Armata britanică, pregătită să intervină pentru reducerea deficitului de combustibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: AFP
FOTO: AFP

Guvernul britanic a pregătit zeci de soldaţi să intervină pentru a ajuta la diminuarea problemei de aprovizionare cu combustibil, după ce în ultimele zile numeroase staţii de alimentare au rămas fără carburant.

Şoferii armatei sunt gata să ajute la livrarea benzinei şi motorinei în termen scurt, însă Boris Johnson le-a ordonat să rămână în aşteptare, relatează The Guardian. Decizia a fost luată luni la o reuniune a miniştrilor cabinetului, întrucât industria a declarat că panica consumatorilor este principalul motiv al problemelor, nu o lipsă reală de combustibil.

„Dacă este necesar, desfăşurarea personalului militar va oferi lanţului de aprovizionare o capacitate suplimentară, ca măsură temporară pentru a ajuta la reducerea presiunilor cauzate de creşterea cererii de combustibil”, a declarat a Kwasi Kwarteng, Secretarul de Stat pentru Afaceri al Marii Britanii. 

De vinerea trecută, la multe benzinării din Marea Britanie s-au format cozi imense de vehicule, provocând blocaje pe drumurile aglomerate. Şoferii au aşteptat ore întregi la staţiile de alimentare, iar multe dintre acestea au rămas fără combustibil din cauza cererii mari. Sindicatele au cerut guvernului britanic să acorde prioritate la combustibil pentru lucrătorii esenţiali.

Panica legată de combustibil s-a declanşat după ce, săptămâna trecută, firma petrolieră BP a declarat că va trebui să închidă temporar o serie de benzinării din cauza lipsei de şoferi de camioane. Puţine alte companii petroliere aveau probleme similare în acel moment.

Deşi există dovezi ale deficitului de şoferi de vehicule grele în întreaga Europă, Marea Britanie a fost una dintre cele mai afectate de problemă. După Brexit, mulţi şoferi europeni s-au întors în ţările lor de origine sau au decis să lucreze în altă parte din cauza birocraţiei suplimentare şi a impactului pe care îl avea asupra veniturilor lor. 

Guvernul lui Boris Johnson s-a văzut obligat de criză să acorde până la 10.500 de vize muncă provizorii - dintre care 5.000 rezervate şoferilor, un viraj neaşteptat în domeniul imigraţiei profesioniştilor după Brexit, în contextul în care Executivul insistă neîncetat ca regatul să nu mai depindă de forţa de muncă străină.

Într-o declaraţie comună a industriei combustibilului publicată de guvern, companiile spun că se aşteaptă ca situaţia să se uşureze în zilele următoare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite