundamentate de strategi politici: "Fără frică faţă de sancţiunile americane, va fi căutată o alianţă cu Rusia pe anumite subiecte de fond: solidaritatea europeană nu poate exista fără ea (Rusia, n.n.), lupta împotriva terorismului pe care a asigurat-o cu mai multă constanţă decât oricare altă ţară, convergenţa în marile dosare regionale importante pentru Franţa".

În această logică, încă din decembrie 2014, doamna Le Pen transmitea electoratului său francez admiraţia sa faţă de Vladimir Vladimirovici Putin: "Da, îi admir sângele-rece. Că împotriva lui Uniunea Europeană duce un război Rece la imboldul SUA care îşi apără interesele lor proprii. Ceea ce este destul de penibil. Admir şi faptul că a reuşit să redea mândria şi bucuria de a trăi unei mari naţiuni care, totuşi, a fost umilită şi persecutată timp de 17 ani. Asta e. Cred că sunt lucruri pe  care trebuie să le privim la modul pozitiv sau, cel puţin, în spirit imparţial".

Reacţia analiştilor a fost, în principal, limitată la piaţa franceză şi la efectele unor asemenea declaraţii în ce priveşte perspectivele celor doi candidaţi, fără ca marii actori de putere, măcar pe plan european, să fi avut reacţii semnificative. Evident, cred eu, din dorinţa logică de a maximiza şansele lui Macron şi de a continua să ţină sub un con de umbră ridicarea cu totul neaşteptată a extrem drepte, cât se poate şi dacă se mai poate. Dar, pe fond, realitatea este că afirmaţiile doamnei Le Pen trebuie legate de linia care se consolidează acum, venind de la Moscova, adresată către toate partidele sale prietene din UE, multe şi acoperind un spaţiu ideologic foarte divers: se spune că a venit timpul ca europenilor să li se arate nu numai varianta proiectelor mainstream, UE şi NATO, ci şi viziunea "Europei de la Lisabona la Vladivostok", cu centrul de comandă la Kremlin şi cu Putin la butoane.

Repet, nu mai este vorba doar despre o confruntare ideologică sau discuţii în diversele saloane politice de la Bruxelles sau din alte câteva, puţine capitale din spaţiul occidental unde funcţionează think-tankuri cu ambiţii globale sau cu cele din Rusia, din ce în ce mai subordonate cercurilor naţionaliste cu ambiţii neo-imperiale. 

Asta a fost odinioară, imediat după prăbuşirea Cortinei de Fier şi colapsul URSS. Acum, nu mai există îndoială posibilă, cele două sisteme intră în coliziune directă, mai întâi , în mic, pe câmpurile de luptă din Ucraina, cu extensia previzibilă în momentul apropiat când Suedia şi în primul rând Finlanda îşi vor anunţa intenţiile de a adera la NATO. Moment în care - şi ruşii ştiu foarte bine acest lucru - se va reconfigura întreaga graniţă de est de securitate a UE şi NATO. Asta este miza, căci în acest caz problema Ucrainei poate deja să fie asimilată drept cea a unei ţări cu război eventual "îngheţabil" şi relativ mai puţin preocupant decât consecinţele apariţiei unui masiv teatru de conflict militar în zona Baltică, cu toate scenariile evolutive imaginabile. Ruşii simt presiunea şi o pot cuantifica foarte precis deoarece, din momentul primirii cererii din partea celor două ţări nordice, NATO va răspunde cu maximă celeritate, reducând considerabil "fereastra de vulnerabilitate" în care ar putea fi posibilă o "acţiune militară specială" punitivă rusească împotriva Finlandei şi Suediei, înainte să fie acoperite de scutul NATO.

Iată de ce ar trebui să privim cu mare atenţie, aş spune chiar cu mare îngrijorare, discursul care se aude din Franţa şi care, după cum ştiţi, strânge aprobări din partea unui număr considerabil de votanţi. Este oare un semnal doar pentru Franţa sau, cum mizează ruşii, se poate extinde înspre restul continentului?